Asigurarea tip CASCO

Capitolul I

Aspecte generale privind asigurările auto

1.1 Noțiuni introductive

Asigurările s-au născut din nevoia de protecţie a omului împotriva calamităţilor naturale, împotriva consecinţelor accidentelor, şi a oricăror pierderi sau limitări.

Pe măsura dezvoltării societăţii, omul a făurit treptat mijloace tot mai eficiente de prevenire şi limitare a calamităţilor naturale, a accidentelor, bolilor etc. Originile asigurării se pierd în negura timpurilor, neputând fi stabilite decât cu o mare aproximaţie. Poate, printre primii, au fost negustorii chinezi care îşi distribuiau marfa în mai multe vase, făcând astfel o dispersie a riscului, nu şi o protecţie.

Orice persoană care trăiește într-o societate organizată este afectată de riscuri într-un fel sau altul. Riscul este definit ca ceva viitor şi nesigur, care dacă se va produce va duce la o pierdere.

Persoanele fizice, societățile comerciale si alte organizații se întâlnesc cu riscuri in activitățile lor, iar asigurările ii ajuta sa se protejeze împotriva acestora.

Pe măsura evoluției relațiilor economice oamenii, confruntați destul de frecvent cu pericole ce le pun in primejdie viața şi proprietatea, au descoperit necesitatea de a apela la asigurare ca modalitatea cea mai simplă de a se proteja pe ei si bunurile ce le aparțin.

Asigurarea exprimă în principal o protecție financiară pentru pierderile suferite de oameni sau companii datorate unor diverse riscuri.

Acordul de voință este primul principiu de baza care permite realizarea unui contract intre asigurat şi asigurător, prin care asiguratul beneficiază de protecție pentru riscurile pe care si le-a asumat asiguratorul. Asiguratorul printr-un contract de asigurare se obliga sa plătească contravaloarea daunelor in cazul producerii unuia din riscurile asumate.

Un alt principiu pe care îl are asigurarea este principiul mutualității prin care fiecare asigurat contribuie cu o suma de bani, numita prima de asigurare, la crearea fondului de asigurare din care asiguratorul acoperă daunele suferite de asigurați.

Caracteristicile exclusive ale asigurării sunt scopul şi metoda. Scopul reprezintă compensarea pagubelor produse de calamităţi ale naturii şi accidente, precum şi prevenirea pagubelor. Metoda e constituită din acoperirea unor riscuri, crearea unei comunităţi de risc. Scopul şi metoda sunt materializate prin formarea şi utilizarea fondului de asigurare .

Alţi autori definesc conceptul de asigurare ca o operaţie prin care unei părţi, asiguratul, i se permite în schimbul unei prime sau cotizaţii o prestaţie furnizată de către o altă parte, asiguratorul, în cazul apariţiei unui eveniment.

Exista formulări diferite ale conceptului de asigurări, fără a exista un consens si aceasta datorita unor dificultăți de ordin economic,social si juridic, dintre care cele mai importante sunt: sfera vasta de acțiune a asigurărilor,precum si practicile complexe in asigurări; negare de către jurişti a faptului că asigurarea este o categorie economică şi prezentarea acesteia ca un raport juridic, punând semnul de egalitate între asigurarea comercială şi o serie de practici şi condiţii care fac obiectul contractului de asigurare;

1.2 Aspecte generale privind asigurările:

1.2.1 Definiţia contractului de asigurare

Conform Legii privind asigurările şi reasigurările în România, nr.136/29.12.1995, „prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea unui anume risc, să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată, denumită în continuare indemnizaţie, în limitele şi termenele convenite”.

Acest act, încheiat între asigurător şi asigurat reglementează relaţiile (drepturile şi obligaţiile) lor reciproce în funcţie de felul asigurării, şi cuprinde:numele sau denumirea, domiciliul sau sediul părţilor contractante;obiectul asigurării: bunuri, persoane, răspundere civilă; riscurile ce se asigură; momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asigurătorului; primele de asigurare; sumele asigurate; alte elemente care stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor.

Contractul de asigurare nu se poate dovedi prin martori, chiar dacă există un început de dovadă scrisă (art.10, Legea nr.136/29.12.1995).