Analiza Lichidității Solvabilității și Capacității de Plată a Întreprinderii

1.1. Conceptul de echilibru financiar şi modalităţi de exprimare

Echilibrul, într-o abordare generală, sugerează o simetrie perfectă între elemente diferite ale unui sistem, ceea ce, în domeniul financiar, se traduce prin armonizarea resurselor cu nevoile. Echilibrul general economic este expresia generalizată a echilibrului material al economiei naţionale, a echilibrului forţei de muncă şi a echilibrului valoric Echilibrul valoric vizează atât echilibrul financiar cât şi echilibrul valutar şi pe cel monetar

Echilibrul financiar este o parte a echilibrului economic general, alături de echilibrul monetar şi echilibrul valutar. Echilibrul financiar trebuie să se regăsească atât la nivel micro, cât şi la nivel macroeconomic. La nivelul agenţilor economici echilibrul porneşte de la egalitatea dintre venituri şi cheltuieli, la fel ca şi în cadrul bugetului statului. Echilibrul financiar are în vedere atât resursele mobilizate şi repartizarea cu titlu definitiv, cât şi indicele cu titlu rambursabil

La nivel macroeconomic, în proiectarea echilibrului financiar se pot utiliza instrumente diferite în funcţie de sfera de cuprindere a resurselor şi nevoilor financiare şi de sistemul de determinare a indicatorilor economici la nivel naţional.

Astfel, echilibrul financiar poate să vizeze: totatlitatea resurselor financiare ale societăţii (naţiunii) şi destinaţia acestora; resurse financiare aparţinând unui anumit sector, unei anumite ramuri sau unei anumite unităţi administrativ-teritoriale şi destinaţia acestora; resursele şi nevoile financiare ale unui agent economic ori social. Drept urmare, se va utiliza un instrument cu o largă sferă de cuprindere, unul limitat la dimensiunile sectorului, ramurii, colectivităţii locale considerate, ale unei societăţi comerciale, bancare ori de asigurare sau ale unei instituţii fără scop lucrativ.

Instrumentul folosit - denumit plan financiar, balanţă finaciară, buget de stat, buget local, buget de venituri şi cheltuieli, etc – serveşte la dimensionarea resurselor financiare, la precizarea destinaţiei acestora, la fundamentarea echilibrului, la stabilirea modalităţii de acoperire a deficitului sau de valorificare a excedentului de resurse. Anumite planuri (balanţe) finaciare, de regulă cele cu sferă largă de cuprindere, servesc numai la fundamentarea echilibrului financiar, în timp ce altele, mai limitate ca arie, după aprobarea lor de către organele de decizie competente, capătă caracter obligatoriu şi devin instrumente ale conducerii operative.

Privit la nivel microeconomic, la nivel de întreprindere, echilibrul trebuie realizat pe feluri de activităţi şi pe categorii de fonduri. Astfel, este necesar a se asigura echilibrul dintre veniturile şi cheltuielile băneşti aferente activităţii de bază şi respectiv, a altor activităţi. Situaţia normală este aceea în care veniturile băneşti din activitatea economică depăşesc ca volum cheltuielile aferente acelei activităţi. Diferenţa dintre venituri şi cheltuieli reprezintă profitul.

Anormală este situaţia în care veniturile acoperă cu greu cheltuielile şi cu atât mai mult cea în care cheltuielile sunt mai mari decât veniturile. De aici preocuparea ca fiecare întreprindere să-şi acopere nu numai cheltuielile, dar să realizeze şi un profit pe măsura potenţialului economic de care dispune. Aceasta înseamnă că întreprinderea trebuie să acţioneze pentru maximizarea veniturilor brute (totale), respectiv pentru minimizarea cheltuielilor sale. Întrucât profitul este sursa reproducţiei lărgite, iar nivelul la care se construieşte echilibrul financiar macroeconomic depinde de mărimea profitului realizat de fiecare întreprindere, este imperios necesar ca echilibrul dintre venituri şi cheluieli la unitatea de bază să satisfacă această cerinţă

La nivelul fiecărui agent economic putem vorbi de un echilibru financiar propriu, ca parte componenentă a echilibrului financiar general.

În ceea ce priveşte echilibrul financiar al întreprinderii, aceasta este reprezentat de egalitatea ce trebuie să fie între resurse şi necesarul de resurse, respective între venituri şi cheltuieli Evaluarea echilibrului financiar al întreprinderii constituie obiectul oricărei analize financiare, indiferent de categoria utilizatorilor cărora se adresează

Atât finantele publice cât şi cele private se confrunta cu necesităţi de echilibru financiar în sensul că fluxurile de ieşire nu pot avea loc decât în limita fluxurilor de intrare. Între acestea se stabileşte un echilibru iniţial, dar care trebuie urmărit pe întreg parcursul exerciţiului financiar.