CAP. I ASPECTE TEORETICE PRIVIND ACTIVITATEA DE MANAGEMENT I.1 Introducere în teoria managementului Dezvoltarea teoriei managementului este strâns legată de evoluţia industrială. Considerat iniţial ca un domeniu al experienţei generalizate, managementul capătă un caracter ştiinţific numai în condiţiile dezvoltării marilor organizaţii industriale, când începe să se impună interesul pentru o teorie de bază a managementului. Unul din elementele cele mai interesante, ce rezultă din abordarea evolutivă a domeniului managementului, îl reprezintă discrepanţa dintre istoria îndelungată a activităţii de mangement şi vârsta tânără – în timp istoric – a ştiinţei managementului. Practic, activitatea de management în forma sa iniţială a apărut odată cu constituirea primelor colectivităţi umane. Evoluţia societăţii a marcat concomitent schimbări importante în ceea ce priveşte conţinutul activităţilor de management implicate, începând cu scopurile urmărite, continuând cu stabilirea conducătorilor şi a formelor de organizare, cu precizarea modalităţilor de adoptare şi aplicare a deciziilor, şi încheind cu utilizarea anumitor căi de control. Teoreticienii care au contribuit la fundamentarea teoriei managementului sunt managerii care şi-au împărtăşit experienţa căpătată în decursul practicii lor manageriale, sociologii care şi-au concentrat atenţia asupra relaţiilor umane şi a comportamentului uman, descriind astfel conceptul lor despre întreprindere sau business ca un sistem ce face parte dintr-un mediu amplu cu care se interacţionează şi unde factorii tehnici şi economici sunt mult mai importanţi decât cei sociali. Instrumentarul de care dispune un manager poate fi infinit de variat sau extraordinar de limitat. Dimensionarea exactă depinde, în general, de puterea şi dorinţa sa sinceră de a se implica în soluţionarea problemelor profesionale, dar mai ales, de capacitatea înţegerii naturii umane. La baza oricărei acţiuni se află cel puţin o motivaţie, iar managerul poate alege răspunsul numai în funcţie de specificul stimulilor. De aceea, motivarea complexă nu îşi poate atinge finalitatea decât atunci când este însoţită de crearea unui cadru adecvat cointeresării personalităţilor implicate în procesele de muncă sau de conducere. Definirea managementului În lucrările de management nord-americane cele mai răspândite sunt elaborate definiţii de ordin pragmatic ale managementului, de pe poziţia managerului. Spre exemplu, Reece şi O΄Grady definesc managementul ca fiind "procesul de coordonare a resurselor umane, informaţionale, fizice şi financiare în vederea realizării scopului organizaţiei" iar Longenecker şi Pringle îl desemnează ca fiind "procesul de obţinere şi combinare a resurselor umane, financiare şi fizice în vederea îndeplinirii scopului primar al organizaţiei – obţinerea de produse şi servicii dorite de un anumit segment al societăţii". Alte abordări însă, tratează managementul şi ca o ştiinţă. Astfel, în cunoscuta publicaţie franceză ΄Larousse΄ managemetul este definit ca "ştiinţa tehnicilor de conducere a întreprinderii", iar profesorii ruşi Popova şi Krasnopoiasa consideră ca ştiinţa managementului se ocupă de "legile conducerii generale şi de legile sintetice ale componentelor sale". Din examinarea acestor definiţii managementul rezidă în studierea proceselor şi relaţiilor de management din cadrul lor, în vederea descoperirii legilor şi principiilor care le guvernează şi a conceperii de noi sisteme, metode, tehnici şi modalităţi de conducere a organizaţiilor, de natură să asigure obţinerea şi creşterea copetitivităţii. Elementele specifice ştiinţei managementului sunt deci procesele economice şi relaţiile de management, care nu trebuie confundate cu relaţiile şi procesele economice ce au conţinut total diferit prin conţinut şi mod de manifestare, procesele şi relaţiile de management prezintă o serie de trăsături particulare ce conferă acestei ştiinţe o pronunţată specificitate. De aceea, esenţa ştiinţei managementului o reprezintă studiul relaţiilor şi proceselor de management desfăşurate în conceptul de sistem. În prezent managementul apare ca un proces de transformare eficientă a input-urilor în output-uri, proces ce poate fi văzut în diferite forme, cum ar fi: funcţiile manageriale (planificare, organizare, control), funcţiile organizaţiei (financiar, producţie, personal, marketing). Cea mai răspândită formă utilizată de manageri este cea care se raportează la funcţiile manageriale, cu sublinierea că indiferent de forma la care ne raportăm, conceptul de sistem decizional constituie tehnica de abordare şi fundamentare a activităţilor manageriale. Principii ale managementului La baza conceperii şi exercitării managementului firmei se află un ansamblu de principii care exprimă nivelul de dezvoltare al ştiinţei managementului şi fundamentele teoretice pentru modelarea de ansamblu a sistemelor manageriale ale firmelor. Aceste principii pot fi împărţite astfel: 1. Principiul asigurării concordanţei dintre parametrii sistemului de management al firmei şi caracteristicile sale esenţiale şi ale mediului ambiant. Funcţionalitatea şi competitivitatea firmei implică o permanentă corelare, adaptare şi perfecţionare a sistemului de management la cultura organizaţională şi la contextul socio-economic în care îşi desfăşoară activitatea. 2. Principiile managementului participativ. Exercitarea celor mai importante şi complexe procese şi relaţii de management în cadrul firmei, trebuie să se bazeze pe implicarea managerilor, specialiştilor şi reprezentanţi ai proprietarilor, apelând la leadership şi realizând un nou tip de cultură organizaţională. 3. Principiul motivării tuturor factorilor implicaţi, a stakeholder-ilor în activităţile firmei (΄stakeholder΄ – organismele şi categoriile de persoane cu interese majore în desfăşurarea şi rezultatele activităţii firmei, a căror luare în considerare de către manageri are un impact major asupra performanţelor organizaţiei). Motivarea poate fi considerat procesul de selecţie, orientare şi menţinere a comportamentului uman, proces în care oamenii aleg diferite forme de comportament: angajaţii pentru atingerea scopurilor personale iar managerii pentru atingerea obiectivelor organizaţiei. 4. Principiul eficacităţii şi eficienţei. Dimensionarea, structurarea şi combinarea tuturor proceselor şi relaţiilor manageriale este necesar să aibă în vedere maximizarea efectelor economico-sociale cuntificabile şi necuantificabile ale firmei în vederea asigurării unei competitivităţi ridicate. Strategii şi politici de management În conceperea şi fundamentarea activităţilor firmelor, un rol esenţial îl au strategiile şi politicile, eleborate de către organismele manageriale de vârf. Concretizare esenţială a previziunii, strategiile şi politicile sunt esenţiale pentru dezvoltarea fiecărei întreprinderi, de conţinutul lor depinzând, adesea decisiv, măsura în care acestea îşi menţin şi amplifică segmentul de piaţă ocupat, respectiv profitabilitatea obţinută.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
