În unele activități și domenii ale serviciilor, dar mai ales în domeniul turistic se pot remarca de-a lungul timpului existența unor variații ale cererii și consumului, situație care se petrece la nivel global mai ales în domeniul turistic. Aceste variații prezintă o concentrare prea mare de cerere în unele perioade de timp respectiv în alte perioade, cererea este foarte scăzută sau chiar inexistentă. Restaurantele fie individuale fie din cadrul unei unități turistice prezintă un domeniu de activitate care de-a lungul timpului a devenit foarte cuprinzător, fiind astăzi o afacere profitabilă pentru multe societăți. Până în prezent serviciile de restaurație au încercat în mare măsură să se adapteze nevoilor consumatorilor, atât din punct de vedere al tipului unității cât și a serviciilor pe care acestea le oferă, însă variațiile cererii au continuat să existe și aici. Lucrarea de față presupune studierea variaților mai sus amintite în domeniul restaurației. În această privință este esențială identificarea fenomenului și care sunt factorii care determină acest fenomen în general. Am decis ca în acest sens să evidențiem un aspect problematic care apare în rândul restaurantelor din zona Hașdeu, din municipiul Cluj-Napoca, în acest sens am realizat un studiu al fenomenului la nivelul zonei, care nu prezintă activitate turistică. Scopul cercetării este acela de a identifica localurile care prezintă variații ale cererii și în ce măsură sunt ele afectate de acest fenomen pe parcursul unui an, strategiile pe care le adoptă precum și diferențele care apar între aceeste localuri. Cercetarea de față fiind importantă pentru a cunoaște care sunt elementele care influențează această sezonalitate și care sunt efectele acestora, precum și modalitățile și strategiile de atenuare a sezonalității, importante mai ales pentru unitățile de restaurație care se confruntă cu acest fenomen. 1. ASPECTE GENERALE ALE SEZONALITĂȚII 1.1.Fenomenul de sezonalitate Sezonalitatea se întalnește la produsele și serviciile care nu au un curs echilibrat al cererii și consumului pe parcursul unei perioade de timp (de obicei un an), prezentând variații mari ale acestora. Ea se caracterizează prin perioade de timp în care serviciul sau produsul se află la momentul în care cererea și consumul este foarte mare, dar și când cererea și consumul este foarte scăzută. Orice societate care se confruntă cu o astfel de problemă își dorește ca această perioadă sa fie atenuată, să existe un echilibru de-a lungul timpului. Un exemplu clar care se poate constata din definiția sezonalității, care presupune “Variații ale cererii pentru produse sau servicii turistice în funcție de sezon. Aceste variații sunt influențate de anotimpuri, obiceiuri, vacanțe, politici de afaceri, etc.” , subliniază faptul că fenomenul este întâlnit frecvent în domeniul turismului. Tot în acest domeniu se identifică trei perioade ale sezonalității pe parcursul unui an : - Sezonul plin -sezonul sau sezoanele în care cererea și consumul este solicitat la maximum posibil; - Sezonul intermediar -perioada în care cererea și consumul încep să scadă respectiv să crească; - Extrasezonul – este momentul în care cererea și consumul se află la minimum posibil sau presupune chiar întreruperea activității. Motivul pentru care în majoritatea cazurilor fenomenul sezonalității este asociat cu turismul, este că domeniul serviciilor turistice se confruntă cel mai frecvent cu acest aspect. Nu este exclusă existența sezonalității și în alte ramuri, fie că au legatură directă cu turismul, fie că este vorba de cu totul alte ramuri economice. De aceea în continuare vom acorda o importanță tuturor activităților economice care se confruntă cu fenomenul de sezonalitate.
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Diploma.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.