Analiza eficienței economice a producției agricole și căi de creștere a acesteia - SC Romagribuz

CAP.I 1.1. AGRICULTURA – RAMURĂ A ECONOMIEI NAŢIONALE

“Prima dintre arte, baza bogăţiei naţionale, cea mai mare industrie care procură omului tot ceea ce e util vieţii lui – s-a născut o dată cu societatea, a cărein putere a depins întotdeauna de dezvoltatea agriculturii”.

Formulată cu mai bine de un secol în urmă de marele agronom şi economist agrar S. P. Radianu, această afirmaţie exprimă una din marile realităţi ale economiei româneşti din toate timpurile.

Realismul acestei afirmaţii este atestat în primul rând de vocaţia agricolă tradiţională a românului care înainte de toate şi-a muncit pământul, dar şi de resursele naturale favorabile de care disapune agricultura României. Referindu-se la acest lucru P.S. Aurelian în lucrarea “Terra nostra” afirmă că în România, faţă de condiţiile de care dispunem, agricultura merită locul I în programul economic pentru că este cea mai solidă temelie pe care putem zidi edificiul nostru economic şi social.

Agricultura, ca orice activitate umană specializată, cuprinde nu numai sfera producţiei, ci şi părţi din distribuţia bunurilor şi serviciilor agricole. Larga sa răspândire în teritoriu se datorează răspândirii resurselor şi cererii de alimente care determină gradul de utilizare al acestora. Asigurarea securităţii alimentare şi protecţia resurselor naturale necesită stabilizarea populaţiei în toate zonele rurale şi instituirea unor mecanisme eficiente care să reglementeze raporturile cerere-ofertă de produse agroalimentare. Amploarea acestor procese conferă agriculturii un rol pe care nici o altă activitate economică nu-l poate substitui, fie şi numai pentru că cererea de alimente este esenţială şi are caracter permanent pentru existenţa umană.

Agricultura este considerată de către unii economişti mai mult decât un sector strategic, un “sector vital” sau “coloana vertebrală a spaţiului rural”, iar de către francezi “petrolul verde al naţiunii”. Rolul de factor principal de menţinere a echilibrului ecologic atribuit agriculturii este azi o prioritate a politicilor de dezvoltare globală.

Pentru România, agricultura este una dintre cele mai importante resurse ale dezvoltării, cu condiţia să devină competitivă privind calitatea produselor şi nivelul preţurilor. Competitivitatea este cuvântul magic al acestor vremuri, când lumea evoluează spre o piaţă din ce în ce mai concurenţială şi spre mondializarea şi regionalizarea ei. Mondializare nu este numai o constrângere, ci şi o oportunitate necesară de care avem nevoie, întrucât deschiderea pieţelor favorizează creşterea schimburilor în interiorul Uniunii Europene spre care tindem să ne integrăm, precum şi între aceasta şi restul lumii.

Opţiunile fundamentale ale agriculturii româneşti în această perioadă sunt reforma şi integrarea în structurile agricole ale Uniunii Europene. Obiectivele şi priorităţile cele mai importante vizează creşterea producţiei şi a productivităţii agricole în vederea formării unei pieţe deschise şi competitive. Resursele naturale şi potenţialul uman de care dispunem, o anumită bază materială şi experienţă organizaţională se constituie în avantaje comparative care pot asigura creşterea producţiei agricole şi acoperirea necesarului de hrană pentru întreaga populaţie în vederea aderării avantajoase la Uniunea Europeană. Proprietatea privată dominantă asupra pământului şi extinderea acesteia asupra celorlalte bunuri rurale şi sectoare din amonte şi aval de agricultură, concomitent cu o largă liberalizare a pieţei, cu modernizarea tehnologică a producţiei şi a canalelor de distribuţie a alimentelor vor permite asigurarea unui nivel ridicat de competitivitate care va favoriza dezvoltarea modernă şi echilibrată a spaţiului rural românesc. Realizarea acestor obiective face necesară folosirea iteligenţei economice care se exprimă, în primul rând, prin buna gestiune a exploataţiei agricole într-un mediu puternic concurenţial. Managementul agricol are rolul de a învinge rezistenţa la schimbare şi de a deprinde producătorul cu un nou tip de gândire, care să-l orienteze în elaborarea unor strategii de dezvoltare şi penetrare pe piaţă, să-l înveţe să facă faţă concurenţei. “Individul este cel care trebuie să se schimbe, înainte de-a încerca să schimbe societatea”.

Agricultura este o ramură prioritară, de bază, ce trebuie să se integreze armonios în economia naţională şi să-şi sporească rolul de factor de antrenare şi structurare a acesteia pe principiile pieţei libere. Ca rice activitate economică, activitatea agricolă are ca finalitate satisfacerea nevoilor umane şi progresul în general.

Importanţa agriculturii este reliefată de funcţiile acesteia care pot fi simtetizate astfel:

- funcţia alimentară constituie funcţia principală a agriculturii, aceasta asigurînd dintotdeauna necesarul de hrană al populaţiei din punct de vedere cantitativ , calitativ şi sortimental;

- baza dezvoltării industriale, agricultura fiind sursă de materii prime pentru industria prelucrătoare şi piaţă de desfacere pentru produsele industriale;

- sursă de export şi deci, prin aport valutar, mod de echilibrare a balanţei de plăţi externe;

- mijloc de combatere a poluării, agricultura fiind considerată “petrolul verde al naţiunilor” ;

- factor de micşorare a şomajului industrial prin migraţia sat – oraş;

- factor de echilibru în armonizarea dezvoltării mediului rural.

Aceste funcţii capătă valenţe noi în perioada de tranziţie pe care o parcurge în prezent România, într-un context mondial aflat de asemenea în efervescenţa schimbărilor şi căutărilor de soluţii noi.