CAPITOLUL I. COMUNICAREA FIANCIAR BANCARA 3 1.1. Bancile si aparitia comunicarii financiare 3 1.2. Concepte si notiuni introductive ale comunicarii 4 1.3. Canalele de comunicare financiar-bancara 6 1.3.1. Tehnicile de comunicare 6 1.3.2. Mass-media in comunicarea financiar-bancara 8 1.4. Comunicarea si pregatirea personalului pentru o comunicare eficienta 9 1.5. Banca - intre comunicare si profil de activitate 10 1.6. Comunicarea in perioada de criza 11 1.6.1. Tipologia si structura starilor conflictuale 12 1.6.2. Comunicarea in starile conflictuale 16 CAPITOLUL II. PREZENTAREA SUCCINTA A ORGANIZATIEI BRD GSG 21 2.1. Domeniul de activitate 22 2.1.1 Scurt istoric 24 2.1.2 Cultura organizationala 25 2.2. Banca de retail 27 2.2.1 Componentele Grupului Brd Gsg 28 CAPITOLUL III. PREZNTAREA UNEI CAMPANII DE COMUNICARE IN CADRUL BRD GSG 29 3.1 Obiectivele campaniei: 29 3.2 Prezentarea partilor implicate 30 3.3. Metodologia camapaniei: 32 CAPITOLUL IV. EVALUAREA REZULTATELOR CAMPANIEI 35 4.1. ASPECTE ALE EVALUARII 35 4.2. Cercetarea pentru masurarea si evaluarea rezultatelor 37 4.3. Studiu de caz. Analiza feed-back-ului de la clienti 39 4.4. Analiza gradului de indeplinire a obiectivelor 41 CONCLUZII 42 Bibliografie 45
CAPITOLUL I. COMUNICAREA FIANCIAR BANCARA 1.1. Bancile si aparitia comunicarii financiare Comunicarea financiar-bancara a aparut odata cu prima banca si desigur, cu criza financiara aferenta acesteia. In Grecia antica oamenii incep sa isi incredinteze templelor banii in pastrare. Templele lui Apollo din Delfi, al lui Artemis din Efes si al Herei din Samos erau asadar cele mai importante institutii financiare ale acelor vremuri. Inevitabil insa extinderea pietei a impus in cele din urma specializarea acestor servicii financiare. Putin dupa anul 400 i.e.n., sunt atestate primele servicii bancare, care au fost unele de depozit. Desigur insa, nu este vorba despre acceptiunea contemporana cu privire la natura unui depozit: oamenii nu depuneau banii la banca ca sa primeasca dobanda, ci ca sa isi stie banii la adapost. Nu le era frica de inflatie, ci de hoti. Prin urmare, banii erau depusi la banca, iar banca, contra unui comision, avea grija de ei. Daca din acest comision mai ramaneau bani dupa ce isi platea la randul ei datoriile si cheltuielile de intretinere, atunci banca putea chiar sa mai dea si un mic credit, in rest, nimic. In felul acesta banca putea oricand la cerere sa returneze intreaga suma fara nici un fel de probleme. Nu existau rezerve fractionare, deci nici panici bancare. Insa la un moment dat, inevitabilul s-a produs, si unul dintre bancheri nu a mai reusit sa reziste tentatiei de a se folosi de banii deponentilor in scop propriu. Cand unul dintre clientii sai a anuntat ca pleaca intr-o calatorie, bancherul cu pricina a dat banii respectivi imprumut, contra unei dobanzi mai mari decat comisionul pe care il primea pentru ca avea grija de acei bani. Cum insa deponentul initial se intoarse pe neasteptate din calatorie solicitand imediat banii inapoi, bancherul se vazu confruntandu-se cu ceea ce avea sa ramana probabil drept una dintre primele crize de lichiditati din istorie. Nu exista nimeni care sa il refinanteze, nici Fed sau alt lender of last resort, nici vreo banca centrala care sa cumpere creantele sale neperformante. Cel caruia ii daduse banii tocmai ce ii folosise si nu ii putea returna decat mai tarziu. Deponentul a vrut sa reclame cazul, dar bancherul l-a convins ca reclamatia l-ar face sa isi pericliteze iremediabil capitalul de imagine, in sectorul bancar fiind echivalent cu falimentul. Cum falimentul nu avantaja pe nimeni, reclamantul a asteptat cuminte sa primeasca banii la o data ulterioara. De multe ori aceste situatii luau o turnura tragica pentru deponent, deoarece bancherul prins in astfel de situatii nu mai recunostea ca primise acei bani. Acest lucru era relativ facil, pentru ca intelegerea cu privire la depozit se incheia intre patru ochi si nu intotdeauna trecuta in acte. Fara acestea din urma si fara martori, bancherii nu puteau fi acuzati prea usor. Banii au generat dintotdeauna tensiuni si riscuri, iar comunicarea din jurul operatiunilor bancare a inceput sa intre in vederile oamenilor, odata ce a devenit evident ca era nevoie de mai multa transparenta in relatiile dintre banca si client. Egiptenii au perfectionat sistemul bancar si au fost primii care au infiintat o banca centrala. Romanii au preluat complexitatea sistemului bancar de la acestia, si bancile desi erau obligate prin lege sa pastreze intreaga suma depusa de o persoana, au inceput sa fie interesate de posibilitatea de a acorda credite. La inceput bancile au contractat la randul lor imprumuturi de la persoane fizice, urmand sa acorde credite cu acesti bani, la dobanzi mai mari. Erau imprumuturi la termen sub forma unor credite bazate pe economii reale. Dupa destramarea Imperiului Roman a urmat o perioada neagra, in care speranta de viata si nivelul de civilizatie scazusera atat de mult, incat comunicarea financiar-bancara a fost una dintre ultimele preocupari ale oamenilor. Sute de ani, valorile au fost concentrate in jurul abatiilor si manastirilor, adevarate ultime bastioane ale culturii. In acelasi timp insa, Biserica nu se dovedi un exemplu al transparentei si a deschiderii catre publicul larg. Este din pacate paradoxal faptul ca in Egiptul antic, cu mai bine de o mie de ani inainte, comunicarea financiar-bancara avea un nivel atat de ridicat, incat, conform registrelor bancare descoperite in siturile arheologice, a reiesit clar faptul ca majoritatea covarsitoare a meseriasilor si a oamenilor de rand aveau cate un cont curent prin care executau diferite plati, incasau datorii sau plateau salarii. 1.2. Concepte si notiuni introductive ale comunicarii Ori de cate ori in actiunea umana se inregistreaza un esec, inainte de remedierea propriu-zisa a acestuia, oamenii incearca sa descopere cauzele pentru care s-a ajuns la un rezultat neconcordant scopurilor initiale ale acelei activitati. Din punct de vedere tehnic se pot identifica cele mai multe motive pentru care ceva ar putea sa nu mearga bine. In plus, pe langa un ,,know-how" deficitar, oamenilor le pot lipsi diferite abilitati sau aptitudini individuale necesare utilizarii unor tehnologiii specifice. In ultimul timp, o noua explicatie a inceput sa fie admisa ca si cauza a esecului: lipsa unei comunicari adecvate intre partile contractuale. In conditiile in care comunicarea a devenit atat de importanta in actiunea umana, merita cu siguranta sa i se acorde mai multa atentie. - Termenul de comunicare are o semnificatie mult mai ampla. In acest sens se pot identifica urmatoarele forme ale comunicarii: umana, animala, vegetala, mecanica, galactica, etologica, sensibila, religioasa, sportiva, afectiva etc., acoperind aria de interes a multor stiinte. In economie, comunicarea implica atat oameni, institutii, norme si reguli, cat si elemente de morala si de etica profesionala. - Din perspectiva etimologica, termenul de COMUNICARE desemneaza actiunea de a pune in comun sau actiunea de a face parte, de a fi in relatie cu - De-a lungul timpului, din radacina initiala s-au format cuvinte spefice unor domenii extrem de diferite: in Evul Mediu a aparut atat termenul de ,,comuniune", ,,impartasanie" (in legatura cu ritualuri ale Bisericii Catolice), cat si cel de acces odata cu dezvoltarea infrastructurii (drumuri, sosele, canale de navigatie, etc.) . - Era industriala, gratie mijloacelor moderne de comunicare generate de progresul tehnologic (telegraful, trenul, etc.) incepe sa impuna tot mai mult sensul de transmitere de stiri, de informatii. Legatura dintre termenul de comunicare si informarea de masa (presa scrisa, cinematograful, televiziunea, radioul, Internetul, etc.) se produce abia in secolul al XX-lea. - In concluzie, COMUNICAREA reprezinta tot ,,ceea ce permite stabilirea unei relatii intre persoane, intre obiecte sau intre obiecte si persoane. Ea desemneaza fie actiunea de a comunica, fie rezultatul acestei actiuni" . Prin urmare, comunicarea inseamna trecerea mesajului de la sursa, cu ajutorul unui transmitator, printr-un canal la un destinatar. In teoria traditionala a comunicarii toate acestea reprezinta structura elementara a comunicarii asezata intr-o forma liniara: sursa de informatie sau emitatorul, mesajul (ideea sau informatia difuzata), canalul de transmitere a mesajului sau suportul mesajului, destinatarul. Formal aceste elemente se prezinta astfel:
Baden, R. (1988). Managing construction conflict. Bath Press. Boulding, K. E. (s.d.). Opera citata. Cornelius, H. (1996). Stiinta rezolvarii conlictelor. Bucuresti: Ed. Stiintifica si tehnica . Dagenais, B. (2003). Campania de relatii . Iasi: Polirom. Deuers, T. (s.d.). Deuers, T. (1985). Communiquer autrement. Paris: Les editation d'organisation. J., B. C. (2001). O introducere in presa scrisa si vorbita. Iasi: Editura Polirom. Jacqueline Barus-Michel, F. G.-D. (s.d.). M, S. (1940). Dictionar latin roman. Craiova: Editura Scrisul romanesc. Mrejeru-coordonator, T. (2001). Conlictele de munca: aspecte teoretice si practice. Bucuresti: Continent XXI. Westphalen, M. H. (s.d.).
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
