Baschet - metode și mijloace de perfecționare a driblingului

I. Fundamentarea teoretică a lucrării

1.1 Motivaţia alegerii temei

Am ales acest element tehnic, conducerea mingii pentru că este unul dintre cele mai complexe, un element care trebuie învăţat foarte bine, şi pus mare accent la consolidarea lui. Acest element trebuie să fie cunoscut de toţi jucătorii, nu există nici un jucător care să nu aibă dorinţa de a dribla. Conducerea mingii este un element, care trebuie învăţat cu ambele mâini. Un jucător, care posedă în bagajul tehnic acest element, poate în oricare situaţie să se descurce foarte bine.

În această lucrare o să mă concentrez asupra învăţării elementului tehnic, conducerea mingii, mai multe procedee şi exerciţii folosite la junioare III.

1.2 Metode şi tehnici folosite la realizarea lucrării

În realizarea investigaţiilor cu privire la tema lucrării mele de licenţă, am folosit următoarele metode şi tehnici:

 Studierea lucrărilor de specialitate.

Pentru a realiza lucrarea în mod necesar, s-a impus studierea acelor lucrări de specialitate, al căror conţinut este legat de tema lucrării mele de licenţă. În ultima parte a lucrării este prezentată bibliografia selectivă, care fundamentează cele mai importante aspecte la conţinutul tehnico-tactic ce se manifestă în jocul de baschet.

 Consultarea internetului şi paginilor de web de specialitate.

1.3 Evoluţia mişcării mingii în jocul de baschet

La sfârşitul anului 1891, un tînăr asistent de origine canadiană, naturalizat american pe nume James A. Naismith, după ce a observat că nu poate atrage studenţii în curs de maturizare cu jocuri practicate de elevii mai mici şi nici prin schimbarea regulilor atît de conservatoare ale jocurilor sportive de pe stadion, pe care a început să le adapteze la dimensiunile sălii de sport, a ajuns să stabilească primele 13 reguli ale unui joc, care să constituie o replică pentru sală a jocului cu mingea, practicat în aer liber. Printre aceste reguli noi ale jocului, au fost două reguli care explicau mişcarea mingii.

Regula nr. 3 consta: jucătorul nu are voie să alerge cu mingea. El trebuie s-o arunce din locul unde a prins-o. Deplasarea înapoi este permisă numai aceluia, care a prins-o în mare viteză.

Regula nr. 4: mingea trebuie ţinută pe mâini sau între ele. Corpul şi braţele nu sunt admise la ţinerea mingii.

Unele izvoare referitoare la istoricul jocului amintesc că primele jocuri s-au desfăşurat şi între echipe formate din câte 50 de jucători şi cu două coşuri de fructe aşezate pe pământ, mingea fiind jucată numai prin rostogolire din cauza busculadelor ce se făceau în apropierea coşurilor, pe care ulterior au fost nevoiţi să le ridice de la pământ ca să nu fie atinse.

Abia în 1919 s-a încercat pentru prima oară o modificare a regulilor jocului. În cazul regulilor mai vechi, informările sunt extrase sau deduse din diferite materiale – deci indirect – şi nu din regulamente şi documente oficiale.

În 1900 se introduce driblingul ca element tehnic de progresie cu mingea.