1. Capitolul 1 – Cum functioneaza o aplicatie web . pag.1 a. Cum functioneaza o cerere web . pag.1 b. Cerere client . pag.2 c. Cum raspunde serverul web – pregatirea . pag.2 d. Cum raspunde un server web . pag.4 e. Introducere in paginile web dinamice . pag.5 f. ASP.NET . pag.7 g. Introducere in procedurile stocate .pag.11 2. Capitolul 2-Aplicatie bancara - sistem de acordare credite pentru persoane fizice a. Introducere .pag.15 b. Prezentare modul banca (ofiter de credit) . pag.18 c. Prezentare modul COMERCIANT . pag.35 Listare cod .pag. 42
- Capitolul 1 - Cum functioneaza o aplicatie Web Introducere Inainte de a intelege ce poate face o aplicatie C# trebuie inteles ce se intampla cu o cerere web in general. Deoarece in majoritatea cazurilor o aplicatie web este o simpla combinatie de pagini HTML si pagini dinamice mult mai complexe, trebuie inteles cum rezolva serverul cererile ce nu necesita cod. O cantitate insemnata de negociere si transfer de date se intampla inainte ca cererea utilizatorului sa ajunga la cod. O aplicatie web este impartita in cel putin doua parti – clientul si serverul. Scopul acestui capitol este de a arata cum comunica clientul si serverul. In plus, se va arata cum C# se integreaza in acest proces de comunicatie. Cum functioneaza o cerere Web O cerere web are necesita doua componente: un server web si un client. Clientul este in marea majoritate un browser, dar poate fi si alt tip de program, cum ar fi de exemplu un spider(un program ce viziteaza link-urile web, adunand informatii) sau un agent (un program ce are sarcina sa gaseasca informatii specifice, utilizand in cele mai multe cazuri motaorele de cautare), o aplicatie executabila standard, un dispozitiv wireless etc. Serverul si browserul sunt de obicei pe calculatoare separate, dar aceasta nu este o cerinta. Poti folosi un browser care sa acceseze pagini de pe u nserver web care ruleaza pe acelasi calculator. Atat serverul cat si clientul folosesc un protocol definit pentru a comunica intre ele. Un protocol este pur si simplu o metoda agreata pentru initierea sesiunirol de comunicare, trecand informatia inainte si inapoi, si apoi incheind sesiunea. Cateva protocoale sunt folosite pentru cumunicatiile web; cele mai intalnite sunt Hypertext Transfer Protocol (HTTP), Secure Hypertext Transfer Protocol(HTTPS), File Transfer Protocol(FTP) si Network News Transfer Protocol(NNTP). In afara protocolului folosit, cererile web se bazeaza pe protocolul de retea numit Transmission Control Protocol/Internet Protocol (TCP/IP), protocol standard de comunicare globala ce determina regulile de baza pe care cele doua calculatoare le urmaresc in schimbul de informatii. Serverul asteapta pana cand ajunge o cerere pentru a initializa comunicatia. Intr-o aplicatie web clientul intotdeauna trimite initializarea pentru a incepe o sesiune – serverul poate doar raspunde. Initializarea sesiunii consta intr-o serie definita de biti. Continutul bitilor nu este important – singurul lucru important este ca ambele calculatoare sa recunoasca seria de biti ca si initailizare. Cand serverul primeste cererea de initializare, el anunta tranmisia prin trimiterea unei alte serii de biti catre client. Cerere client Cand se scrie o cerere intr-un browser sau se apasa un hyperlink, browserul impacheteaza cererea si trimite o portiune importanta a URL-ului, numita domain name, sau numita in mod curent server DNS. Serverul de nume pastreaza o baza de date cu numele, fiecare cu adresa IP asociata. Computerele nu inteleg foarte bine cuvintele, asadar serverul traduce adresa solicitata intr-un numar. Textul care apare de obicei intr-un link sau in bara de adrese este o versiune prietenoasa a unei adrese IP. Fiecare adresa IP identifica in mod unic un singur calculator. Daca primul server de nume nu are adresa ceruta in baza de date, automat il trimite ma ideparte catre serverul aflat mai sus in ierarhie. Eventual, daca nici un server de nume nu poate traduce numele cerut in adresa IP, cererea ajunge la unul din serverele ce detine toate IP-urile publice inregistrate. Daca nici un server nu reuseste sa traduca adresa, raspunsul de eroare ajunge inapoi la browser, de la u nserver la altu in ierarhie inversa. In acest moment se va vedea mesajul de eroare. Daca serverul de nume gaseste o intrare pentru adresa IP a cererii, va introduce cererea in cache, astfel incat sa nu mai ajunga la serverele aflate mai sus in ierarhie. Perioada pana ajunge in cache se numeste Time to live (TTL), astfel incat daca cererea depaseste TTL, atunci serverul va trimite ma ideparte cererea. Serverul de nume va intoarce la browser adresa IP, ce va fi folosita la contactarea serverului ce are atribuit IP-ul respectiv. Asadar, procesul afisarii paginii web consta in mod obisnuit intr-o serie de conversatii scurte intre browser si server. In mod obisnuit, browser-ul primeste pagina principala, o analizeaza in vederea altor referinte, si apoi incepe afisarea paginii principale in timp ce cere fisierele referite. Asta e un motiv pentru care se vad mai intai locurile defaisrea ale imaginilor cat timp se incarca pagina. Pagina principala contine referinte catre alte fisiere care contin imagini, dar pagina principala nu continea ea insasi acele imagini. Cum raspunde serverul web – pregatirea Din punctul de vedere al serverul web, fiecare conversatie inseamna un contact nou nout. In mod implicit, serviciile unui server web merg pe principiul primul venit – primul servit. Serverelw web nu „isi amintesc” un anumit browser de la o cerere la alta. Browserele si serverele moderne folosesc versiunea 1.1 a HTTP, ce implementeaza conexiunile keep-alive. Aceasta inseamna ca, odata realizata, conexiunea poate fi pastrata activa pe timpul mai multor cereri. In ciuda conexiunilor HTTP keep-alive, fiecare fisier trimis necesita o cerere separata si un ciclu de raspuns. Parte din URL Linia scrisa in campul de adresa al browserului pentru a accesa u nfisier este numita Uniform Resource Locator(URL). Serverul actioneaza o procedura standard pentru a servi fiecare cerere. In primul rand analizeaza cererea prin separarea URL-ului cerut in partile componente: slah-uri, coloane, puncte, semne de intrebare si ampersant – tot numiti delimitatori – fac mai usoara impartirea. Fiecare parte are o functie specifica. Un exemplu de URL:
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
