Cauzele care Înlătură Caracterul Penal al Faptei

CAPITOLUL I: CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI

1. Preliminarii privind caracterul penal al faptei

1.1. Noţiunea de caracter penal al faptei

Pentru ca o faptă determinată să poată fi considerată că are caracter penal este necesar ca aceasta să prezinte trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, în general, şi să întrunesc în mod cumulativ toate condiţiile pentru a fi încadrata într-o dispoziţie care stabileşte conţinutul faptelor prevăzute de legea penală .

Caracterul penal al faptei exprimă, prin urmare, o însuşire sinteti-că a acesteia, ca o reflectare a specificităţii ilicitului penal, în raport cu alte fapte juridice ilicite.

În măsura în care legea penală atribuie unei fapte caracter penal, acţiunile sau inacţiunile destinatarilor legii, dobândesc semnificaţie de fapte licite sau ilicite, după cum ele se încadrează sau nu în limitele pe care legea le-a instituit .

O faptă umană are caracter penal, aşa cum am arătat, dacă prezintă cele trei trăsături esenţiale cerute de lege şi anume: să prezinte gradul de pericol social care să justifice aplicarea reactivă a legii penale, să fie săvârşită cu vinovăţie şi să fie prevăzută de legea penală, adică norma penală să arate în concret în ce constă fapta şi în ce condiţii pericolul social al acesteia are relevanţă penală.

Aceste trăsături trebuie să fie îndeplinite cumulativ, lipsa oricăreia dintre ele înlătură caracterul penal al faptei, şi prin aceasta înlătură şi răspunderea penală a făptuitorului. Dacă fapta nu are caracter penal ea nu constituie infracţiune şi, pe cale de consecinţă, lipseşte singurul temei al răspunderii penale - existenţa infracţiunii (art.17, alin.2, C. pen.).

Caracterul penal al faptei este, normativ, dat de dispoziţiile legii penale care stabileşte conţinutul trăsăturilor esenţiale necesare pentru existenţa unei infracţiuni şi condiţiile în care o faptă care prezintă aceste trăsături constituie o infracţiune.

Caracterul penal al faptei este aşadar, expresia calificării acesteia prin lege ca faptă ilicită penal.

1.2. Posibilitatea înlăturării caracterului penal al faptei

Constatarea juridică a existenţei caracterului penal al faptei implică, pe de o parte, verificarea întrunirii trăsăturilor esenţiale necesare oricărei infracţiuni, iar pe de altă parte, cercetarea faptului dacă nu există vreo cauză legală care ar putea conduce la excluderea vreuneia dintre aceste trăsături şi, prin urmare, la înlăturarea caracterului penal al faptei. Viaţa demonstrează că există anumite stări, situaţii sau împrejurări care fac ca fapta prevăzută de legea penală, săvârşită în condiţiile prezenţei acestora, ..."deşi pare a întruni trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, în realitate să nu realizeze vreuna dintre acestea şi, ca atare, să nu constituie infracţiune" .

Prima verificare fi constatare, referitoare la trăsăturile esenţiale ale infracţiunii se efectuează în ordinea inversă faţă de cea prevăzută în art.17, alin.1, C. pen., în sensul că se cercetează mai întâi dacă fapta este prevăzută în legea penală, apoi dacă a fost săvârşită cu vinovăţie abia în final dacă prezintă gradul de pericol social necesar pentru existenţa infracţiunii, pericol care poate rezulta – într-o anumită măsură - şi din existenţa primelor doua trăsături esenţiale specificate .

Cea de-a doua constatare se referă la existenţa unei cauze care să excludă eficienţa juridică a uneia din trăsăturile esenţiale.

Existenţa unor stări, situaţii sau împrejurări în care este săvârşită o fapta prevăzută de legea penală, poate face ca aceasta faptă să nu mai prezinte vreuna dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii şi, deci, să nu mai aibă caracter penal.

Stabilirea caracterului infracţional al faptei, fiind în esenţă expre-sia voinţei legiuitorului, aceasta poate să înlăture în anumite situaţii caracterul penal şi să prevadă ca o faptă sau anumite categorii de fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt săvârşite în anumite condiţii, nu constituie infracţiuni şi nu pot servi drept temei pentru răspunderea penală ci, eventual, pentru o altă formă de răspundere juridică . Verificarea concretă a existenţei acestor împrejurări necesită o cunoaştere temeinică a dispoziţiilor legii penale în materia acestor cauze şi confruntarea cerinţelor rezultate din lege cu împrejurările concrete ale faptei care face obiectul cercetări . Caracterul penal al faptei ar putea fi, prin urmare, înlăturat nemijlocit, în situaţiile în care se constata (în cadrul primei verificări) în mod direct inexistenţa uneia din trăsăturile esenţiale ale oricărei infracţiuni, sau poate fi înlăturat mijlocit, ca urmare a unei stări, situaţii sau împrejurări care determină lipsa vreunei trăsături esenţiale (constatare susceptibila a fi făcută în cadrul celei de a doua verificări).