Aspectele juridice ale impunerii tranzacțiilor în Republica Moldova

ÎNTRODUCERE

Odată cu aprobarea la 27 august 1991 a Declaraţiei privind suveranitatea Republicii Moldova ca şi oarecare alt stat suveran s-a întîlnit cu problema determinării politicii fiscale şi financiare independente, precum şi cu problema dezvoltării economiei naţionale, creării sistemului fiscal propriu şi realizării reglementării fiscale pe întregul teritoriul Republicii Moldova.

Perceperea impozitelor este una din cele mai străvechi funcţii ale statului, precum şi una din condiţiile de bază de existenţa a statului. După cum este cunoscut, impozitele au apărut o dată cu divizarea societăţii în mai multe clase şi apariţia statalităţii. Impozitele au apărut în forma de depuneri ai cetăţenilor pentru întreţinerea autorităţii publice. Prin intermediul impozitelor statul influenţează asupra unor procedee sociale, exercită funcţiile sale de control şi se manifestă ca garantul dreptului constituţional. În istoricul dezvoltării societăţii nici un stat n-a putut să achite bine fără impozitarea, deoarece pentru realizarea funcţiilor de satisfacere a necesităţilor publice îi trebuie o anumită sumă de bani, care poate fi obţinută numai prin intermediul impozitelor. Reieşind din toate cele expuse, mărimea minimală a impozitării se determină prin suma cheltuielilor statale pentru exercitarea minimă a funcţiilor lui: de administrare, apărare, judecată, menţinerea ordinii publice.

În condiţiile relaţiilor de piaţa, şi mai ales în perioada de tranziţie spre economie de piaţa, impozitarea şi sistemul fiscal sînt unele din cele mai importante procedee, sînt baza mecanismului financiar de creditare al reglementării de stat a economiei. De faptul cît de bine este construit sistemul impozitării, cu cît mai mare este povara impunerii depinde eficacitatea funcţionării economiei naţionale. Problema impunerii este una din cele mai complicate reforme economice, ce are loc în timpul de faţă în ţara noastră.

Pe de altă parte, sistemul fiscal este un element important al relaţiilor de piaţă, şi de el, în mare măsură, depinde reuşita transformărilor economice în ţara noastră.

Existenţa oricărui stat contemporan este în strînsă legătură cu impozitarea. Benjamen Franclin a scris că „să plătească impozite şi să moară trebuie fiecare”. Principiul participării obligatorie a cetăţenilor în cheltuielile finanţării este inclus în legislaţia Republicii Moldova în vigoare: „Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice”, menţionează alineatul 1 art. 58 din Constituţia Republicii Moldova, aprobată la 29 iulie 1994.[1;art.58]

Odată cu trecerea spre relaţiile de piaţă, se schimbă esenţial rolul politicii fiscale în reglementarea producţiei naţionale şi distribuirea venitului naţional, astfel se măreşte rolul şi importanţa impozitării ca regulator a economiei de piaţă în stimularea şi dezvoltarea ramurilor prioritare ale economiei naţionale.

Politica fiscal-bugetară este lanţul esenţial în politica economică de stat şi reprezintă prin sine un instrument complet în reglementarea indicilor economici, care sînt determinate prin posibilitatea republicii de a percepe venitul şi de a administra cu eficacitatea cheltuielilor. În condiţiile economiei de piaţă orice stat utilizează vast politica fiscală pentru a influenţa asupra faptelor negative ale peţii.

Pentru impozite se rezervă un loc important în pîrghiile economice, prin mijlocul cărora statul influenţează economia de piaţă. Impozitarea este una din metodele economice de administrare şi asigurare a interconexiunii intereselor naţionale cu interesele comerciale ale întreprinzătorilor, întreprinderilor în toate formele organizatorico-juridice şi formele de proprietate.

În conformitate cu Legea Republicii Moldova nr. 845-XII din 3 ianuarie 1992 „Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi", activitatea de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor, desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din proprie iniţiativă în numele lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de venituri, reprezintă alături de impozitare al doilea component important al reformelor economice, realizate în Republica Moldova. Antreprenoriatul şi impozitarea sînt procese reciproce care determină direcţiile activităţii Guvernului de reformare a sistemului fiscal al statului şi de realizare a politicii fiscale.

Astfel, politica fiscală şi dezvoltarea antreprenoriatului pot servi ca instrumente macroeconomice efective de influenţare nu numai asupra proceselor bugetare, ci asupra întregului complex al problemelor economice.

Baza antreprenoriatului este tranzacţia. Anume prin intermediul acestui institut de drept se efectuează majoritatea operaţiunilor de antreprenoriat, tranzacţia este instrumentul necesar al activităţii de antreprenoriat. Astfel, tema dată a tezei de licenţă este problema, care determină, pe de o parte, dezvoltare a antreprenoriatului continuă, iar pe de altă parte, este baza atît a politicei fiscale cît şi a întregii politici economice a statului.

La lucrarea în cauză va fi dată aprecierea juridică a următoarelor impozite:

▪ accize;

▪ taxa vamală;

▪ taxa pe valoare adăugată.

Astfel, impozitarea tranzacţiilor reprezintă o sursă importantă a bugetului de stat, şi de faptul impozitării corecte, corespunzătoare intereselor publice şi private, depinde dezvoltarea ţării noastre.

Sarcina lucrării date constă în reflectarea problemelor impozitării tranzacţiilor de bază de natură juridică în baza analizei materialului legislativ, literaturii juridice şi exemplelor concrete în domeniul aplicării practice a normelor fiscale.

Scopul lucrării prezentate este susţinerea intereselor publice a Republicii Moldova, dezvoltarea antreprenoriatului drept activitate de bază în domeniul obţinerii venitului, îmbunătăţirea sistemului fiscal al statului, precum şi studierea şi perfectarea continuă a mecanismului impozitării tranzacţiilor.

CAPITOLUL I

1.1. Noţiunea şi clasificarea tranzacţiilor

Din punct de vedere a legislaţiei civile activitatea de întreprinzător indiferent de faptul că este vorba de producere, comercializare, transport, operaţiuni bancare şi altele, poate fi reprezentată ca efectuarea diferitor feluri de tranzacţii. În art. 195 al Codului Civil, se spune că: „actul juridic civil este manifestarea de către persoane fizice şi juridice a voinţei îndreptate spre naşterea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor civile”33.

Din definiţiile date convenţiei şi contractului se observă că între aceşti termeni nu există diferenţe. De aceea, se poate afirma că termenii convenţie şi contract sînt sinonime. Se poate de spus că orice contract (convenţie) este un act juridic civil, dar nu orice act juridic civil este contract (convenţie). Corelaţia dintre contract şi tranzacţie este aceeaşi ca şi între act juridic şi contract, adică contractul este genul, iar tranzacţia specia. Altfel spus, orice tranzacţie poate fi considerată contract, respectiv act juridic civil, aplicîndu-i-se regulile caracteristice contractelor în genere, şi nu orice contract va fi considerat şi tranzacţie.4