Boala hemolitică a nou-născutului prin incompatibilitate de RH

INTRODUCERE

IMPORTANȚA TEORETICĂ A LUCRĂRII

În țara noastră , debutul neonatologiei ca specialitate pediatrică s-a produs la începutul anilor ’90, iar în prezent, se poate aprecia (nu numai ca metaforă) că și-a încheiat “copilăria” și a început perioada “de școală”, adică de maturitate. În ciuda vârstei tinere, ea a reușit a se racorda la progresele neonatologiei moderne, îmbinând bazele conceptuale ale medicinii perinatale cu asistența, îngrijirea promptă și de calitate a nou - născutului. Aceasta impune o actualizare și o standardizare a uriașei baze de date de care dispune, de acord cu perfecționarea tehnicilor și metodelor de diagnostic și tratament în perioada post natală.(9)

Eforturile conjugate ale obstetricienilor și neonatologilor sunt răsplătite de rezultatele practice ale ultimilor ani, rezultate remarcabile, care au răspuns unor deziderate majore ale medicinii perinatale:

- optimizarea relației informaționale și de cooperare dintre obstetrician și neonatolog;

- creșterea performanțelor de diagnostic prenatal în perioadele precoce ale dezvoltării fetale;

- delimitarea riguroasă a categoriilor de sarcină și nou-născut “cu risc crescut”;

- creșterea profesionalismului și calității asistenței post natale, bazate pe munca în echipă;

- extinderea ariei de colaborare interdisciplinară, esențială pentru creșterea performanțelor asistenței post natale a categoriilor cu risc crescut.

O dată cu acceptarea neonatologiei ca specialitate independentă, progresele acesteia în ultimii ani au devenit remarcabile, prin perfecționarea tehnicilor și metodelor de diagnostic prenatal, alături de optimizarea asistenței nou-născutului în maternitate. De asemenea, prin perfecționarea tehnicilor de asistență ventilatorie și administrarea de surfactant, s-au realizat progrese importante în recuperarea prematurilor mici și foarte mici. Prin prisma acestor rezultate, neonatologia rămâne o provocare deschisă viitorului, deoarece nu sunt cunoscute încă performanțele fizice și intelectuale pe termen lung ale prematurilor mici și foarte mici: viitorul va decide în ce măsură merită ca acești copii să fie recuperați întrucât, în marile centre de medicină perinatală, limita viabilității fetale a “coborât” la limite aproape incredibile. Aceste performanțe se datoresc apariției unor servicii specializate și aportului tehnicii moderne, lărgirii mijloacelor de îngrijire cât și a celor de investigație. Mânuirea unor aparate de ultimă generație (incubatoare, ecografe, microanalizoare biochimice), tehnicile precise de îngrijire, schemele terapeutice, necesită un personal medical de înaltă calificare, cu cunostințe profesionale temeinice și o nemărginită dragoste față de acești copii. De asemenea, îngrijirea nou-născutilor cu Boală hemolitică prin incompatibilitate de Rhși tehnicile de tratament în această afecțiune , sunt efectuate cu succes în ziua de astăzi ,în secțiile de Terapie Intensivă Neonatală .(9)

Alături de rezultatele remarcabile ale obstetricii și ginecologiei, se practică o neonatologie de performanță, reflectată atât de indicatorii standard cât și de calitatea actului medical. (9)

Controlul bolii reprezintă unul dintre cele mai importante succese ale medicinei în zonele hematologiei, geneticii, ginecologiei, neonatologiei și imunologiei .

Această lucrare se dorește a fi, atât în plan informațional cât și aplicativ, un ghid al îngrijirii nou-născutului cu Boală hemolitică prin incompatibilitate de Rh.

DATE DESPRE ISTORICUL BOLII

După anul 1940 , după ce s-a descoperit factorul Rh (D), s-a stabilit și importanța sa în clinică , mai ales în situația legată de incompatibilitatea dintre mamă și făt .Incompatibilitatea apare când mama este Rh (D) negativ și dă naștere unui copil Rh(D) pozitiv , cu Rh moștenit pe linie paternă .În acest caz, în lipsa măsurilor de prevenție a producerii anticorpilor anti Rh (D) se instalează Boala Hemolitică a nou-născutului ,iar imunocompatibilitatea reprezintă o neconcordanță de grupă de sânge.(10)

În anul 1667 , Jean Baptiste Denis, medicul regelui Ludovic al XIV-lea , a realizat întâia transfuzie de sânge la om , cu sânge de oaie. A fost însă un eșec , cu un efect devastator pentru pacient.(36)

Cu toate acestea , din această tentativă eșuată știința a avut de câștigat ,dovedindu-se faptul că omul nu poate accepta sânge decât tot de la om . Din acea vreme , până în secolul XX s-au efectuat multe transfuzii sanguine de la omul fără patologie la cel cu patologie , însă nu puține dintre ele au avut efecte defavorabile.

Eșecurile au fost deslușite târziu, în anul 1901, când austriacul Karl Kandsteiner descoperă 3 din cele 4 grupe de sânge ale sistemului ABO. După încă un an, cercetătorii Sturb și De Castello descoperă și cea de-a patra grupă de sânge , AB .Din acest moment ,știindu-se proprietatea de compatibilitate dintre grupele de sânge , accidentele după transfuzii au scăzut simțitor, dar nu în totalitate . În anul 1940 ,se descoperă factorul Rh , de către Levine , transfuzia de sânge devenind, astfel ,o metodă de tratament cu baze știintifice și foarte eficientă.(33)

Antigenul D sau factorul Rh determină clasificarea eritrocitelor în două tipuri: eritrocitele care prezintă factor Rh - Rh pozitive și eritrocite care nu prezintă factor Rh - Rh negative.Descoperirea acestui antigen de catre Karl Landsteiner a determinat o rearanjare a noțiunilor în medicina transfuzională și înțelegerea mai profundă a tuturor fenomenelor care apar în cazul incompatibilităților de grup sangvin. Astfel, organismul unei persoane, care nu are Rh pe eritrocite și primește o transfuzie cu sânge care are Rh pozitiv va reacționa ca și cum ar lua contact cu un corp străin, sesizând prezența unui virus sau a unui agent daunător și, în consecință, reacția nu va întarzia să apară.(14)