Inca de la nasterea sa, crestinismul a fost proclamare a bucuriei, a singurei bucurii posibile pe pamant. Fara proclamarea acestei bucurii, crestinismul ar fi inexplicabil. Numai ca bucurie a triumfat crestinismul in lume, si el a pierdut lumea cand a pierdut bucuria, cand a incetat sa-i fie martor. Contextul fundamental al Bisericii este ,,marea bucurie" (Luca 2,10; 24, 52), de unde isi trage si dobandeste semnificatia tot ceea ce inseamna crestinism. Bucuria este una dintre cerintele cele mai de seama ale vietii omenesti. Dupa ea alearga sufletul omenesc, precum alearga cerbul dupa izvoarele apelor cristaline. Suntem facuti pentru bucurie precum suntem facuti pentru viata, caci viata fara bucurii este intunecata, apasatoare si pustie. Bucuria este o senzatie de reuniune sau implinire, de dorinta suspendata cel putin temporar, de un bine care tocmai se intampla pentru o clipita sau parca urmeaza sa se petreaca. Bucuria este incantarea mintii in legatura cu un bine care tocmai se intampla pentru o clipita sau parca urmeaza sa se petreaca. Adesea ea reprezinta senzatia de reuniune sau implinire, de dorinta suspendata cel putin temporar. Bucuria este ceea ce simtim, si stim ca simtim de vreme ce suntem fiinte autoreflexive, in anumite situatii, reale sau imaginare, in care ceea ce s-a pierdut s-a gasit, ce ne lipsea primim inapoi, ce ne sufoca dispare, ce ne dorim se iveste, sau ceea ce ne apare in cale ne satisface o dorinta pe care nici nu stiam ca o avem. Bucuria lumeasca e trecatoare, oricat am dori-o noi sa tina, dar prin faptul ca se leaga de firea lucrurilor care e trecatoare si stricacioasa, si aceasta bucurie la fel este. Te bucuri de un obiect nou, sau de o realizare, sau de ceva ce ai asteptat si ai primit, te bucuri, dar nu tine acea bucurie mult timp ca te ia ingrijorarea de ce va fi cu acel ceva in viitor, prin insusi faptul ca se raporteaza la lucruri stricacioase, dar si pentru ca omul doreste o si mai mare bucurie decat cea primita, neajungand la plinatatea ei. Credinta noastra ortodoxa este "izvor de bucurii", crestinismul ortodox fiind "religia bucuriei". Domnul nostru Iisus Hristos le-a spus ucenicilor sai: "Acestea vi le spun ca bucuria Mea sa fie intru voi si ca bucuria voastra sa fie deplina" (Ioan 15, 11). Starea de bucurie duhovniceasca este o rugaciune continua. Inseamna sa apartii mai mult cerului decat pamantului. Caci oricare ar fi motivul intristarii crestinului aceasta este de la diavol. Suntem fiinte rascumparate de Dumnezeu, avem pe Dumnezeu in inima noastra, avem putere de a ne sfinti, de a ne indumnezei, de a deveni fii ai lui Dumnezeu dupa har, si de a mosteni viata si bucuria cea vesnica. Nu este un subiect usor si nici de epuizat in cateva randuri sau intr-o rubrica de ziar. Oricat de frumoase ar fi cuvintele, mai important este sa-ti ajuti aproapele sa cunoasca si sa regaseasca aceasta stare de spirit care aduce atat de mult confort si iradiaza acest nobil si necesar sentiment. De aceea, in acesta disertatie am sa incerc o descriere a bucuriei din punct de vedere crestin, si anume, cum apare in Sfanta Scriptura si cum este descrisa de sfintii parinti si de diversi teologi, dar mai ales as dori sa observ sensul adevarat al bucuriei in teologia si spiritualitatea ortodoxa. CAPITOLUL I BUCURIA ROD AL DUHULUI SFANT SI IMPLINIRE A NADEJDII CRESTINE Nadejdea ca virtute teologica reprezinta o nazuinta plina de incredere a sufletului omenesc in scopul dobandirii bunurilor vesnice. Nadejdea crestina este asemanata de Sfantul Apostol Pavel cu o "ancora sigura si tare infipta in taramul vesniciei" (Evrei 6, 19). Ea reprezinta o siguranta pe baza fagaduintei lui Dumnezeu. De aceea, nadejdea mantuirii este suprema aspiratie a sufletului omenesc dornic sa se elibereze de dominatia pacatului, si sa se desavarseasca in iubirea lui Dumnezeu. Ca rod al Duhului Sfant nadejdea mantuirii este animata de bucuria Duhului care in aceeasi unitate spirituala, ne ridica neintrerupt spre zarile vesniciei. Si astfel spunem ca nadejdea crestina ca virtute teologica are ca rod bucuria. Altfel spus, bucuria exprima nadejdea mantuirii in Hristos si este o tresaltare eshatologica a crestinismului cu toate necazurile acestei vieti. Aceasta datorita faptului ca "Dumnezeul nadejdii ne va umple de bucuria Duhului" (Romani 15, 13). De unde si indemnul Mantuitorului: "bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri" (Matei 5, 12); sau al Apostolului: "Bucurati-va in nadejde, rabdand in necaz, staruind in rugaciune" (Romani 12, 12). Si toate acestea intr-o asteptare eshatologica: "Bucurati-va totdeauna in Domnul, si iarasi zic: bucurati-va. Ingaduinta voastra sa fie cunoscuta tuturor oamenilor. Domnul este aproape" (Filipeni 4, 4.5).
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
