Armonizarea fiscală în Uniunea Europeană

1. UNIUNEA EUROPEANĂ

1.1. Prezentare a Uniunii Europene şi scurt istoric

La baza actului de naştere a Comunităţilor Europene stă declaraţia din 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, care prezenta astfel un plan pus la punct împreună cu Jean Monnet, pe atunci comisar al planului de modernizare a Franţei de după război.

"Declaraţia Schuman" a devenit realitate la 18 aprilie 1951 prin semnarea, la Paris, de către şase ţări fondatoare (Franţa, R. F. Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg) a "Tratatului instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului" (CECO), care a intrat în vigoare la 23 iulie 1952.

Primele succese ale CECO precum şi avantajele pe care le-ar fi presupus continuarea operei de unificare europeană au determinat miniştrii de externe ai celor şase ţări fondatoare să opteze pentru continuarea procesului de integrare în domeniul economic, unde pasiunile naţionale erau mai puţin intense şi deci şansele de găsire a unui teren de interese comune erau mai mari. Conferinţa de la Messina, din 1955, a încredinţat unei comisii prezidate de ministrul belgian de externe Paul Henry Spaak sarcina studierii posibilităţii unei integrări progresive în acest domeniu. Raportul prezentat de acesta în 1956 a servit drept bază de negociere a Tratatului Comunităţii Europene a Energiei Atomice (CEEA) şi Tratatului Comunităţii Economice Europene (CEE). Semnate în martie 1956 de către cele şase state membre ale CECO, aceste tratate au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.

Succesele înregistrate de cooperarea celor şase în cadrul CEE au condus la integrări succesive ale altor state:

- 1973 Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie

- 1981 Grecia.

- 1986 Spania şi a Portugalia

- 1995 Austria , Finlanda şi Suedia

- 2004 Malta, Cipru şi 8 state din fostul bloc comunist ( Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria)

Uniunea Europeană are astăzi 25 state membre. Cel de-al cincilea val se va încheia odată cu aderarea României şi Bulgariei, programată să aibă loc la 1 ianuarie 2007. Turcia şi Croaţia sunt ţări candidate cu care negocierile de aderare tocmai au început.

Principalele obiective ale Uniunii Europene sunt:

- promovarea progresului economic şi social (piaţa unică a fost instituită în 1993, iar moneda unică a fost lansată în 1999);

- să afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internaţională (prin ajutor umanitar pentru ţările nemembre, o politică externă şi de securitate comună, implicare în rezolvarea crizelor internaţionale, poziţii comune în cadrul organizaţiilor internaţionale);

- să instituie cetăţenia europeană (care nu înlocuieşte cetăţenia naţională dar o completează, conferind un număr de drepturi civile şi politice cetăţenilor europeni);

- să dezvolte o zona de libertate, securitate şi justiţie (legată de funcţionarea pieţei interne şi în particular de libera circulaţie a persoanelor);

- să existe şi să se consolideze în baza dreptului comunitar (corpul legislaţiei adoptate de către instituţiile europene, împreună cu tratatele fondatoare);

Cinci instituţii sunt implicate în conducerea Uniunii Europene: Parlamentul European (ales de către popoarele statelor membre), Consiliul (reprezentând guvernele statelor membre), Comisia (executivul şi organismul cu drept de a iniţia legislaţie), Curtea de Justiţie (care asigură compatibilitatea cu dreptul comunitar), Curtea de Conturi (responsabilă de controlul folosirii fondurilor comunitare). Aceste instituţii sunt sprijinite de alte organisme: Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor (organisme consultative care acordă sprijin ca poziţiile diferitelor categorii sociale şi regiuni ale Uniunii Europene să fie luate în considerare), Avocatul Poporului în Uniunea Europeană (care se ocupă de plângerile cetăţenilor cu privire la administraţia la nivel european), Banca Europeană de Investiţii (instituţia financiară a UE) şi Banca Centrală Europeană (răspunzătoare de politica monetară în zona euro).

Istoria Uniunii Europene, aşa cum rezultă din Raportul general asupra activităţilor Uniunii Europene, se bazează pe cronologia celor mai importante realizări ale Uniunii şi instituţiilor sale. De la declaraţia lui Robert Schuman, din anul 1950, până la primele valuri de aderare din anii '70 şi '80, de la instituirea Pieţei Unice în 1993 până la lansarea monedei euro la 1 ianuarie 1999 şi deschiderea negocierilor de aderare cu ţările Europei Centrale şi de Est.

Principalele momente în evoluţia Uniunii Europene sunt considerate următoarele:

- 1950, 9 mai: Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, inspirat de Jean Monnet, propune planul ce va sta la baza Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului sau CECO ("Declaraţia Schuman");

- 1951, 18 aprilie: Este semnat Tratatul de la Paris pentru constituirea CECO, de către Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda;

- 1953, 10 februarie: Piaţa Comună a cărbunelui şi oţelului devine funcţională. Cele şase state fondatoare înlătură barierele vamale şi restricţiile cantitative cu privire la materiile prime menţionate;

- 1954, 30 august: Proiectul de tratat pentru crearea unei Comunităţi politice europene eşuează, odată cu respingerea de către Parlamentul francez, în august 1954, a tratatului asupra Comunităţii Europene a Apărării;

- 1957, 25 martie: Sunt semnate tratatele care instituie Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (EURATOM) şi Comunitatea Economică Europeană (CEE) de către cele şase ţări - Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda; tratatele de înfiinţare sunt cunoscute sub numele de Tratatele de la Roma şi au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958;

- 1967, 1 iulie: Intră în vigoare Tratatul de constituire a unui singur Consiliu şi a unei singure Comisii a Comunităţilor Europene;

- 1987, 1 iulie: Intră în vigoare Actul Unic European (AUE), care adaugă cooperarea politică celei economice;

- 1993, 1 noiembrie: Intră în vigoare Tratatul asupra Uniunii Europene. Comunităţile Europene (CECO, EURATOM şi CEE), împreună cu Politica externă şi de securitate comună şi Justiţia şi afacerile interne reprezintă cei trei piloni ai UE;

- 1997, 16 iulie: Este adoptată "Agenda 2000 - pentru o Europă mai puternică şi mai extinsă", care tratează reforma instituţională a UE, prezintă viziunea asupra extinderii Uniunii şi opiniile Comisiei cu privire la cererile de aderare la UE ale celor zece ţări central europene;

- 1998, 4 noiembrie: Primele Rapoarte anuale referitoare la stadiul de îndeplinire a condiţiilor de aderare la UE;

- 1999, 1 ianuarie: Lansarea monedei unice europene în 11 state europene care au îndeplinit criteriile de convergenţa (Franţa, Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Austria, Italia, Spania, Portugalia, Finlanda, Irlanda);