Apendicita Acută

CAPITOLUL I

Motivatia lucrarii

Am abordat aceasta tema deoarece lucrez în sectia de Chirurgie de 8 ani, am îngrijit si îngrijesc bolnavi operati de aceasta afectiune. Consider ca este o tema interesanta, având bibliografie vasta pe care am studiat-o, iar cunostintele teoretice le-am putut completa cu cele practice.

Mi-am structurat lucrarea în sase capitole, în care am caracterizat „Apendicita” din punct de vedere general, detaliind pentru cazul Apendicitei acute unde am prezentat formele clinice, tabloul clinic, diagnosticul diferential, examenul fizic si paraclinic, tratamentul si complicatiile acestei boli punând accentul pe rolul asistentei medicale în pregatirea preoperatorie si postoperatorie a bolnavilor cu aceasta afectiune.

Am ales un numar de 20 de pacienti pentru studiul practic, la care am avut acces la foile de observatie, la buletinele de analize si am participat la examinarea lor. Pe baza acestor date si din interviul cu pacientii si apartinatorii acestora, am putut realiza o analiza statistica privind incidenta bolii ca: vârsta, sex, mediu de provenienta, pregatire scolara, forme clinice, zile de spitalizare, probleme de dependenta si diagnostice secundare la externare.

CAPITOLUL II.

1. Notiuni generale de anatomie si fiziologie a intestinului gros

Intestinul gros este ultimul segment al tubului digestiv, se întinde de la valvula leocecata, pâna la

orificiul anal, are o lungime de 1,50 – 1,60 m.

La nivelul intestinului gros se descriu mai multe portiuni:

- Cecul cu apendicele care se gasesc la nivelul fosei iliace drepte;

- Colonul ascendent urca vertical pâna sub fata inferioara a ficatului unde face o curbura formând unghiul hepatic;

- Colonul transvers care se întinde între unghiul colic drept si unghiul colic stâng sau splenic;

- Colonul descendent se întinde de la unghiul splenic pâna la creasta iliaca stânga;

- Sigmoidul se continua cu rectul si orificiul anal.

Pe suprafata interna prezinta benzi lucioase numite tenii, între acestea exista în sens transversal

plici mucoase în care se formeaza haustrele. La exterior este îmbracat într-o masa adipoasa cu rol protector.

2. Apendicele vermiform

Apendicele ileo – cecal, situat la locul de jonctiune a ileonului cu cecul, este o formatiune

tubulara cu un calibru în jur de 8 mm, o lungime medie de 8,5 cm însa poate varia între 2,5 – 20 cm, fiind un vestigiu embrionar.

Baza se implanteaza în cec, de regula la convergenta celor trei bandelete colice, fiind situata la aproximativ 2,5 cm de valvula ileo – cecala.

Situatia apendicelui la nivelul fosei iliace drepte urmeaza de regula variantele topografice ale cecului:

- La stânga sau spre linia mediana în caz de malformatie congenitala;

- În pelvis sau sub ficat în cazul în care cecoascedentul este lung sau dimpotriva, retractat.

La interior apendicele are o cavitate canaliculara care contine: mucus, detrisuri celulare, iar la fat

meconiu.

Histologic, organul cuprinde în structura peretului sau toate elementele caracteristice

colonului, inclusiv plexurile nervoase, submucus si intramuscular ale lui Meissner si Auervach.

O particularitate pentru apendice este bogatia tesutului limfoid, mucus si submucus, fapt care a

permis atribuirea termenului de „ amigdalita abdominala” organului.

Vascularizatia sanguina si limfatica abordeaza si paraseste apendicele prin mezoul sau. Artera apendiculara este ram din artera ileo – ceco – colica si la femeie este deseori dublata de o arteriola provenind din artera ovariana. Vena apendiculara dreneaza în vena mezenterica superioara prin intermediul venei ileo – colice.

Nodulii limfatici colectori din reteaua apendiculara se pot gasi oriunde de-a lungul caii ileo – colice foarte sus.

Inervatia simpatica a organului este asigurata din plexul nervos însotind artera mezenterica superioara.