Analiza tranzacțiilor în valută și a operațiunilor contabile

INTRODUCERE

O întreprindere exercită în două moduri activitățiile sale în străinătate. Ea poate să realizeze tranzacții în monede străine sau poate să aibă activități în străinătate. Pentru că tranzacțiile în monede străine și activitățiile în străinătate să poată fi incluse în situațiile financiare ale unei întreprinderi, tranzacțiile vizate și situațiile financiare ale activitățiilor în străinătate trebuie să fie convertite în moneda de prezentare a întreprinderii.

Principalele dificultăți relative la contabilitatea tranzacțiilor în monede străine și a activitățiilor în străinătate se referă la decizia privind cursul de schimb de utilizat și la maniera de contabilizare, în situațiile financiare, a efectului financiar al variațiilor cursurilor de schimb.

Politicile și opțiunile contabile referitoare la efectuarea variațiilor cursurilor monedelor străine fac obiectul normei IAS 21 “Efectele variațiilor cursurilor monedelor străine”. Ea trebuie să fie aplicată:

- Pentru coalizarea tranzacțiilor în monedeă străine

- Pentru conversiunea situațiilor financiare ale activității în străinătate, care sunt cuprinse în situațiile întreprinderii, prin integrarea globală, integrare proporțională sau punere în echivalență.

Norma IAS 21 nu se aplică pentru urmatoarele probleme:

- stabilirea monedei în care o întreprindere își prezintă situațiile financiare. De regulă, moneda de raportare este moneda oficială din țara în care se află sediul central societății.

- Totuși, unele întreprinderi domiciliate într-o anumită țară utilizează ca monedă de raportare moneda altei țări. În cazul în care întreprinderea utilizează o monedă diferită de moneda țării în care ea își are domiciliul, norma impune indicarea motivelor pentru care ea utilizează această monedă, și menționarea motivului ce explică orice schimbare a monedei de prezentare.

Contabilitatea operațiilor de acoperie a riscului valutar. Norma nu prevede reguli privind normele de contabilizare acoperii împotriva ricurilor pentru elementele monetare, cu excepția clasificării diferențelor de curs valutar aferente unei datorii în valută contabilizate ca o acoperire împotriva riscurilor unei investiției nete într-o entitate externă. Alte aspecte ale contabilității de acoperire fac obiectul normei IAS 39 Instrumentele financiare: recunoaștere și evaluare.

Retratarea situațiilor financiare din moneda de raportare în altă monedă ca urmare a convenției stabilite cu alți utilizatori, considerate “conversie convențională”. De regulă, conversiile convenționale se realizează prin aplicarea unui singur curs de schimb valutar la toate valorile ce se găsesc în situațiile financiare. Același curs de schimb se utilizează și pentru situațiile financiare ale perioadelor precedente, deoarece modificările cursului de schimb valutar pe parcursul anilor. Se păstrează în considerație în momentul întocmirii situațiilor financiare de bază.

Procedând astfel, se păstrează atât corelațiile dintre valorile incluse în situațiile financiare ale exercițiului current, cât și corelațiile dintre valorile aferente tuturor perioadelor prezentate în situațiile financiare.

Prezentarea într-un tablou al fluxurilor de trezorerie, a fluxurilor monetare care provin din tranzacțiile în monede străine sau a conversiunii fluxurilor de trezorerie ale unei activități în străinătate. Această problemă face obiectul normei IAS 7 Tabloul fluxurilor de trezorerie.

CAPITOLUL I NOȚIUNI CONCEPTUALE PRIVIND OPERAȚIILE CU VALUTĂ ȘI ENTITĂȚIILE EXTERNE

1.1. Aspecte generale privind operațiile cu valuta

Asteptările ratei de schimb joacă un rol decis în modelele macroeconomice dintr-o economie deschisă. Acestea sunt, de asemenea, un pivot important pentru procesele de decizie ale investitorilor de pe piața financiară și ale firmelor exportatoare sau importatoare. Conform manualelor economice, astfel de așteptări sunt formate „rațional”: se presupune că factorii de dezizie obțin toate informațiile relevante și sunt capabili să proceseze aceasta intrare într-un mod optim, adică prin utilizarea unui model macroeconomic al ratei de schimb ideal. Dacă această abordare este corectă, erorile de prognoză sunt pur aleatoare, din moment ce sunt cauzate de „vești” neașteptate.

Un mod evident de a testa această ipoteză este o analiză a previziunilor realizate de „profesioniști” si anume cercetătorii care sunt angajați de bănci și de alte instituții financiare. Astfel de prognoze ar trebui să fie cât mai aproape de idealul așteptărilor raționale din moment ce sunt realizate de economiști care au fost selectați de angajatorii lor datorită avantajului pe care îl au în domeniul ratei de schimb economice. De fapt, de la contribuțiile seminale ale lui FRANKEL și FROOT (1987) si (1989), mulți alți cercetători au investigat ipoteza așteptărilor raționale prin utilizarea datelor studiului. În general, rezultatele acestor studii sugerează o respingere a acestei ipoteze.