Analiza Creditării pe Termen Scurt

Nota 8.0
86 pagini
Bănci

Cuprins licență Cum descarc?

CUPRINS
Capitolul 1 CREDITUL BANCAR ÎN ROMÂNIA
1.1. Evoluţia creditului de-a lungul anilor
1.2. Definirea creditului
1.3. Clasificarea creditelor
1.4. Operaţiuni preliminare acordării creditului bancar
1.4.1. Studiul cererilor de credit
1.4.2. Garantarea creditului
1.5. Dobânda bancară
1.6. Comisioanele şi spezele bancare
1.7. Creditarea activităţii de export pe termen scurt
Capitolul 2 CREDITAREA PE TERMEN SCURT A PESOANELOR FIZICE
1.1. Analiza creditului prin punctaj (scoring)
1.1.1. Criterii specifice de acordare a creditului prin punctaj
1.1.2. Exemplu practic
1.2. Garantarea împrumutului
1.2.1. Părţi implicate în garantarea împrumutului
Capitolul 3 CREDITAREA PE TERMEN SCURT A AGENŢILOR ECONOMICI
3.1. Principii urmărite în activitatea de creditare a agenţilor economici
3.2. Elaborarea situaţiei financiare
3.3. Modalităţi de lucru şi factori luaţi în considerare în activitatea de creditare a agenţilor economici
3.4. Analiza managerială şi economico – financiară a firmelor solicitatoare de credite pe termen scurt
3.4.1. Analiza managerială
3.4.2. Analiza performanţelor economico – financiare
3.5. Aplicaţie practică
3.6. Analiza efectivă a solicitării de credit
3.7. Urmărirea şi controlul creditelor
Capitolul 4 ANALIZA PORTOFOLILUI DE CREDITE
4.1. Metodologia Băncii Naţionale a României prin analiza portofoliului de credite
4.2. Definirea şi delimitarea creditelor neperformante
4.2.1. Urmările generate de existenţa creditelor neperformante
4.2.2. Cauze care generează creditele neperformante
4.2.3. Prevenirea şi stoparea creditelor neperformante
4.2.4. Metode de recuperare a creditelor neperformante
4.3. Determinarea, constituirea şi utilizarea provizioanelor specifice de risc
4.3.1. Determinarea provizioanelor specifice de risc
4.3.2. Constituirea provizioanelor specifice de risc
4.3.3. Utilizarea provizioanelor specifice de risc
4.3.4. Înregistrarea în contabilitate a constituirii şi utilizarea provizioanelor specifice de risc
Capitolul 5 CONCLUZII ŞI PROPUNERI
ANEXE
1. Cerere de credit
2. Contract de credit
3. Act adiţional
4. Adeverinţă de venit
5. Cerere de credit
6. Contract de credit
7. Formulare pentru analiza şi clasificarea creditelor şi constituirea provizioanelor specifice de risc de către Banca Comercială Română
BIBLIOGRAFIE

Extras din licență Cum descarc?

CAPITOLUL 1
CREDITUL BANCAR ÎN ROMÂNIA
1.1. Evoluţia creditului de-a lungul anilor
Cu 20 de secole î.e.n., în Codul regelui Hmurabbi din regatul Babilonului existau prevederi cu privire la acordarea şi primirea de împrumuturi cu “înscrisuri” pe tăbliţe din lut, care dovedeau asemenea operaţuni, dobânzile percepute, constituire de garanţii, încredinţarea de către temple a unor depozite de valori, constând, din materiale preţioase, sub formă de lingouri.
Câteva popoare din antichitate, civilizate pentru acele vremuri, cum erau asirienii, egiptenii şi ulterior grecii şi romanii efectuau, între altele, în cadrul preocupărilor lor din domeniul comerţului, şi schimbul de monede din metale preţioase (în lingouri din aur şi argint).
Asemenea operaţiuni de schimb de monede, primite de monede şi alte metale preţioase în depozite, efectuarea de plăţi atât pe “piaţa” respectivă, cât şi pe altele în localităţi situate în alte zone geografice, acordarea de împrumuturi cu dobândă, etc.,sunt operaţiuni care în vremea noastră constituie obiectul de activitate al băncilor comerciale.
Acordarea împrumutului se efectua în baza existenţei unor “depozitele” (în înţelesul actual al noutăţii) administrete de temple, care de-a lungul veacurilor acumulaseră bogăţii impresionante, concretizate în terenuri, case de locuit, ateliere meşteşugăreşti, cirezi de vite, turme de oi, stocuri de monede şi lingouri din metale proţioase,etc.
“Bancherii” chaldeeni, cu peste 20 de secole în urmă, acordau împrumuturi şi efectuau plăţi în numerar (cu monede), iar chinezii foloseau “cecul”şi ceea ce numim noi astăzi “bilete de bancă”, însă acesta erau sub forma unor certificate convertibile la vedere în aur şi argint.
În antichitate cei mai de seamă bancheri erau preoţii templelor egiptene, greceşti şi evreieşti, aceştia din urmă transformând templele în lăcaşuri de rugăciune şi de cult în instituţii cu caracter cămătăresc.
La greci, bancherii particulari erau cunoscuţi sub denumirea de “trapeziţi” (de la trapez, care însemnă masă), masa la care erau aşezaţi şi efectuau operaţiunile de schimb de monede, primiri de depozite în monede sau lingouri din aur şi argint. Pentru aceste depozite, trapeziţii plăteau dobânda (pe care o recuperau din dobânzile mai mari percepute la acordarea de împrumuturi, reţinându-şi diferenţa).
La romani, bancherii particulari purtau diferite denumiri, în funcţie de specificul activităţii lor, astfel: (1) argentarii sau mensarii (de la mensa/masa) efectuau plăţi în monede, intermediau pentru plasamente de fonduri şi acordau împrumuturi în monede proprii ori străine; (2) numularii, care se ocupau, în special, cu cumpărarea şi verificarea diferitelor monede aflate în circulaţie în acea vreme; (3) feneratores, care erau cămătari şi care dădeau împrumuturi cu dobânzi foarte mari (:cămătăreşti”) şi de regulă pe termen scurt.
Începând cu Evul Mediu şi continuând cu Epoca Modernă au început să se înfiinţeze o serie de instituţii cu caracter bancar.
Primele bănci au apărut în oraşele-cetăţi din Peninsula Italică, după cum urmează: prima bancă înfiinţată ca atare a fost “Banco di Veneţia”, în anul 1171, de către dogele Michele al XI-lea, iar în anul 1584 apare, tot la Veneţia, “Banco di Rialto”, banca de viramente, care primea depozite şi acorda împrumuturi particularilor.
În perioadele următoare, în Peninsula Italică au apărut şi alte bănci, astfel: la Genova, o bancă al cărui scop era perceperea impozitelor, iar ulterior, în 1407, tot la Genova, a luat fiinţă “Banco di San Giorgio”. La Florenţa, în secolul al XV-lea exista “Banca Salimbeni”, iar la Milano lua fiinţă ”Banco de San Ambroggio” în 1593. La Napoli s-a înfiinţat banca “Sacra Monte della Pieta”, iar ulterior au apărut şi băncile “Monte della Pieta”, “Sad Maria del Poveri”, etc. care, după cum le este şi denumirea, erau bănci cu caracter umanitar (pieta = milă; poveri = săraci). Aceste bănci acordau împrumuturi cu dobândă mică.
În Ţările de Jos (Olanda astăzi) a luat fiinţă în anul 1609 ca bancă de stat “Banca Amsterdamului”, care a avut la timpul său un rol destul de important în acţiunea de finanţare şi de sprijinire a marilor companii comerciale şi de transport olandeze, în perioada în care ţara devenise putere colonială. Banca Amsterdamului poate fi considerată ca prima bancă naţională.
În Germania este înfiinţată în 1616 “Banca Hamburgului”, creată iniţial ca o bancă de depozite, devine ulterior şi banca de virament.
În Anglia, printre primii bancheri pot fi menţionaţi italienii din Lombardia şi evreii. Italienii şi-au stabilit birourile bancare pe o stradă, care ulterior le-a purtat numele: Lombard Street.