Bizanțul în secolul XIII

Introducere

Tema pe care o tratează această lucrare este o secţiune a istoriei Imperiului bizantin şi anume succesiunea evenimentelor prin care a trecut Bizanţul în secolul al XIII-lea.

Alegerea acestei teme în redactarea proiectului de licenţă a venit pentru mine din dorinţa de a-mi explica succesiunea de evenimente din cursul secolului al XIII-lea, care a condus la redefinirea politică a sud-estului Europei. De asemenea am optat pentru alegerea acestui subiect datorită importanţei pe care o are istoria Imperiului bizantin în cadrul istoriei Europei şi de asemenea în cadrul istoriei poporului român.

Importanţa Imperiului bizantin în cadrul istoriei europene este de netăgăduit, în fapt Bizanţul prin cultura şi civilizaţia pe care o reprezintă rămâne o componentă majoră a civilizaţiei europene de factură creştină.

Studierea istoriei Bizanţului (Bizantinologia) s-a dezvoltat ca urmare a mai multor factori dintre care de o însemnătate principală se prezintă apariţia, la începutul perioadei moderne a unui interes crescut pentru cultura bizantină manifestat prin descoperirea, traducerea şi publicarea de texte bizantine.

Începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX studierea istoriei bizantine a luat amploare prin activitatea unor bizantologi a căror opere rămân şi astăzi lucrări de referinţă. În această categorie se încadrează operele bizantologilor francezi: Charles Diehl, Louis Brehier şi desigur Paul Lemerle care a reuşit să studieze istoria Imperiului bizantin de la componenta sa agrară până la problemele fenomenului eretic.

De asemenea şi în ţara noastră se remarcă existenţa unui interes crescut pentru istoria Bizanţului, din pleiada bizantologilor români nu pot lipsi figurile rămase aproape mitologice ale istoricilor Nicolae Iorga şi Gheorghe I. Brătianu, dar şi în prezent România se remarcă cu o şcoală de istorie care acordă constant importanţă istoriei şi culturi bizantine la nivelul pe care acestea le au.

În cazul perioadei pe care această lucrare o tratează, plasată aproximativ între fondarea Imperiului latin de Constantinopol şi recuperarea de către bizantini a capitalei, datorită ansamblului complicat de evenimente politice, militare şi diplomatice ce se succed în această perioadă rămâne încă complicat demersul de realizare a unui studiu care să includă toate elementele sale definitori.

În cadrul bibliografiei acestei perioade se includ studii asupra fenomenului cruciat, asupra evoluţiei statelor balcanice, a evoluţiei Sultanatului de Iconium, a relaţiilor internaţionale, a relaţiilor ecleziastice dintre Papalitate şi Biserica răsăriteană, a evoluţiei statelor succesoare bizantine şi pentru a doua parte a secolului al XIII-lea studii care dezvoltă problema impactului apariţiei forţei mongole în Orient.

Lucrarea aceasta reprezintă o încercare de prezentare a modului cum Bizanţul a evoluat, interconectat cu toate aceste evenimente, în ceea ce a fost poate cea mai dificilă perioadă a istoriei sale.

Lucrarea are titlul Imperiul Bizantin în secolul al XIII-lea. De la fondarea Imperiului latin de Constantinopol la restauraţia bizantină.

Este formată din patru capitole:

Capitolul I. Ideologia şi politica imperială bizantină în realităţile geo-politice ale secolului al XIII-lea. La rândul său acest capitol este structurat în două subcapitole ce urmăresc evoluţia caracterului şi a istoricului prerogativelor imperiale în Bizanţ:

I.1 Originea şi caracterul funcţiei imperiale în Imperiul Bizantin.

I.2 Evoluţia ideologiei imperiale bizantine în secolul al XIII-lea: între politica de supravieţuire şi revenirea la statutul de politică mondială.

Capitolul al II-lea. Relaţiile Imperiului bizantin cu statele Occidentului în secolul al XIII-lea. Acest capitol încearcă să prezinte modul în care au evoluat relaţiile dintre Bizanţ şi Occident ca urmare a marilor evenimente din acest secol. O astfel de prezentare a cerut o segmentare pe subcapitole după cum urmează:

II.1 Cauzele, desfăşurarea şi efectele Cruciadei a IV-a asupra relaţiilor Imperiului bizantin cu Occidentul.

II.2 Relaţiile statelor succesoare ale Imperiului bizantin cu Occidentul, politica împăraţilor de Niceea faţă de Occidentul.

II.3 Relaţiile Imperiului bizantin cu Republicile italiene în secolul al XIII-lea.

II.4 Relaţiile Imperiului bizantin cu Papalitatea în secolul al XIII-lea.

Capitolul al III-lea. Politica bizantină în Balcani în secolul al XIII-lea. Acest capitol tratează evoluţia situaţiei politice din Balcani reprezentată prin Ţaratul vlaho-bulgar şi Despotatul Epirului. De asemenea el este segmentat în două subcapitole ce facilitează prezentarea:

III.1 Evoluţia Ţaratului vlaho-bulgar şi relaţiile sale cu noile state bizantine şi latine.

III.2 Evoluţia politică a Despotatului Epirului în contextul oferit de relaţiile cu Ţaratul vlaho-bulgar, Imperiul Latin şi Imperiul de Niceea.

Capitolul al IV-lea. Impactul apariţiei forţei mongole asupra Imperiului bizantin. De la invazie la crearea marilor state mongole şi a noului sistem de alianţe. Acest capitol prezintă evoluţia Orientului Apropiat şi a sud-estului Europei sub impactul integrări în acest spaţiu a forţei mongole. În scopul prezentări acestor modificări de mare amploare capitolul este împărţit în trei subcapitole:

IV.1 De la cuceririle rapide, la realizarea marilor state mongole din Orientul Apropiat, evoluţia sud-estului european sub impactul cuceririlor mongole.

IV.2 Evoluţia Imperiului bizantin după restaurare. Politica externă faţă de Occident a lui Mihail al VIII-lea Paleologos.

IV.3 Politica orientală a lui Mihail al VIII-lea Paleologos.

Sub această împărţire se prezintă lucrarea de faţă ce încearcă o explicare a evoluţiei sud-estului european din perspectiva evoluţiei Imperiului bizantin.

Capitolul I

Ideologia şi politica imperială bizantină în realităţile geo-politice ale secolul al XIII-lea.

Pentru a putea ridica în discuţie modul în care se prezintă puterea imperială în cadrul pe care îl oferă complexitatea secolului XIII devine imperativă prezentarea caracteristicilor şi prerogativelor funcţiei imperiale ca şi realităţile interne şi externe din statul şi / sau lumea bizantină.

I.1 Originea şi caracterul funcţiei imperiale în Imperiul Bizantin

Puterea imperiala în Imperiul Bizantin îşi are originile într-un amestec complex de elemente ce fac parte din moştenirea romana peste care s-a aşezat creştinismul conferind în acest fel demnităţi imperiale consacrarea finala.

Elementele ce au făcut în final din Imperiul Bizantin o forţă politico-socială remarcabilă, în special prin longevitate în complicata perioadă în care Imperiul îşi exercită supremaţia, sunt legislaţia şi administraţia . Această organizare nu este fructul muncii unei singure persoane, originar ea este o moştenire a Romanilor ce a fost tot timpul adaptată în funcţie de nevoile pe care statul le-a avut. Aceste caracteristici au fost preluate şi în modul de argumentare şi prezentare a puterii imperiale.