Biserica Orodoxă în timpul lui Mahomed al-II-lea

Introducere

Prin lucrarea de faţă “Biserica Ortodoxă în timpul sultanului Mahomed al II - lea Cuceritorul” s-a urmarit aducerea la cunostinţa creştinilor otodocşi atât istoria credinţei şi bisericii ortodoxe din sec.XV – XVI cât şi greutăţile şi eforturile depuse de-a lungul anilor pentru menţinerea acesteia, biserica ortodoxă fiind recunoscută prin dreapta şi corecta ei învăţătură. Această lucrare constituie mai degrabă o introducere pentru cei care doresc să aprofundeze cunoaşterea unui trecut pe care se bazează în mare măsură realităţi ale prezentului.

Lucrarea are patru capitole principale şi opt subcapitole aşa cum se vede în cuprins:

I. Sultanul Mahomed al II-lea: Cuceritorul Constantinopolului

I.1 Viaţa

I.2 Imperiul Otoman: organizare, structură economică, socială şi politică

II.Situaţia Bisericii Ortodoxe în Imperiul Otoman la căderea Constantinopolului

II.1 Ofensiva otomană asupra Imperiului Bizantin

II.2 Situaţia Bisericii

III. Biserica Ortodoxă în timpul sultanului Mahomed al II-lea

III.1 Urmările politice şi militare ale căderii Constantinopolului

III.2 Măsurile privitoare la Biserica Ortodoxă

III.3 Relaţia dintre Imperiul Otoman şi Biserica Ortodoxă în timpul lui Mahomed

III.4 Ghenadie al II-lea Scholarios primul patriarh sub dominaţia otomană

IV. Concluzii

Lucrarea îşi propune accentuarea cunoaşterii situaţiei Bisericii Ortodoxe în timpul schimbărilor petrecute în perioada domniei lui Mahomed al II-lea.

Astfel în primul capitol “Sultanul Mahomed al II –lea Cuceritorul Constantinopolului” se prezintă viaţa acestuia şi realizările lui ca sultan si întemeietor al Imperiului Otoman.

În capitolul doi “Situaţia Bisericii Ortodoxe în Imperiul Otoman la căderea Constantinopolului” este prezentată atât situţia din perioada precedentă cuceririi Constantinopolului, situaţia Bisericii Ortodoxe în Imperiul Bizantin, cat şi situatia Bisericii Ortodoxe în perioada imediat următoare cuceririi Constantinopolului de către otomani.

Capitolul trei al acestei lucrări aduce în prim plan urmările căderii Constantinopolului, măsurile luate de Mahomed al II –lea cu privire la Biserica ortodoxă şi relaţia stabilită între Biserica Ortodoxă şi Imperiul Otoman în timpul domniei acestuia. Este prezentată deasemenea aici o mică şi succintă parte a vieţii şi scrierilor patriarhului Ghenadie al II-lea Scholarios, primul patriarh sub domnia otomană.

În capitolul “Concluzii” sunt prezentate concluziile trase din această lucrare şi anume că :

Biserica Ortodoxă a trecut de-a lungul vremii prin multe încercări, dar Dumnezeu a avut mereu grijă de ea şi a ajutat la menţinerea ei .

Istoria Bisericii este o parte importantă a credinţei creştine ortodoxe.

În alegerea acestei perioade marcate de reperele cronologice din cuprinsul lucrării un

rol important l-a avut şi fascinaţia exercitată de o epoca de tranziţie, în care lumea bizanţului n-a dispărut cu desavârşire iar cea otomană nu s-a conturat definitiv.

Un demers centrat pe această perioadă şi pe evoluţiile oglindite de istoriografie poate să pună foarte bine în evidenţă atât elementele de continuitate, cât şi pe cele de ruptură.

Problemele comune sau specifice cu care sunt confruntaţi, de-a lungul perioadei definite ca obiect al prezentului studiu, autorii de istorii din Occident şi din Bizanţ, reclamă adesea din partea lor un răspuns de acelaşi tip, anume ideologic şi propagandistic.

Pe această temă s-a scris mereu câte ceva, dar adevărul istoric este considerat o enigmă, pe care mulţi scriitori şi istorici renumiţi s-au străduit să-l aducă la lumină.

Un excelent text despre această perioadă aparţine lui Pierre Chuvin, director între 2003 şi 2008 al Institutului de Studii Anatoliene din Istanbul “Limbă, obiceiuri, islamizare”.

Despre „Timpul sultanilor. De ce au cu¬cerit turcii Constantinopolul“ scrie cu acribie şi erudiţie Stephane Yerasimos, profesor la Univeristatea Paris.

Istoria Bisericii Ortodoxe în timpul sultanului Mahomed al II - lea Cuceritorul a fost descrisă de patru istorici; Laonic Chalkokondil, Ducas, Giorgios Sphrantzes şi Critobul din Imbros.

Laonic Chalkokondil (Condei de aramă) era un nobil atenian, discipol al umanistului Ghemistos Pleton, captivat de Herodot şi Tucidide.

Istoria sa cuprinde 10 capitole şi tratează evenimentele istorice dintre anii 1298-1463, deci perioada cuceririi turceşti şi a căderii Constantinopolului, ajungând la cucerirea Lerinos-ului în 1463. Expunerea sa este clară, demonstrând înţelegerea faptelor istorice. În plus, nu atât Bizanţul cât Imperiul otoman este centrul expunerii istoriei sale. Trăind mai mulţi ani la curtea Despotului de Moreea, el tratează detaliat procesul istoric din Peloponez care a avut mare importanţă pentru istoria Imperiului bizantin din secolul al XV-lea.

Chalkokondil este important şi pentru istoria noastră, mai ales pentru luptele lui Vlad Ţepeş cu turcii - cum scria prof. Alexandru Elian descriind cu lux de amănunte campania lui Mahomed II contra lui Vlad Tepes din 1462, precum şi activitatea fiilor lui Mircea cel Bătrân (1386-1418). Contemporan cu Renaşterea italiană, s-a interesat şi de istoria statelor apusene, precum şi a Ţărilor Romaneşti. Prof. Vasile Grecu a tradus opera sa cu titlul ''Expuneri istorice” ed. Academiei, Bucureşti, 1958.

Ducas este nepotul împăratului Mihail Ducas.

A fost un umanist convins şi a scris în greaca populară. Opera sa, Istoria turco-bizantina (1341-1462) - editată în ediţie critică de prof. Vasile Grecu, Bucureşti, 1958 - prezintă dramatic căderea Constantinopolului. Istoria sa începe cu venirea pe tron a împăratului Ioan VI Cantacuzino, în 1341, devenind detaliat pentru domnia lui Baiazid, după 1389. Este important şi pentru istoria noastră, dând date şi asupra epocii lui Mircea cel Bătrân şi a lui Dan II.

Giorgios Sphrantzes, născut în 1401, a avut o viaţă zbuciumată.

Opera sa are două variante: a) Chronicon minus, sigur autentică, tratând evenimentele istorice dintre anii 1413 şi 1477; b) Chronicon maius tratând anii 1256-1476, contestată de unii istorici, dar apărată de alti ca V. Grumel sau G. Morovczik. În expunerea evenimentelor istorice, Sphrantzes-martor ocular al căderii Constantinopolului, - este obiectiv, respectând cronologia evenimentelor.

Interesant este faptul miraculos, descris de el, când turcii au intrat în Sf. Sofia, unii din preoţi care slujeau la Sf. Altar au luat Sf. Taine şi s-au îndreptat cu ele spre peretele de miazăzi; acesta s-a deschis şi i-a cuprins şi acolo vor rămâne până ce Sf. Sofia va fi iarăşi biserică! Istoria lui Sphrantzes ne priveşte şi pe noi.