Analiza-diagnostic în Turismul Rural

INTRODUCERE

Studiul realităţii economice impune un demers specific care să integreze viziunea clasică, bazată pe cunoaşterea relaţiilor de cauzalitate şi a legilor interne ale formării şi evoluţiei fenomenelor, cu cea sistemică, orientată spre cercetarea coerenţei acestora într-un mediu aflat în continuă schimbare. O astfel de abordare asigură, pe de o parte, o evaluare corectă a situaţiei existente la un moment dat, iar pe de altă parte, identificarea vulnerabilităţilor şi a oportunităţilor de dezvoltare, necesare în fundamentarea deciziilor de management.

În sfera economică, fenomenul de globalizare a pus problema comparării datelor contabile proprii fiecărui sistem, respectiv fiecărei ţări. Această comparaţie presupune asigurarea comparabilităţii informaţiei contabile în special, a coerenţei şi a transparenţei acesteia faţă de acţionari, care sunt prezenţi în toate ţările lumii. În momentul de faţă, sunt deja cunoscute efectele negative asupra imaginii unor societăţi, generate de tratarea informaţiei contabile şi de reevaluarea performanţelor după reguli diferite de cele ale ţării de origine.

În acest context, se impun decizii şi acţiuni prompte, bazate pe un diagnostic operaţional, care să integreze noile constrângeri sociale şi economice, aflate în interacţiune, care au un impact puternic asupra dinamicii entităţilor economice.

Realizarea unui diagnostic are drept condiţie de bază asocierea unui fenomen măsurabil cu un semn cauzal, pe baza unei legi generale de cauzalitate. Interpretarea fenomenelor, întemeiată implicit sau explicit pe un sistem de reprezentare, pe un model, necesită o anumită subiectivitate a analistului. Acesta trebuie să justifice un fapt, nu prin raportare la o normă de referinţă, ca în cazul auditului, ci în funcţie de efectele estimate privind supravieţuirea, consolidarea, sau dezvoltarea unei entităţi economice. Este vorba de o subiectivitate admisibilă, care să integreze datele economice, financiare şi strategice ale întreprinderii.

Analiza diagnostic presupune compararea situaţiei date cu o bază de referinţă. În situaţia unor perioade stabile, „remediul” îl constituie reproducerea modelului de referinţă; în cazul unui sistem perturbat, trebuie să se aibă în vedere noile condiţii care nu permit aplicarea soluţiilor obişnuite. Fiecare întreprindere trebuie privită ca un caz particular, motiv pentru care demersul analizei diagnostic trebuie să fie flexibil, adaptabil la diversele situaţii.

Logica cunoaşterii întreprinderii prin intermediul analizei diagnostic are la bază trei procese complementare: un proces de observare, un proces de interpretare şi un proces de suport al deciziei. Procesul de interpretare reuneşte fazele evaluării şi previziunii. Este de neconceput un diagnostic fără analiză sau fără previziunea viitorului întreprinderii. De asemenea, diagnosticul trebuie să conducă la o decizie explicită privind acţiunea.

Nu trebuie pierdut din vedere faptul că organizaţia supusă analizei diagnostic îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui context supus constrângerilor.

De menţionat este faptul că, în economie, rezultatele analizei diagnostic sunt raportate, de regulă, la anumite valori de referinţă, bazate pe informaţiile statistice referitoare la comportamentul economico – financiar al firmelor, dar a căror semnificaţie poate fi uneori discutabilă.

Experienţa ţărilor europene care practică un turism eficient demonstrează că punerea în valoare a potenţialului turistic valoros de care dispun nu se produce automat, ci depinde direct de capacitatea investiţională şi managerial a agenţilor din acest sector, de strategia generală în domeniul turismului. Acest lucru este cu atât mai necesar in cazul turismului rural care cuprinde unităţi mici şi neexperimentate. Dezvoltarea iniţială a turismului rural necesită adesea subvenţii publice şi măsuri fiscale de favorizare.

Turismul rural a evoluat diferit în fiecare ţară, mari deosebiri calitative observându-se la capitolul dotări şi servicii, În condiţiile unificării Europei, turismul rural românesc trebuie să se integreze în ansamblul european. Fiecare ţară dispune de punctele sale forte şi potenţialul său propriu care permit dezvoltarea spaţiilor rurale, ca alternativă viabilă în contextul turismului naţional.