Analiza și Perfecționarea Stilurilor de Management

Introducere

Stilul reprezintă un comportament distinctiv sau caracteristic, o metodă particulară de a acționa.Conducerea este un element esențial al vieții, un factor cheie în eficientizarea organizațiilor.

Stilul de conducere reflectă modul în care managerii își exercită atribuțiile și rolul pe care îl au în organizarea și conducerea muncii, antrenând și stimulând subordonații pentru atingerea obiectivelor stabilite. Moul în care este aplicat un stil sau altul de conducere depinde de capacitatea managerului de a se conecta la realitatea unității din care face parte.

Principala idee este că nu există o rețetă infailibilă sau general valabilă în legătură cu alegerea unui stil de conducere eficient în absolut în orice situație și indiferent de conjunctură. Pornind de la aspectele teoretice și analizând situația concretă a realității în care se află, fiecare manager trebuie să își definească stilurile proprii care să îi asigure rezultatele dorite.

În urma analizei efectuate în lucrare reiese că stilurile de management practicate sunt variate și că fiecare dintre acestea poate fi eficient, în condițiile în care managerii țin cont atât de particularitățile organizației cât și de cele ale subalternilor, adaptându-se la realitatea din care fac parte.

Capitolul 1 APARIŢIA, DEFINIREA ŞI CONŢINUTUL MANAGEMENTULUI

1.1 APARIŢIA MANAGEMENTULUI

Deşi este o ştiinţă relativ tânără, ştiinţa managementului a avut un impact deosebit asupra dezvoltării societăţii umane, impact care a fost mult mai evident în ţările occidentale şi relativ mai modest în fostele ţări cu economie centralizată. În lucrarea sa fundamentală, acum peste 40 de ani, Peter Drucker spunea: “Apariţia managementului ca o instituţie esenţială, distinctă şi deschizătoare de drumuri este evenimentul central în istoria modernă. Doar rareori s-a întâmplat  dacă s-a întâmplat vreodată  ca o nouă instituţie de bază, un nou grup conducător, să se fi manifestat atât de repede cum managementul o face de la începutul acestui secol. Doar rareori în istoria umanităţii o nouă instituţie s-a dovedit atât de repede a fi indispensabilă; şi în puţine cazuri o nouă instituţie a apărut cu atât de neânsemnată opoziţie, tulburare sau controverse cum s-a întâmplat în cazul managementului. Managementul va rămâne instituţia dominantă şi de bază probabil tot atât timp cât însăşi civilizaţia de Vest va supravieţui”. Indiscutabil, aprecierea formulată de Drucker s-a confirmat pe deplin, din anii '50 şi până în prezent, iar rolul managementului în dezvoltarea socială se va accentua şi mai mult în secolul viitor.

Managementul ştiinţific a fost elaborat în SUA de către inginerul Friederick Taylor, care s-a consacrat eliminării ineficienţei şi îmbunătăţirii productivităţii muncii, iar lucrarea sa „Principiile managementului ştiinţific” apărută în anul 1911 este considerată a fi o contribuţie însemnată în domeniul managerial.

F.Taylor a accentuat dimensiunea economică a muncii şi motivaţiei, arătând că ştiinţa şi experimentele puteau contribui la rezolvarea problemelor tehnice, dar că aveau un aport mai mic la soluţionarea cerinţelor psihologice ale lucrărilor. Prin aplicarea realizărilor ştiinţei în management a crescut eficienţa, însă Taylor a fost criticat pentru exploatarea lucrătorilor.