Aspecte fitogegrafice din depresiunea Cracau-Bistrita

INTRODUCERE

Depresiunea Cracău-Bistrița reprezintă o zonă ecologică cu ample condiții de viața , remarcându-se astfel un număr important de specii , asociații caracteristice diferitelor formațiuni silvice și praticole , dar și celor ruderale , segetale etc.

Caracterele geografice bine definite , reprezentate de geneza și morfologia reliefului , condiții climatice , rețea hidrografică , vegetație și soluri , impun această unitate naturală ca fiind una bine individualizată in raport cu altele învecinate .

Prin prezenta lucrare se încearcă analiza aspectelor fitogeografice ale zonei propuse, acordând o atentie deosebită vegetației și în special asociațiilor vegetale din depresiune. În mod evident , acest demers nu poate fi unul perfect , complet închis , care să încheie orice altă abordare a problemei studiate.

În principal , s-a urmărit evidențierea legăturii dintre asociațiile vegetale și anumite condiții pedogeografce , cu raportare directă la reacția speciilor la anumiti indici ecologici , o analiză a componenței acestora sub aspectul elementului floristic , bioformei , speciei , troficității .

CAP. I. CONDIȚIILE NATURALE ALE DEPRESIUNII

CRACĂU-BISTRIȚA

I.1. Istoricul cercetărilor

Cercetările geografice asupra Depresiunii Cracău- Bistrița sunt , de cele mai multe ori , legate de studierea întregului uluc depresionar, numărul scăzut de lucrări stiințifice care tratează strict depresiunea atestă acest fapt (M. David, 1931; Margareta Constantinescu, Neamțu, 1940; C. Martiniuc, 1950; /. Donisă, 1968, a, b; Gh. Lupașcu, C. Martiniuc, 1984; Irina Ungureanu, Gh. Lupașcu, 1984).

Dintre primele studii referitoare la ținutul Neamțului , se remarcă lucrarea lui D. Cantemir (1716) și harta lui Otzellowitz (1789) . Documentele realizate în acea perioadă au stat la baza întocmirii altor lucrări publicate ulterior .

In perioada cuprinsă între sfârșitul anilor 1800 și începutul anilor 1900 încep primele cercetări geologice de către Gr. Ștefănescu (1885, 1888) și Gr. Cobălcescu (1887). Tot acum apar importante lucrări geologice publicate de : S. Athanasiu, 1906; H. Grozescu, 1912,1914,1918,1931; D. Preda, 1917; G. Macovei și I. Athanasiu, 1920; S. Athanasiu, G. Macovei, 1. Athanasiu, 1927; I. Popescu Vohești, 1927.

Uterior , dupa 1950 , în cercetările geografice se pune accentul pe cunoașterea si cercterea detaliată a dinamicii cadrului natural , aspect remarcat in lucrările numeroșilor cercetători : I. Donisă, 1960, 1965, 1967, 1968 a, b, c; I. Bojoi, 1972-1973; FI. Predel, 1962, 1964; L. Apostol, M. Apăvăloaie, Gh. Lupașcu, 1988; L. Apostol, M. Apăvăloaie, I. Pîrvulescu, Gh. Lupașcu, 1988.

Gr. Grințescu efectuează , începând cu anul 1908 , primele cercetări asupra florei județului Neamț si Depresiunii Cracău-Bistrița . P. Enculescu (1924) tratează problema „antistepei de la Piatra Neamț”, în lucrarea „ Zonele de vegetație lemnoasă din România în raport cu condițiile oro-hidrografice, climaterice, de sol și subsol”

Constantin Burduja (1948) publică cea mai importantă lucrare care se referă la flora depresiunii.Autorul dorește să scoată în evidență larga răspândire a pădurilor de stejar dar și caracterul de amestec spre zona montană. Importante aspecte ale vegetației dar și a asociațiilor vegetale intălnim si in alte lucrari ale autorilor :C. Burduja și colab. (1956) , Al.Borza (1957 ,1958).

I.2. Așezare geografică și limite

Depresiunea Cracău-Bistrița este cea mai extinsă depresiune din Subcarpații Moldovei, fiind așezată în partea central-estică a țării, de-a lungul flancului estic al Carpaților Orientali. Aceasta este încadrată de paralele de 47°05' și 46°37' latitudine nordică și de meridianele de 26° 18' și 26°44' longitudine estică

Depresiunea Cracău - Bistrița se extinde pe circa 50 km lungime și peste 15 km lățime maximă, însumând circa 500 km pătrați , limitele acesteia fiind foarte clare atât din punct de vedere morfologic cât și fizico-geografic.

Limita vestică se suprapune, în general, peste abruptul estic al Munților Stînișoarei și Tarcăului. Denivelarea dintre culmile estice ale flișului și vatra depresiunii este în mod constant de 300-400 m. Numai la ieșirea râurilor carpatice în depresiune contactul este împins sub forma unor mici „golfuri" spre spațiul montan. Contactul morfologic între Subcarpați și munții flișului corespunde, în general, unui contact structural.

La est, Depresiunea Cracau-Bistrița este delimitată printr-o culme deluroasă, întreruptă din loc în loc de șei largi. Din Dealul Corni (603 m) culmea estică trece prin Holmul Mare (520 m), Stînca Șerbești (512 m), continuă peste curmătura Girovului, Dealul Mărgineni (502 m), curmătura Bîrjoveni și Dealul Runcului (515 m).

Limita nordică este situată la contactul cu Depresiunea Ozana-Topolița, fiind dată de interfluviul rezultat în urma intersectării versanților dinspre nord și sud (Lupașcu , Gh. ) .

La sud, trecerea spre Depresiunea Tazlăului este foarte sinuasă, urmărind dealurile interfluviale care despart bazinele hidrografice ale Bistriței și ale Tazlăului; altitudinea acestei culmi se menține între 350 și 450 m .

Problema delimitării unei unități naturale bine individualizate față de altele învecinate este dificilă, datorită, în primul rând, lipsei unor discontinuități în cadrul desfășurării și interdependenței factorilor geografici. în cazul nostru, Depresiunea Cracău-Bistrița, prin lărgimea mare pe care o are, se individuali zează atât față de zona montană vestică, cât și față de podișul piemontan din est (Lupașcu , Gh.).