Calculul lingvistic

ARGUMENT.

Înainte de toate, cum este şi firesc, vom încerca să spunem care sunt motivele pentru care am ales acest subiect care poate părea puţin neobişnuit.

Pentru că nu este un subiect previzibil, aceasta îl face să fie cu atât mai incitant şi cu atât mai greu de abordat. Totuşi, tocmai faptul că studiul nostru se doreşte a fi de actualizare, este un motiv în plus pentru a-l duce la bun sfârşit.

Fenomenul care vizează mobilitatea limbii, ca pas necesar în evoluţia sa, reprezintă unul dintre aspectele cele mai tentante ale cercetării lingvistice. Dinamica actuală a limbii romane a fost abordată din diverse perspective, iar teza noastră se doreste a fi o contribuţie prin încercarea de sinteză a principalelor mijloace prin care vocabularul actual se poate imbogăţi.

Ospitalitatea şi caracterul flexibil al lexicului românesc nu pot fi contestate din nici un punct de vedere, diferitele aspecte etimologice abordate în capitolele lucrării dovedind încă o dată capacitatea de asimilare şi de selectare a acestuia.

Reţinem, totuşi, că este imposibil pentru lucrările lexicografice, oricat de recente ar fi, să ţină pasul cu volumul urias de inovaţii lexicale şi semantice, fapt pentru care considerăm că studiile asupra vocabularului contemporan sunt încă necesare.

Aceasta este şi motivaţia principală pentru care am ales tema studierii elementelor lexicale recente, punand accentul pe etimologia – imediată sau mai îndepărtată (mai ales în cazul termenilor din limbile „exotice”) a unităţilor înregistrate.

Scopul investigaţiei constă în stabilirea fundamentelor teoretice şi elaborarea Calcului lingvistic ca procedeu de îmbogăţire a vocabularului.

Teza noastră a analizat din multiple perspective (semantică, morfologică, stilisticofuncţională, referenţială, accentul căzînd, totusi, pe cea etimologică) unităţi derivate recente, compuse recente, dezvoltări semantice recente, unităţi frazeologice recente, anglicisme recente, unităţi recente din limba franceză, unităţi recente din limba italiană, unităţi recente din limba spaniolă, unităţi recente din limbile exotice, unităţi recente din alte limbi.

Teza este alcătuită din trei capitole referitoare strict la modalităţile de formare şi la căile de întrare a unităţilor recente inventariate, cărora li se adaugă un capitol introductiv şi un capitol dedicat concluziilor.

În primul capitol se constată faptul că derivarea continuă să fie cel mai bine reprezentat procedeu intern de imbogăţire a lexicului, desi în ultima vreme, este concurat în mod evident de

compunere.

Al doilea capitol urmăreşte diferite Probleme de Taxonomie, tipuri de calcuri. Dezvoltările sau evoluţiile, deviaţiile, extinderile semantice se referă la adăugarea unui nou sens unor unităţi lexicale deja existente în limbă, dezvoltări care se pot realiza fie în interiorul limbii, fie prin calc semantic, adică prin copierea noului sens dintr-o limbă străină. Fiecare dintre cele două tipuri are ramificaţii, referindu-se la cuvinte simple, derivate, compuse, sintagme unităţi frazeologice etc. Sub aspect etimologic, distingem dezvoltările semantic obţinute pe teren autohton (bancă, bancar, a mosi, botez, cărăus, turnat etc.) si cele de origine străină, adică acele sensuri calchiate după un model străin, cel mai adesea englez sau francez (a accesa, a aplica, celuloid, a digera, extensie, farfurie etc.). Notăm, în acelaşi timp, atât extinderi de sens (absorbire, căpsunar, navigare, operator, peisagistică etc.), cât şi restrângeri de sens (autopsie, castă, infern, parazitar etc.).

Statistic vorbind, sensurile împrumutate sunt aproape egale, sub aspect cantitativ, cu cele dezvoltate în interiorul limbii române.

Unităţile frazeologice (obiectul celui de-al treilea capitol) reprezintă un sector al limbii destul de puţin abordat şi analizat, însă foarte important pentru istoria lingvistică şi cultura unui popor. Din perspectiva originii, îmbinările frazeologice pot fi creaţii interne (vechi sau mai noi, cele din urmă mai puţin frecvente) sau împrumuturi, propriu-zise ori calcuri frazeologice (adică

traducerea unei unităţi străine printr-o structură identică sau asemănătoare).

Analiza noastră a investigat, dincolo de creaţiile interne (puţin numeroase) şi de calcurile frazeologice (inclusiv calcuri lexico-frazeologice) şi categoria traducerilor, perifrazelor, adaptărilor, respectiv, categoria frazeologismelor de tip xenisme, adică preluate ca atare din limbile străini cu care limba noastră a intrat în contact. Totuşi, o parte consistentă a inventarului este alcătuită din grupuri hibride care au în componenţă un cuvânt englezesc sau chiar din frazeologisme preluate în formă etimologică din limba engleză şi utilizate în contexte româneşti specializate în anumite domenii.

Tipologiile se pot diversifica în funcţie de diferitele criterii abordate. Din perspectivă semantică, observăm crearea unor familii frazeologice (de exemplu, de la substantivul piaţă, cu sensul folosit în domeniu financiar-economic: piaţă locală, piaţă monetară, şi antonimie imperfectă (part-time – full-time).

Din punct de vedere morfologic, majoritatea frazeologismelor se încadrează în clasa substantivului, suportând mărcile flexiunii, în cazul frazeologismelor traduse ori adaptate (termenul centru al unităţii este cel care primeşte desinenţele sau articularea), sau având un comportament invariabil (împrumuturile din limba engleză).

Pentru că lucrarea noastră cuprinde atât elemente lexicale noi formate pe teren autohton, cât şi împrumuturi foarte recente, nu am oferit, pentru acestea din urmă indicaţii ortoepice sau ortografice decât în câteva cazuri, când am considerat că există o formă care tinde să se adapteze.

Acest fapt nu ţine de comoditatea realizării acestor indicaţii, ci de existenţa în uz a numeroase variante fonetice/grafice necontrolate, nenormate, iar o indicaţie etimologică a pronunţiei/scrierii ar fi inutilă din cauza faptului că mulţi vorbitori nu sunt cunoscători ai respectivelor limbi.

Pe de altă parte, este imposibil să prezicem rezistenţa în limbă a multor unităţi înregistrate, o parte a lor existând atâta timp cât rezistă şi realităţile extralingvistice pe care le însoţesc şi le definesc. Sub aspect lexical şi semantic, limba română actuală se caracterizează prin bogăţie, varietate şi flexibilitate, ceea ce susţine ideea dinamicii sale.

Diversitatea se manifestă atât la nivelul modalităţilor interne de îmbogăţire, derivarea, compunerea, dezvoltările semantice reprezentând surse consistente de inovaţie lexicală şi stilistică, cât şi la nivelul mijloacelor externe, respectiv, împrumuturilor din alte limbi (inclusiv calcurile de structură sau semantice).