Aspecte Procesuale și Tactice a Participării Apărătorului în Probatoriul Penal

INTRODUCERE

Apărarea drepturilor şi libertăţilor omului este sarcina primordială a unui stat de drept şi misiunea unei guvernări bune. Astăzi, după ce Republica Moldova şi-a declarat devotamentul său faţă de cursul strategic spre integrarea europeană, valorile universale din care fac parte şi drepturile omului au dobîndit o semnificaţie aparte.

Aderînd la cele mai progresiste tradiţii internaţionale, legislaţia naţională consacră persoanei un şir de drepturi şi libertăţi, garantîndu-i, totodată, şi egalitatea acestor drepturi. Printre valorile supreme ale unui stat democratic sunt înserate de către legiuitor şi un şir de principii de drept cum sunt principiile asigurării dreptului la apărare şi principiul contradictorialităţii.

Intrucît în condiţiile legislaţiei procesual-penale actuale realizarea plenară a acestor deziderate devine problematică, persoanelor oferindu-li-se o „garanţie trunchiată", se consideră oportun examinarea a aspectelor juridico-procesuale ale dreptului apărătorului de a propune şi a invoca probe în cadrul procesului penal, ca garanţie în realizarea drepturilor şi libertăţilor omului.

În realizarea justiţiei penale, respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale indivizilor are o conotaţie privată şi o alta publică. Astfel, dacă societatea, prin forma sa organizată, statul, are dreptul şi interesul ca cel ce a săvârşit o faptă penală să fie pedepsit, potrivit culpei şi periculozităţii sale, inculpatul are interesul şi dreptul să-şi dovedească nevinovăţia sau gradul de vinovăţie, astfel încît să nu primească o sancţiune mai aspră decît i se cuvine. Societatea este interesată să nu fie pedepsiţi nevinovaţii, pentru a asigura liniştea publică şi ordinea de drept, să poată realiza dreptatea, să poată asigura ordinea în justiţie, cu garantarea drepturilor şi libertăţilor indivizilor. Acestea sunt motivele pentru care este necesar un sistem eficient de garanţii, mai ales că acuzatorul public, prin calitatea de subiect procesual oficial, pregătirea sa tehnică şi mijloacele pe care le are la îndemînă, se află într-o evidentă şi netă superioritate faţă de inculpat.

Prin recunoaşterea şi garantarea exercitării efective a dreptului la apărare al inculpatului, prin asistarea sa de către un avocat cu pregătirea adecvată acuzatorului, se armonizează cele două interese publice (acuzarea şi apărarea). Raţiunea şi esenţa apărării o constituie salvgardarea acestor interese ale societăţii şi individului, pentru o cât mai bună realizare a justiţiei penale şi a apărării sociale.

Probatoriul a fost obiectul multiplelor cercetări în doctrină, abor¬dările având aspect diferit în funcţie de obiectivele propuse.

Literatura de specialitate vine cu mai multe opinii referitoare la esenţa şi definiţia probatoriului. Probatoriul se caracterizează ca un fascicul de acte procesuale constituit în procesul de invocare şi propunere de probe, de admitere şi administrare a lor.

La fel, Codul de procedură penală a RM în art. 99 defineşte probatoriul penal ca fiind o procedură ce constă în invocarea de probe, admiterea şi administrarea lor în scopul constatării circumstanţelor care au importanţă pentru cauză.

Actualitatea cercetării şi gradul de investigaţie a problemei

Tema „ Aspecte teoretico-practice privind tactica participării apărătorului în probatoriul penal” a fost aleasă din interesul personal de a mă implica în studierea şi cunoaşterea mai aprofundată a statutului procesual a apărătorului în probatoriul penal, şi în special în faza urmării penale şi în cursul judecării cauzei.