Basmul

MOTTO: „Copilul se naşte curios de lume şi

nerăbdător de a se orienta în ea.”

Interesul pentru basm datează din prima copilărie şi ţine până la adânci bătrâneţi. Indiferent de vârstă, oamenii se desfată şi se instruiesc prin basm. Înainte de a putea vorbi copilului i se spun poveşti, înainte de a citi şi de a scrie i se citesc poveşti. El are o găndire intuitiv –concretă şi percepe mai uşor prin exemplele pe care le oferă basmul complexitatea lumii, a vieţii, a relaţiilor interumane, învăţând de pe acum să distingă binele de rău, dreptatea de nedreptate, adevărul de minciună, frumosul de urât.

Mamele, părinţii, bunicii, cei care se ocupă cu creşterea şi supravegherea celor mici ar trebui să ştie c povetile cele mai utile în formarea copilului pentru viaţă pentru că mijloceşte însuşirea unor cunoştiinţe multiple şi îi oferă exemple pozitive şi negative care pentru el sunt necesare. Personajele pozitive din poveşti sunt adevărate modele de frumuseţe fizică şi morală de omenie şi generozitate, de hărnicie şi curaj, de perseverenţă şi spirit de sacrificiu, modele pe care cei mai mulţi nu le găsesc în familie şi în mediul în care trăiesc. Cei sceptici ar putea spune că aceste personaje sunt întruchiparea perfecţiunii şi că un copil obişnuit nu ar putea ajunge ca Făt-Frumos, ca Ileana Cosânzeana. De acord până la un loc, dar nu pot să nu mă întreb ce ar fi omul fără setea de autodepăşire, fără aspiraţia spre perfecţiune?! Cum ar fi lumea fără visători?

Întâlnim în basme motivul comuniunii între om-natura, prezent în literatura populară şi în cea cultă, mai ales la Eminescu, Sadoveanu, Goga. De aici copilul va afla că oamenilor buni, cinstiţi, generoşi li se alătură în acţiunile lor şi forţele naturii. Natura se aliaza cu omul, ea este bună şi înţelegătoare cu el atunci când acesta o înţelege şi îi respectă legile. Mesajul pentru copii este foarte important: să fim buni, miloşi, generoşi, să iubim animalele, plantele, tot ce ne înconjoară, să trimetem spre acestea gânduri pozitive, să facem fapte nobile şi vom primi energie universală pozitivă, vom obţine armonie interioară care ne face puternici în faţa răului din noi şi din afara noastră, sub orice formă s-ar manifesta el. Aşa vom putea învinge răul din noi care ne trage în jos – lăcomia , lenea, egoismul, minciuna – şi răul din afara noastră – răutatea oamenilor , violenţa, nedreptatea, opresiunea.

Un alt motiv valorificat în basme este cel al fraţilor de cruce legaţi prin sentimentul prieteniei desăvârşite. Întâlnim aici modele de prietenie care demonstrează adevărul cuprins în zicala „Prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte” . din basme copilul învaţă că prietenia şi iubirea, în multiplele ei ipostaze, nu sunt relaţii întâmplătoare, constatate, simple asocieri, ele sunt trăiri sincere, profunde, sunt sentimente nobile care deosebesc omul de alte fiinţe, departajează oamenii adevăraţi de cei dezumanizaţi.

Nu ştiu alţii cum gândesc, dar eu cred că dacă educatorii, învăţătorii, profesorii ar „atinge” cu mai multă dragoste, încredere şi profesionalism coardele sensibile ale sufletului copiilor şi adolescenţilor, lumea în care trăim ar fi mai frumoasă, oamenii din jurul nostru mai buni, mai sensibili,mai umani. Putem oare 4 privim neputincioşi cum ne sufocă tot mai mult violenţa, vandalismul, insensibilitatea, vulgaritatea şi să ne plângem mereu că fiecare generaţie e mai, mai „sălbatică”? ce ne mai rămâne de făcut? Să luăm bâta şi să ne transformăm în ciobani care păzesc o turmă? Ca educatori, dacă aşteptăm ca lucrurile să se schimbe de la sine, fără să sperăm că putem (şi trebuie, suntem obligaţi) să modelăm conştiinţe, caractere (şi basmele, ca toate textele literare ne oferă cu generozitate prilejuri) ne descalificăm singuri, trădăm această nobilă misiune de a instrui şi de a educa, ne considerăm simpli „funcţionari” care predam cunoştiinţe, notăm elevii, facem statistici. Este destul? Este prea puţin? Pentru ce ne-am ales profesia de educatori? Pentru ce ne revoltă faptul că nu ne respectă copii, părinţii, societatea?