Capacitatea juridică civilă a Ministerului Apărării

Introducere

La temelia dreptului civil  ca drept privat prin excelenta  se afla si trebuie sa ramâna individul, omul ca subiect de drept distinct, autonom, denumit persoana fizica, precum si acele drepturi individuale care, de obicei, izvorasc din exercitiul liberei vointe a omului. Este, însa, de subliniat ca drepturile individuale sunt tarmurite de drepturile si interesele firesti ale colectivitatii, exprimate prin norme juridice cu caracter imperativ a caror totalitate constituie ordinea publica a statului.

Ar fi însa gresit ca de aici sa se traga concluzia ca aceste drepturi individuale apartin, în exclusivitate omului privit ut singuli, ca persoana fizica. Ele apartin, în egala masura, în limitele specialitatii capacitatii de folosinta, si persoanelor juridice  categorie mare de subiecte de drept civil care îndeplineste un rol important în viata economico-sociala.

Normele dreptului civil reglementeaza statutul persoanelor juridice. Dintre cele doua mari categorii de persoane juridice  publice si private - , aceste norme se refera, înainte de toate, la persoanele juridice de drept privat. Marea controversa dintre dreptul civil si dreptul administrativ este cu privire la reglementarea persoanelor juridice de drept public. Antonie Iorgovan subliniaza faptul ca statul, comuna si judetul sunt personificate, adica au initiativa, raspundere si capacitate juridica de a face atât acte de putere publica, cât si acte patrimoniale. Acest motiv îl face pe autor sa conchida ca statul si unitatile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice, politico-teritoriale, adica persoane juridice care au dreptul de comanda, putând aplica constrângerea în limitele unui teritoriu. Aceste persoane juridice participa, în primul rând, la raporturile juridice de drept public, având drepturi si obligatii corespunzatoare acestui domeniu juridic. Însa, aceste subiecte de drept participa si în raporturi de drept privat, inclusiv în cele de drept civil, în care au aceeasi pozitie juridica de egalitate ca si subiectele de drept privat.

Orice persoana juridica este titularul capacitatii juridice (careia i se spune si capacitate de drept). Prin aceasta capacitate întelegem aptitudinea de a avea drepturi si obligatii de orice fel, deci nu numai civile, precum si de a le exercita, respectiv executa în conditiile legii. Este vorba de o capacitate juridica unica, ce apartine oricarui subiect de drept. Având în vedere ca o persoana juridica participa în diferite feluri de raporturi juridice, apartinatoare diferitelor ramuri de drept, sfera acestor raporturi juridice este determinata pe categorii de persoane juridice, de limitele obiectului de activitate pentru care a luat fiinta subiectul de drept respectiv.

Ministerul Apararii este o persoana juridica de drept public înfiintata prin lege. Ca orice subiect de drept public, capacitatea juridica civila a Ministerului Apararii cuprinde cele doua forme: capacitate juridica civila de folosinta si capacitate juridica civila de exercitiu. Continutul celor doua forme se încadreaza în limitele principiului specialitatii capacitatii de folosinta.

Actele încheiate de Ministerul Apararii sunt supuse unui regim special. În principal, aceasta persoana juridica de drept public se supune unui regim juridic de drept public, având în vedere patrimoniul sau format în mare parte din bunuri proprietate publica a statului, adica de importanta generala. Bunurile proprietate privata sunt supuse unui regim de drept privat, astfel, Ministerul Apararii participând la raporturi juridice de drept civil, comercial.

CAPITOLUL 1. PERSOANA JURIDICA  NOTIUNI GENERALE

1.1. Persoana juridica  subiect de drept

Câta vreme traieste în sânul naturii, omul este animal, individ redus la nivelul nevoilor biologice. O data grupati în societati civile organizate politic, oamenii capata o noua dimensiune, aceea de purtatori de drepturi si obligatii. Din acest punct de vedere ei sunt persoane participând la viata juridica ca subiecte ale raporturilor de drept, fie individual  în calitate de persoane fizice, fie în colectivitate  în calitate de persoane juridice .

Pentru aceste considerente, majoritatea doctrinei juridice defineste persoana ca fiind orice fiinta capabila de a avea drepturi si obligatii, deci, de a fi subiect de drept .

Dreptul roman a cunoscut atât teoria persoanei fizice, cât si teoria persoanei juridice, însa aceasta din urma a fost dezvoltata si aprofundata de-abia în dreptul modern .

Subiectul de drept, desemnat cu numele de persoana, se manifesta în contextul vietii sociale ca titular de drepturi si obligatii. În aceasta calitate, pe care legea o recunoaste nu numai indivizilor, ci, în anumite conditii, si unor grupuri organizate, oamenii stabilesc între ei diverse relatii, raporturi sociale. O mare parte dintre aceste raporturi sociale, intrând sub incidenta normelor juridice, se metamorfozeaza în raporturi juridice. În acest cadru are loc exercitarea drepturilor recunoscute de lege si se impune executarea obligatiilor valabil asumate. Ca urmare, constatam: calitatea de subiect de drept este în permanenta dublata de calitatea de subiect a raportului juridic.

Cuvântul persoana are ca sursa etimologica limba latina. Astfel, notiunea de persoana provine din phersum , termen ce desemna masca pe care actorii o purtau în amfiteatru, masca ce îi dadea vocii actorului un volum mai mare . S-a ajuns la sensul juridic al cuvântului persoana, considerându-se ca individul, în viata juridica, are un rol de jucat, precum actorul  persoana . Persoana, în dreptul roman, putea fi un om, dar putea fi si o colectivitate, de pilda, o cetate. La Roma nu era de ajuns, pentru a fi persoana, sa fii om. Strainii, la început, si sclavii nu au fost considerati persoane. Numai prin dezrobire, din obiect de drept sclavul devenea subiect de drept .