Cecul - Instrument de Plată și Credit

INTRODUCERE

Instrumentele de plată şi credit reprezintă documente bancare operaţionale pe suport de hârtie, magnetic sau electronic ce pot fi folosite cu ajutorul tehnicilor specifice de operare pentru a transmite fonduri de la ordonator la beneficiar.

Instrumentele sunt emise de banca centrală şi băncile comerciale cu acordul băncii centrale pentru a asigura forma standardizată şi un conţinut economic şi juridic ce poate să permită transferul de fonduri în siguranţă deplină.

Aceste instrumente de plată şi credit sunt definite ca fiind înscrisuri care au un conţinut şi o formă consacrată pe bază de norme acceptate pe plan internaţional şi reprezintă pentru cel ce le deţine în mod legal (beneficiar) un drept de creanţă a cărui existenţă şi întindere sunt determinate strict de menţiunile cuprinse în aceste înscrisuri.

Cecul este printre cele mai vechi instrumente de plată fără numerar prin care o persoană numită trăgător dă un ordin necondiţionat unei bănci numită tras, să efectueze în favoarea sa sau a unui beneficiar terţ, plata unei sume de bani determinate, de care trăgătorul poate dispune după preferinţă. Cecul poate fi definit şi ca o trată trasă asupra unei bănci şi plătibilă la vedere.

Cecurile se clasifică după mai multe criterii şi anume:

- din punct de vedere al indicării beneficiarului: cecuri nominative; la ordin; la purtător;

- din punct de vedere al modului de încasare sunt : cecuri în numerar; certificate şi de călătorie ;

- din punct de vedere al mecanismului plăţilor sunt: cecuri personale şi cecuri bancare.

Prezenta lucrare intitulată Cecul - instrument de plată şi credit, este structurată pe 6 capitole.

Primul capitol: Instrumente de plată şi credit cuprinde 5 subcapitole în care sunt tratate conceptul, trăsăturile şi reglementarea instrumentelor de plată şi credit. Tot în cadrul acestui capitol se face o analiză şi clasificare a cecurilor, se vorbeşte despre conceptul de cecuri electronice şi se arată modalităţile de emitere a acestora.

Cel de-al doilea capitol al lucrării intitulat Condiţiile de valabilitate ale cecului cuprinde unele aspecte legate de menţiunile obligatorii ale cecului, dar şi consecinţele nerespectării cerinţelor legale privind menţiunile obligatorii ale cecului.

Capitolul trei: Operaţiuni în procesul utilizării cecului conţine aspecte legate de desfăşurarea operaţiunilor ce sunt folosite în procesul de uzilizare a cecului.

Plata cu cec este denumirea celui de-al patrulea capitol şi este alcătuit din 4 subpuncte.

Capitolul 5: Circuitul cecului analizează etapele procesării prin compensare a cecului şi refuzul cecului la plată.

La finalul lucrării, capitolul 6 numit Riscuri în utilizarea cecului. Pierderea, furtul, distrugerea sau anularea cecurilor dezbate aspecte legate de toate aceste riscuri intervenite în utilizarea cecului.

Pentru întocmirea lucrării am consultat o bibliografie vastă, clară şi variată ce m-a condus spre formularea unor concluzii pertinente cu privire la analizarea temei propuse.

CAPITOLUL 1. INSTRUMENTE DE PLATĂ ŞI CREDIT

Instrumenele de plată şi credit sunt monedele propriu zise şi câteva documente bancare operaţionale pe suport hârtie, magnetic sau electronic, ce funcţionează cu ajutorul unor tehnicii specifice de operare, circuite şi securizare în vederea transmiterii de fonduri de la ordonator la beneficiar. Instrumentele sunt emise de banca centrală (moneda efectivă) şi băncile comerciale (moneda scripturală) cu acordul băncii centrale ca să se asigure o formă standardizată şi un conţinut economic şi juridic care să poată permite transferul de fonduri in deplină siguranţă şi delimitarea responsabilităţilor participanţilor la transferul bancar. Tot aceste instrumente se pot folosi şi de entităţile non bancare ca postă, firmele de decontari sau cele pentru operaţiuni cu titluri, autorizate expres de banca centrală pentru a lucra in domeniul transferurilor de fonduri.

Există două mari categorii de instrumente: instrumente de plată cu numerar şi instrumente de plată fară numerar.

Instrumentele de plată cu numerar sunt reprezentate prin moneda metalică şi bancnote (moneda de hârtie) şi arată o veche formă de circulaţie monetară. Ca să îndeplinească funcţia de instrument de plată, moneda metalică si bancnotele – numerarul in termeni bancari – necesită un complex de tehnici si reglementări cu caracter normativ emise de banca centrală si băncile comercile.

Instrumentele de plată fară numerar sunt documente standardizate ce conţin instrucţiuni de plată date de plătitor băncii sale pentru transferul fondurilor catre banca beneficiarului. Cu ajutorul acestui instrument de plată se fac înregistrari in conturile partenerilor de la băncile lor care confirmă diminuarea respectiv majorarea creanţelor monetare asupra băncilor. Cele mai des folosite instrumente de plată in tranzacţii sunt urmatoarele: ordinul de plată, cambia, cecul, biletul la ordin, cardul.

Mijloacele de plată fără numerar, respectiv instrumentele de plată (transfer credit, debitare directă, card de plată, cec, cambie şi bilet la ordin), aprobă transferul fondurilor deţinute în conturi deschise la instituţii de credit sau la Trezoreria Statului, în baza primirii unei instrucţiuni de plată. Ca să se efectueze plata fară numerar prin transfer de fonduri de la plătitor la beneficiar include o serie de operaţiuni bancare care, în prezent, sunt permise doar instituţiilor autorizate şi supravegheate prudenţial (respectiv instituţiilor de credit) şi Trezoreriei Statului.