Auditul Financiar Contabil

CAPITOLUL 1. NOŢIUNI TEORETICE PRIVIND AUDITUL FINANCIAR-CONTABIL. DEFINIŢIE. ROL. OBIECTIVE

Auditul financiar-contabil este un domeniu de vârf al profesiei contabile, fiind definit ca o examinare profesională a unor informaţii în vederea exprimării unei opinii responsabile şi independente, prin raportarea acestora la anumite standarde.

Auditul situaţiilor financiare reprezintă un exerciţiu al cărui obiectiv este să permită auditorilor să-şi exprime o opinie, dacă situaţiile financiare oferă o imagine reală şi onestă (sau echivalentă) asupra activităţii entităţii la sfârşitul perioadei şi asupra profitului sau pierderii, sau asupra veniturilor şi cheltuielilor, pentru perioada încheiată şi care au fost întocmite corespunzător, în conformitate cu cadrul de raportare aplicabil.

Sensul actual al termenului provine din limba engleză, având semnificaţia de revizie, verificare sau control, cărora li se asociază conceptele de calitate, rigoare, modernism, calificare.

Situaţiile financiare oferă informaţii despre performanţele unei societăţi comerciale, despre poziţia financiară a acesteia, la un moment dat. Auditorul financiar, în calitate de expert independent, conferă credibilitate acestora, prin experienţă, competenţă profesională, integritate morală, obiectivitate şi legalitate. El certifică autenticitatea informaţiilor financiare înscrise în documente, în special în bilanţul contabil, concluziile cuprinse în raportul de audit fiind un instrument valoros pentru utilizatorii de informaţii, fie că sunt acţionari, bancheri, creditori, autorităţi guvernamentale sau publicul larg.

Acest rol, de garant al fidelităţii informaţiilor din situaţiile financiare ale unei entităţi economice, solicită aplicarea standardelor şi reglementărilor emise de Federaţia Internaţională a Contabililor (IFAC) şi de Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR), a Standardelor de Audit INTOSAI şi a liniilor directoare ale UE pentru aplicarea Standardelor de Audit INTOSAI.

Astfel, auditul financiar-contabil presupune o bună cunoaştere a cadrului contabil conceptual, la nivel naţional şi internaţional, a principiilor, normelor şi regulilor de evaluare, a procedeelor şi instrumentelor de control, a Standardelor Internaţionale de Audit, a codului privind conduita etico-profesională în domeniu, elaborate de IFAC. Pe lângă pregătirea teoretică este necesară o bogată experienţă practică, cultură generală, memorie, intuiţie, spirit organizatoric, onestitate, simţul responsabilităţii, stăpânire de sine, discreţie, disciplină, fermitate, capacitate de a lua decizii, sociabilitate, calităţi ce întregesc profilul auditorului.

1.1. Evoluţia istorică a activităţii de audit

Nu se cunoaşte aria geografică sau data exactă la care a apărut activitatea de audit. Istoria ne arată că auditul era deja cunoscut înaintea secolului al XVIII-lea, fiind ordonat de stat, regi, împăraţi şi biserică, cu scopul de a preveni şi pedepsi frauda, de a proteja patrimoniul propriu entităţii respective împotriva hoţilor. Datorită calităţilor morale ale preoţilor, auditorii erau numiţi din rândul acestora.

În secolul al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea, ordonatorii de audit sunt acţionarii, tribunalele jurisdicţionale şi statul, iar auditorii erau recrutaţi din rândul celor mai buni contabili. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, se conturează relaţia dintre auditaţi şi auditori aleşi dintre contabili sau jurişti. Activitatea acestora era orientată spre evitarea erorilor şi fraudelor, prin verificarea şi certificarea situaţiilor financiare.

În secolul al XX-lea, auditul este realizat de profesionişti în audit şi de contabili care, în baza comenzilor primite de la stat sau acţionari, îşi extind activitatea în rândul băncilor, patronatului şi instituţiilor financiare, datorită dezvoltării schimburilor economice şi extinderii pieţelor de capital. Obiectivul auditului este atestarea sincerităţii şi regularităţii situaţiilor financiare.

Dupa 1970, activitatea de audit se orientează spre realizarea controlului intern, respectarea postulatelor, principiilor şi regulilor de evaluare contabilă şi a normelor de audit. Auditorii sunt recunoscuţi ca profesionişti în contabilitate şi consiliere, acţionând ca independenţi sau în cadrul unor societăţi de expertiză sau audit. Ordonatorii de audit sunt statele, întreprinderile, băncile, terţii sau acţionarii. Auditorii, având pregătire superioară, autoritate şi competenţă, sunt numiţi experţi care, în baza contractelor primite, cercetează situaţiile financiare, formulând opinii responsabile despre corectitudinea înregistrărilor contabile, calitatea controlului intern, respectarea normelor legale şi protecţia contra fraudelor naţionale şi internaţionale.

Practic, auditul este o examinare profesională ce se poate aplica în orice domeniu de activitate, fiind cunoscute: auditul calităţii, auditul managementului, auditul mediului etc.

Utilizatorii informaţiilor financiare trebuie să fie siguri de corectitudinea acestora pentru a lua cele mai bune decizii economice, a vinde sau a cumpăra titluri de valoare, a face investiţii de capital, a depista şi corecta deficienţe în managementul activităţii, a evalua capacitatea întreprinderii de a face plăţi şi restitui credite, a elabora politicile de impozitare sau a elabora date statistice despre venitul naţional.