Apariția și Evoluția Drepturilor Omului

Cuprins licență Cum descarc?

INTRODUCERE 3
CAPITOLUL I 5
APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA DREPTURILOR OMULUI 5
1.1. Apariţia şi dezvoltarea conceptului de drepturi ale omului 6
1.2.Teoria Contractului social 7
1.3. Concepţia Dreptului natural 7
1.4. Contestarea concepţiei Drepturilor naturale 8
1.5. Dreptul internaţional al Drepturilor omului 9
1.6. Primele consacrări juridice ale drepturilor omului în România 13
1.7. Cadrul normativ pre-constituţional al protecţiei drepturilor omului 18
CAPITOLUL II 20
ASPECTE EVOLUTIVE ŞI CARACTERISTICI ALE DREPTURILOR OMULUI 20
2.1. Coordonate filosofice ale drepturilor omului 21
Drepturile omului au preocupat omenirea cu precădere în anii de după cel de-al doilea război mondial, devenind un centru de interes în toate sferele vieţii sociale, politice, juridice, un fenomen cu largi implicaţii. A vorbi însă despre ideea de drepturi ale omului aşa cum este ea cunoscută astăzi, despre mişcarea drepturilor omului, presupune cu necesitate cercetarea evoluţiei acestora. Ar fi imposibil să plasăm într-o anumită perioadă istorică sau într-o anumită regiune originile drepturilor omului, câtă vreme ideile generoase şi aspiraţiile de libertate şi egalitate au însoţit însăşi evoluţia societăţii umane. 21
2.2. Coordonate juridice ale drepturilor omului 23
2.3. Principalele documente internaţionale privind drepturile omului 27
2.3.1. Carta ONU 27
2.2. Carta internaţională a drepturilor omului 27
2.3.2. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului 28
2.3.3. Pactul internaţional referitor la drepturile civile şi politice 30
Pactul internaţional referitor la drepturile civile şi politice 30
2.3.4. Pactul internaţional relativ la drepturile economice, sociale şi culturale 32
Pactul internaţional relativ la drepturile economice, sociale şi culturale 32
2.3.5. Protocolul facultativ la Pactul internaţional referitor la drepturile civile şi politice 34
2.3.6. Protocolul facultativ la Pactul internaţional referitor la drepturile civile şi politice privind abolirea pedepsei capitale 34
2.4. Convenţii internaţionale adoptate în domeniul drepturilor omului 35
CAPITOLUL III 43
COMENTARIU ASUPRA DREPTURILOR OMULUI ŞI LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE CONŢINUTE ÎN DOCUMENTELE INTERNAŢIONALE 43
3.1. Principalele categorii de drepturi. 43
3.1.1.Drepturi ale omului-drepturi ale cetăţeanului 43
3.1.2. Drepturi negative - drepturi pozitive 47
3.2. Interdependenţa drepturilor din primele două categorii 48
3.3. Drepturi ale omului - libertăţi fundamentale 49
3.3.1. Drepturi individuale - drepturi colective 50
CAPITOLUL IV 52
MECANISME INTERNAŢIONALE DE PROTECŢIE A DREPTURILOR OMULUI 52
4.1. Mecanismul O.N.U 52
4.2. Mecanismul fundamentat pe autoritatea Cartei ONU 52
4.2.1. Adunarea Generală 52
4.2.2. Consiliul Economic şi Social 53
Consiliul Economic şi Social 53
4.2.3. Consiliul de Securitate 53
Consiliul de Securitate 53
4.2.4. Aspecte privind fosta Comisie pentru Drepturile Omului 53
Aspecte privind fosta Comisie pentru Drepturile Omului, 53
4.2.5. Consiliul Drepturilor Omului 57
4.2.6. Comisia privind condiţia femeii 58
Comisia privind condiţia femeii, 58
4.2.7. Comitetul pentru prevenirea crimei şi de luptă împotriva delicventei 59
Comitetul pentru prevenirea crimei şi de luptă împotriva delicventei 59
4.3. Mecanisme înfiinţatepe baza tratatelor internaţionale 59
4.3.1. Comitetul drepturilor omului 59
4.3.2. Comitetul pentru drepturi economice, sociale şi culturale 62
4.3.3. Comitetul pentru eliminarea discriminării rasiale 62
Comitetul pentru eliminarea discriminării rasiale 62
4.3.4. Comitetul împotriva torturii 63
Comitetul împotriva torturii 63
4.3.5. Comitetul pentru drepturile copilului 65
Comitetul pentru drepturile copilului 65
4.3.6. Comitetul pentru eliminarea discriminării faţă de femei 66
Comitetul pentru eliminarea discriminării faţă de femei 66
4.3.7.Comitetul pentru protecţia drepturile muncitorilor emigranţi şi a familiilor lor 68
4.3.8. Comitetul pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi 68
4.3.9. Concluzii privind funcţionarea mecanismelor onusiene fundamentate pe tratate. 69
4.4. Sistemul de raportare şi discuţii asupra eficienţei acestuia 70
4.5. Relaţia dintre cele două mecanisme ale ONU 71
4.6. Relaţia mecanismelor ONU cu instituţiile specializate ale ONU 71
4.7. Mecanismele ONU şi activitatea de asistenţă umanitară 73
4.8. Relaţia mecanismelor ONU cu organizaţiile neguvernamentale 75
4.9.Modul de respectare a drepturilor omului de către autorităţile locale în România 76
CONCLUZII ŞI PROPUNERI 84
BIBLIOGRAFIE 92

Extras din licență Cum descarc?

INTRODUCERE
În privinţa drepturilor omului, garantarea exercitarea şi respectarea lor sunt strâns legate de organizarea vieţii politice şi de stat, de ansamblul măsurilor luate pe teritoriul unei ţări pentru reglementarea raporturilor umane. Aşadar, respectarea drepturilor fundamentale ale omului este neîndoielnic o consecinţă a temeiniciei statului de drept.
Totodată, aderând la documentele internaţionale în domeniu şi însuşindu-şi conţinutul reglementărilor diferitelor documente cu caracter universal sau regional (inclusiv ale unor convenţii bilaterale) statele se obligă să ia anumite măsuri pe plan legislativ şi administrativ, să acţioneze pentru a asigura în mod progresiv, folosind mijloacele adecvate, exercitarea fără nici o discriminare a acestor drepturi.
În cadrul statului de drept, democraţia este ,,enigmaײ ce trebuie rezolvată a oricărui regim politic, iar drepturile şi libertăţile fundamentale sunt placa turnantă a oricărei democraţii.
Într-o abordare simplistă şi vulgarizatoare a relaţiei dintre democraţie, pe de o parte, şi drepturi şi libertăţi, pe de alta, s-a conchis ritos că cele două categorii sunt inconciliabile: bunăoară, democraţia, implicând principiul majorităţii, atrage eo ipso ignorarea sau restrângerea drepturilor şi libertăţilor minorităţii; orice societate are nevoie de o organizare juridică durabilă şi eficace, ceea ce atrage necesitatea conformismului şi standardizării activităţilor umane, adică ignorarea sau restrângerea drepturilor şi libertăţilor.
În realitate şi cu totul evident, democraţia şi drepturile omului realizează o unitate indestructibilă; democraţia marchează emanciparea poporului, devenirea lui ca subiect al guvernării, emancipare însă care presupune puterea de autodeterminare a fiecărei persoane, deci înzestrarea acesteia cu drepturile ce-i sunt inerente ca om şi cetăţean.
Sistemele naţionale de protecţie a drepturilor omului sunt alcătuite din instituţiile care, prin complementaritate, asigură temeiul juridic şi mijloacele de punere în practică a legislaţiei în domeniu. De asemeni, este îndeobşte cunoscut că pe plan intern şi internaţional, în problematica drepturilor omului sunt implicate şi un număr important de organizaţii neguvernamentale, sindicatele, Biserica şi mass-media.
În România postrevoluţionară, când noua putere politică rezultată din alegeri cu adevărat libere şi-a exprimat limpede şi univoc opţiunea pentru statul democratic de drept, a luat spontan naştere o amplă mişcare de promovare şi apărare a drepturilor omului. Elaborată de parlamentul ales în mod democratic, noua Constituţie aprobată prin referendum, a garantat nu mai puţin de 28 de drepturi şi libertăţi fundamentale pentru toţi cetăţenii ţării, drepturi izvorâte, în principal, din conţinutul declaraţiei Universale a drepturilor Omului. Aceasta în timp ce, constituţii ale unor state cu multiseculară tradiţie democratică, nu consacră decât ceva mai mult de jumătate din numărul drepturilor şi libertăţilor înscrise în Legea fundamentală a României. Consecutiv, ţara noastră a aderat la multe dintre Convenţiile internaţionale pe care fostul regim refuzase să le ratifice renunţând la unele rezerve făcute anterior. Iar dreptul Internaţional al drepturilor omului a fost introdus ca materie de studiu pentru cursanţii a numeroase forme de învăţământ universitar.
În contextul democratizării tot mai accentuate a statelor lumii, a diversificării şi lărgirii domeniilor de aplicare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, lucrarea de faţă îşi propune să ofere studenţilor, dar şi oricăror persoane interesate, o prezentare cât mai elaborată a conţinutului reglementărilor din documentele internaţionale, regionale şi interne – de la cele mai generale până la cele specifice – care stau la baza legislaţiei româneşti, asigurând promovarea, apărarea şi respectarea acestor drepturi şi libertăţi.

Fisiere în arhivă (1):

 Aparitia si Evolutia Drepturilor Omului.doc

Imagini din acest licență Cum descarc?

Bibliografie

Aurora Ciucă, Protecţia internaţională a drepturilor omului, Editura Fundaţiei Academine Axis –Iaşi, 2009.
Aristotel, Politica, Editura Naţională, Bucureşti 1924 .
Hugo Groţius, ,,Despre dreptul războiului şi al păcii”, Cartea primă, Ed.Ştiinţifică Bucureşti 1968.
A. Năstase, Drepturile omului-religie a sfârşitului de secol, Institutul Român pentru Drepturile Omului, Bucureşti, 1992.
Carta ONU, „Preambul", în International Law Selected Documents, Barry E. Carter, Phillip R. Trimble, Ed. Little, Brown and Company, Canada, 1995.
Victor Duculescu, Protecţia juridică a drepturilor omului, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1994.
Adrian Năstase, Drepturile omului - religie a sfârşitului de secol, IRDO, Bucureşti, 1992.
A.D.Xenopol, Istoria partidelor din România, Vol. I, Bucureşti, 1910.
Benone, Puscă, Andy, Puscă – Drept internaţional public, Galaţi, 2000.
Mihai Oroveanu, Istoria dreptului românesc şi evoluţia instituţiilor constituţionale, Ed. "Cerna", Bucureşti, 1992.
Paul Negulescu, George Alexandru, Tratat de drept public, Vol. I, Ed. "Casa şcoalelor", Bucureşti, 1942.
Benone Puşcă, Sistemul jurisdicţional internaţional de protecţie a drepturilor omului, Editura Fundaţiei Academice “Danubius” din Galaţi, 2004 .
Gheorghe Bariţiu, Părţi alese din istoria Transilvaniei, pe 200 de ani în urmă, Vol. II, Sibiu, 1890.
N.Bălcescu, Opere, Tom I, partea a II-a, Scrieri istorice, politice şi economice, Bucureşti, 1940.
Benone Puşcă, Drept constituţional şi instituţii politice, vol.I, Ed. Fundaţiei Academice "Danubius", Galaţi, 2001, p. 160.
Paul Negulescu, George Alexandru, Tratat de drept public, Vol. I, Ed. "Casa şcoalelor", Bucureşti, 1942.