Aspecte criminologice privind relația victimă-infractor

ARGUMENT

Societatea contemporană relevă şi furnizează în cursul evoluţiei sale prototipuri indestructibile ale “deviaţiei” psihologice, care, într-o majoritate covârşitoare are la bază caracteristicile criminalităţii, pornindu-se de la infracţiuni comise prin violenţă fizică până la asasini şi criminali în serie. Prin urmare dacă nu tratăm asemenea modele comportamentale ca persoane cu reale probleme psihice, înseamnă că refuzăm adevăratele dificultăţi şi le negăm deopotrivă orice şansă de reabilitare.

Personalităţile evidenţiate înglobează un ansamblu de activităţi antisociale, care, de cele mai multe ori, intră sub nemărginita incidenţă a organelor de stat însărcinate cu menţinerea ordinii publice şi cu reprimarea infracţiunilor: ”Ubi ius, ibi remedium”1.

O conexiune între ucigaşi şi victimă nu este de neimaginat, fiind totodată un fenomen de dată recentă. Există victime care au fost alese tocmai pentru “maleficul” raţionament că, aparţin, familei asasinului. Mary Ann Cotton a putut să-şi ucidă câţiva dintre soţi şi toţi copiii vitregi, şi să obţină ca, în dosare, cauza morţii să fie trecută “febra gastrică”.

În majoritatea situaţiilor, infractorul, ca tip individualizat, îşi selectează victima, pe criterii aleatorii, însă acest proces scoate în evidenţă un mobil al crimei generalizat,profund întipărit în psihicul său. Victima trebuie să fie inclusă într-o categorie, loc, moment, cu totul excepţionale.

În contextual actual al ratei criminalităţii, al mobilităţii crescânde, al eficientizării comunicării pe plan naţional si internaţional se poate afirma că orice persoană, pe parcursul existenţei sale, poate cădea victimă unui grad înalt de violenţă inutilă sau “exces de crimă”, în cadrul cărora aceasta este supusă unor brutalităţi exacerbate.

Întrucât fenomenul criminalităţii nu poate fi eradicat, ci doar limitat, cu toţii suntem datori să participăm la asigurarea eficientizării activităţii sociale pentru atingerea adevăratelor valori morale, în vederea obţinerii beneficiilor comune.

CAP.I. VICTIMOLOGIA CA ŞTIINŢĂ

I.1. Noţiunea şi obiectul victimologiei2

Noţiune. Conceptul de „victimologie” derivă din latinescul “victima” (victimă) şi “logos” (ştiinţă), adică ştiinţa care studiază victima, această noţiune fiind promovată la rândul ei de psihiatrul American Frederick Wertham(1949).

În literatura de specialitate victimologia a primit mai multe definiţii. Astfel ea reprezintă ştiinţa comportamentului şi personalităţii victimei raportată la conceperea, realizarea şi consecinţele directe ale actului agresional asupra victimei.3 J. A. R. Calderon defineşte victimologia ca fiind disciplina care, în explicarea cauzelor, studiază victima fără a planifica şi realiza o politică a victimei.

Conceptul de victimologie defineşte acţiunile victimei ca unic mod de reparare, de recuperare a intereselor individuale, noile reguli şi principii comportamentale adoptate de victimă, actele de voinţă, simţămintele, constrângerea morală, fundamentele morale, dificultăţile de adaptare, sinteza cauzalităţii agresionale, conexiunile în acţiunile agresivo-victimologice precum şi conflictul acestora.

Întrucât victima există alături de un act agresional, determinarea acestuia va releva identitatea manifestărilor victimale, evoluţia singulară a acestora şi efectul social al victimizării. Modul în care victima percepe, înţelege, acceptă sau respinge violenţa actului agresiv are valoare pentru stabilirea lanţului cauzelor şi efectelor fenomenului victimal. Expunerea exactă a elementelor şi laturilor actului agresional, a efectelor acestuia asupra victimei reprezintă forme specifice de definire a victimologiei.

Obiectul de studiu. Potrivit lui Guglielmo Gulotta, profesor de psihologie juridică la

Universitatea din Torino, Facultatea de Psihologie şi avocat al Secţiei Penale al Tribunalului din

Milano, victimologia asigură studiul victimei unui delict, al personalităţii sale, al caracteristicilor biologice, psihologice, morale şi socio-culturale, al relaţiilor sale cu delincventul şi al rolului pe care l-a jucat în geneza delictului. Ea relevă cauzalitatea şi efectele agresiunii asupra victimei, ordinea în care se produc actele agresionale şi limita reducerii acestora, respectiv actele agresionale cu un conţinut clar: lezarea intereselor unei victime identificate sau care se va individualiza în perioada producerii actului agresional prin legătura de cauzalitate şi efectul victimal.

E. A. Fattah consideră că victimologia are ca obiect elaborarea printr-un studiu aprofundat al victimei, al unui ansamblu de reguli generale, de principii comune şi de un alt tip de cunoştinţe, putând contribui la dezvoltarea, evoluţia şi progresul fenomenului criminal, al procesului criminogen, a personalităţii şi caracterului periculos al delincventului.

Obiectul victimologiei este reprezentat de tulburările psiho-fizice (cu excepţia celor de tip maladiv) – efecte ale actului agresiv care afectează în mod direct echilibrul dinamic (biologic şi psihologic) al victimei. Analiza victimologică se referă la situaţiile când agresorul are capacitatea de comportare neafectată de boli (fizice sau psihice) în sensul că este conştient şi responsabil de actul agresiv produs, dovedeşte o corectă auto-percepţie, o capacitate bună de relaţionare socială, de rezolvare a conflictelor, de a trăi vinovăţia. Dincolo de această situaţie interesează psihopatologia sau psihiatria.