Asigurarea de viață - tipurile de asigurări de viață în contextul reglementărilor Uniunii Europene

INTRODUCERE

Decizia de a alege drept temă a lucrării de diplomă „Asigurarea de viață” nu a fost luată din dorinţa de a realiza o informare asupra acestui sector, pentru că nu am nici cea mai mică îndoială că există numeroase publicaţii in acest sens. De asemenea, intenţia mea nu a fost de a comenta situaţia actuală a acestei industrii. Scopul acestei lucrări este rezultatul dorinţei de a scoate in evidenţă adevăratele valenţe ale acestui domeniu foarte specializat al economiei naţionale, asigurarea de viaţă. Practic trebuie „să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului”, conştientizând că asigurările de viaţă reprezintă un factor cheie al creşterii economice.

In ultimul timp se observă un interes crescut pentru dezvoltarea industriei asigurărilor, semnal care este dat nu numai de piaţa asigurărilor, ci vine şi din partea autorităţilor si chiar a potenţialilor asiguraţi.

Companiile de asigurări româneşti fac eforturi susţinute de creştere a competitivităţii de o manieră europeană, dezvoltând produse noi, îmbunătăţind calitatea serviciilor, diversificându-şi reţeaua de distribuţie si investind în pregătirea angajaţilor. Necesare, dar nu şi suficiente, aceste îmbunătăţiri trebuie să fie susţinute de noi modalităţi de evaluare a poliţelor, de o diversificare a portofoliului clienţilor, de un stil de management care să vină în întâmpinarea schimbării.

Prezenta lucrare urmăreşte particularizarea structurilor trecute şi actuale ale asigurărilor de viaţă din România , insistând asupra nevoii schimbării de orientare, şi mai ales de mentalitate.

Din vremuri imemoriale, vieţile şi bunurile oamenilor au fost ameninţate de cele mai variate şi distructive forţe ale naturii. Pentru întămpinarea acestor fenomene provocatoare de pagube (inundaţii, cutremure de pământ, alunecări de teren, uragane, incendii, explozii, boli, accidente, invalidităţi etc.) oamenii folosesc următoarele trei căi principale:

-ocrotirea gospodărească;

-economisirea;

-transferarea riscurilor pe seama altei persoane, de regulă, persoane juridice– organizaţii de stat sau private care sunt specializate în asemenea operaţii şi care consimt să suporte consecinţele acestora în schimbul unei sume de bani.

Această cale de întâmpinare a riscurilor poate ajunge la o acoperire satisfăcătoare sau chiar maximă, căpătând, cu timpul, denumirea de asigurare.

În condiţiile dezvoltării societăţii, asigurarea apare ca o necesitate obiectivă, ca o categorie economică izvorâtă din acţiunea legilor care guvernează natura şi societatea umană.

În legătură cu definirea asigurării, aceasta îmbracă diferite forme. Astfel, “Dicţionarul limbii române contemporane” defineşte asigurarea ca fiind “ acţiunea de a pune în siguranţă” sau “raport juridic în baza căruia cel asigurat (sau altă persoană) are dreptul la o despăgubire în cazul producerii riscului prevăzut.”

Din punctul nostru de vedere, acela legat de formarea, gestionarea, utilizarea fondurilor de asigurare, subscriem la definiţie că asigurarea este “activitatea conştientă a societăţii sau a agentului economic privat de formare în comun de către un număr mare de persoane (fizice şi/sau juridice), ameninţate de aceleaşi pericole, a unor fonduri băneşti care sunt gestionate de către asigurător, şi utilizate pentru acoperirea unor necesităţi financiare viitoare, probabile dar nesigure, în cazul realizării acelor pericole.

Asigurarea reprezintă operaţiunea prin care un asigurător constituie, pe principiul mutualităţii, un fond de asigurare, prin contribuţia unui număr de asiguraţi, expuşi la producerea anumitor riscuri, şi îi indemnizează pe cei care suferă un prejudiciu pe seama fondului alcătuit din primele încasate, precum şi pe seama celorlalte venituri rezultate ca urmare a activităţii desfăşurate.

Cei interesaţi apelează la asigurare, ca o modalitate de protejare împotriva pericolului (riscului) care îi ameninţă, numai dacă prima de asigurare pe care ar trebui să o achite este îndeajuns de redusă, comparativ cu mărimea pagubei pe care ar urma să o suporte dacă s-ar produce fenomenul respectiv; în cazul în care prima este prea ridicată, asigurarea nu mai prezintă convenienţă pentru potenţialul asigurat.

În concluzie, într-o economie de incertitudini, asigurarea favorizează afluirea economiilor populaţiei către piaţa financiară; incertitudinile din economie pot să favorizeze sau să defavorizeze evoluţia avuţiei viitoare a agenţilor economici, iar contactul de asigurare apare ca o creanţă condiţionată, emisă de asigurător şi achiziţionată de asigurat.