Analiza stării inflaționiste în România după 1990

Introducere

“ Inflaţia este proces de creştere

a nivelului general al preţurilor de consum,

mecanism care provoacă variaţii multiple de

lungă durată, generalizează el însuşi cauzele

permanenţei sale şi exprimă prin majoritatea

cea mai mare parte a preţurilor”.

Termen larg folosit pretutindeni, inflaţia continuă să rămână insuficient conturată. Procesul inflaţionist a apărut, este unananim acceptat acest punct de vedere, cu mult înainte ca ştiinţa economică. Fiind, înainte de toate un proces monetar, precizarea naturii inflaţiei se poate face în corelaţie cu formele istorice pe care le-au îmbrăcat banii.

Iniţial s-a manifestat sub forma dezvoltării mascate a monedelor din metale preţioase, acest proces fiind cunoscut în prezent sub denumirea de inflaţie monetaro-bănească .Elementele definitorii ale acestei inflaţii sunt :separarea conţinutului nominal al monedelor metalice (mai mare) de conţinutul lor real (mai mic); transformarea existenţei – aur a monedei în aparenţă –aur; aglomerarea circulaţiei cu monede ieftine fără valoare deplină ; scăderea puterii de cumpărare a monedelor falsificate.

Inflaţia banilor de hârtie convertibili în aur a fost cea de de-a 2-a formă de inflaţie. În perioada formării economiei de piaţă în Europa, tinerele state au fost preucupate de lichidarea haosului monetar specific epocii feudale târzii, haos ce a atins cote înalte în sec. XVI-lea. S-a acţionat pentru sisteme băneşti stabile şi o circulaţie monetară sănătoasă ( normală ) acestea bazându-se pe etalonul aur. Când banii de hârtie înlocuiau realmente aurul monetar, mişcarea semnelor valorii oglindea legile circulaţiei banilor – aur cu valoare deplină. De altfel, aceştia puteau fi convertiţi liber în aur. Corespunzător, cantitatea banilor de hârtie se limitau la aurul pe care aceşti bani îl reprezentau în circulaţie. În această situaţie, inflaţia nu putea să apară, ea nu avea baza de desfăşurare.

Dar, relativ repede, canalele circulaţiei băneşti au început să se aglomereze . Într-o anumită perioadă, aceasta s-a datorat insuficienţei cantităţii de mărfuri aflate în circulaţie. Dacă banii de hârtie întreceau propria lor măsura (dacă ei depaşeau cantitatea monedelor de aur cu aceeaşi denumire ce ar fi trebuit să circule), aceştia se discreditau în faţa agenţilor economici . Scăderea puterii de cumpărare a banilor aflaţi în circulaţie antrena creştera preţurilor. Inflaţia de acest gen apărea atunci când cantitatea banilor de hârtie aflată în circulaţie o depăşea sensibil pe care rezulta din raportul dintre masa de aur monetar şi etalonul aur (o cantitate de aur ce era aşezată la baza unei unităţi băneşti) Prăbuşirea etalonului aur a creat premisele unei noi forme de inflaţie –inflaţia banilor de hârtie neconvenabil în aur. Acum, existenţa funcţională a banilor de hârtie o absoarbe pe cea materială. Ca urmare, în condiţiile când singurele elemente de stabilitate şi normalitate monetară decurg din cursul forţat al banilor şi din încrederea populaţiei în buna lor funcţionare, inflaţia poate să apară ca un proces ce “iese” din cadrul normalului monetar, ce pune în evidenţă un excedent de bani.

O asemenea inflaţie face obiectul acestei lucrări. Această delimitare istorică nu înseamnă nicidecum că sarcina noastră se simplifică foarte mult. Formele pe care le-a cunoscut inflaţia banilor neconvertibili în aur şi a celor neconvertibili în general au fost şi sunt destul de diferite în timp şi spaţiu. Ele s-au diversificat şi mai mult pe seama realităţilor din ţările foste socialiste. Ca urmare, problema naturii inflaţiei rămâne actuală şi complexă.

Cap. I. Inflaţia

1.1. Conceptul de inflaţie.

Etimologic, cuvantul „inflaţie” provine din latinescul inflare care înseamnă „a se umfla exagerat”. Vom încerca în cele ce urmează să surprindem inflaţia prin câteva definiţii.

Brezbakh spunea că inflaţia este un proces de creştere cumulativă şi autoîntreţinută a nivelului general al preţului de consum, un mecanism care provoacă mecanisme multiple de lungă durată, generează el însuşi cauzele permanenţei sale şi se exprimă prin majorarea celei mai mari părţi a preţurilor.

În cartea ”Monedă şi credit” a lui V. Ţurliuc şi V. Cocriş inflaţia este procesul de creştere disproporţională a masei monetare în circulaţie, în raport cu masa obiectiv necesară cerută de dimensiunea activităţii economice, care determină o creştere autoîntreţinută a preţurilor, reducerea puterii de cumpărare a banilor şi redistribuirea venitului naţional, ca efect al disparităţilor dintre preţuri, dintre acestea şi venituri.

Ion Ignat definește inflaţia drept un dezechilibru macroeconomic monetaro-real reflectat în creşterea masei monetare din circulaţie peste nevoile economiei, fapt ce conduce la deprecierea monetară şi la creşterea anormală, permanentă, cumulativă şi generalizată a preţurilor.

Pentru D. Niţă inflaţia reprezintă un dezechilibru structural monetaro-material, care exprimă existenţa în circulaţie a unei mase monetare ce depăşeşte nevoile economiei, fapt ce antrenează deprecierea banilor neconvertibili în aur şi a celor neconvertibili în general şi creşterea durabilă şi generalizată a preţurilor .

H. Frisch Afirmă în “Teorii ale inflaţiei” că aceasta reprezintă o scădere a valorii banilor în raport cu alte monede, măsurată prin cursurile de schimb valutar ori prin preţul aurului sau indicată de un exces de cerere pentru aur sau pentru valută la cursurile oficiale.