Cardiopatii valvulare

Introducere

Valvele cardiace sunt structuri asemaănătoare unor “supape” ce permit curgerea sângelui în interiorul inimii unidirecțional. Inima umană are patru valve: mitrală, aortică, tricuspidă și pulmonară.

Sângele venos (neoxigenat) este colectat în atriul drept, prin intermediul venelor cave (superioară și inferioară). De aici, în timpul diastolei ventriculare, sângele trece în ventriculul drept, prin valva tricuspidă deschisă. În sistola ventriculară, ventriculul drept se contractă, valva tricupsidă se închide (izolând, astfel, ventriculul drept de atriul drept), iar sângele este pompat, prin valva pulmonară deschisă, în artera pulmonară și, apoi, în circulația pulmonară. Aici au loc schimburi gazoase ce au ca rezultat oxigenarea sângelui. Sângele oxigenat se întoarce la inimă, mai precis în atriul stâng, prin cele patru vene pulmonare. Din atriul stâng, în timpul diastolei ventriculare, sângele trece în ventriculul stâng prin valva mitrală deschisă. Similar cavităților drepte, în sistola ventriculară valva mitrală se închide, iar sângele este pompat, prin valva aortică deschisă, în artera aortă și de aici, mai departe, în tot organismul.

În anumite condiții patologice, pot apărea modificări structurale care afectează curgerea normală a sângelui la nivelul valvelor cardiace. În cazul în care aceste modificări duc la închiderea incompletă a valvelor și la refluarea sângelui, vorbim de insuficiențe (regurgitări) valvulare. Pe de altă parte, modificăile care determină o deschidere limitată a valvelor și o trecere îngreunată a sângelui la nivelul orificiului valvular generează stenozele valvulare. Atât insuficiențele, cât și stenozele valvulare pot avea diferite grade de severitate, de la ușoare la severe, ceea ce se reflectă în simptomatologia pacientului, în tratamentul necesar (medicamentos sau chirurgical) și în evoluția ulterioară. În mod frecvent, aceeași valvă poate prezenta atât un grad de stenoză, cât și un grad de regurgitare. De asemenea, același pacient poate prezenta afectarea mai multor valve.

Capitolul I. Anatomia și fiziogia inimii

1.1. Componentele aparatului cardiovascular

Aparatul cardiovascular asigură circulaţia sângelui şi anume schimburile care le realizează organismul cu mediul, aportul exogen de nutrienţi şi substanţe biologice active, cât şi eliminarea lor; schimburile gazoase la nivel tisular; schimburi care înseamnă asigurarea materialelor nutritive celulei, asigurarea O2, asigurarea substanţelor biologice active şi expulzarea deşeurilor celulare, a compusilor în exces şi a produselor celulare-toate se realizează prin intermediul sângelui.

Sistemul cardiovascular este format dintr-o pompă cardiacă ce mobilizează sângele, şi dintr-un sistem de vase eferente (care pleaca de la inima) şi vase aferente (care vin la inima); acest sistem este dispus în CIRCULAŢIA MARE (sistemică) şi CIRCULAŢIA MICĂ (pulmonară).

Circulaţia mare asigură întregul organism, iar circulaţia mică irigă plamânul, asigurand schimburile gazoasa. Aceste doua sisteme sunt mobilizate de 2 pompe și putem vorbi de o pompă a marii circulaţii şi de o pompă a micii circulaţii, ambele asigurate în cadrul inimii. În acest sens putem vorbi de inima stângă (circulaţia mare) şi de inima dreaptă (circulaţia mică).

Deşi aparatul cardio-vascular reprezintă un tot unitar, el poate fi împărţit în :

 sistemul sanguin reprezentat prin:

• inima

• vase sanguine

 sistemul limfatic reprezentat de:

• vasele limfatice

• ganglioni limfatici

Inima

Inima este organul central al aparatului cardiovascular.Este situată în mediastin şi are forma unei piramide triunghiularesau a unui con turtit, culcat pe diafragmă. Reperul fidel al situării vârfului inimii (dar numai pentru bărbaţi) este mamelonul stâng. Mărimea inimii este puţin mai mare decât pumnul unui adult. Axul inimii este oblic dirijat în jos, la stânga şi înainte, astfel că 1/3 din inimă este situată la dreapta şi 2/3 la stânga planului mediosagital al corpului. Greutatea inimii este de 250-300 g, iar volumul este asemănător pumnului drept.

Prezintă o faţă convexă, sternocostală şi o faţă plană, diafragmatică. Cele două feţe se unesc printr-o margine mai ascuţită, marginea dreaptă. Marginea stângă, rotunjită se prezintă ca o adevarată faţă ulmonară.

Vârful inimii este orientat în jos şi spre stânga, fiind situat în spaţiul 5 intercostal stâng, unde acest spaţiu este intersectat de linia medioclaviculară stângă. Baza inimii este orientată înapoi şi la dreapta: de la nivelul ei pleacă arterele mari ale inimii (aorta şi trunchiul pulmonar) şi sosesc venele mari (cele două vene cave şi patru vene pulmonare). La baza inimii se află atriile, iar spre vârf, ventriculii. Pe faţa sternocostală, între cele două ventricule se află şanţul interventricular posterior. Între atrii şi ventricule se găsesc şanţurile coronar stâng şi, respectiv, drept. În aceste patru sanţuri se găsesc arterele şi venele inimii.