Introducere După cum se ştie, orice activitate infracţională presupune prezenţa făptuitorului la faţa locului şi desfăşurarea de către acesta a unor activităţi ce produc modificări ale ambianţei locului respectiv. În activitatea de soluţionare a cauzelor penale este necesară interpretarea şi examinarea acestor modificări ale locului faptei ce au legătură cu infracţiunea. Pe baza lor se pot obţine date referitoare la: faptă, persoana făptuitorului, împrejurările în care s-a comis fapta. Această activitate de cunoaştere şi examinare a locului faptei, este reglementată de Codul de procedură penală şi poartă denumirea de cercetare la faţa locului. Aceasta face parte dintre acele activităţi procedurale cărora, cu tot caracterul lor aşa-zis auxiliar, li se atribuie o semnificaţie deosebită în realizarea scopului proce¬sului penal, întrucât, de această primă investigaţie, depinde direct aflarea adevărului cu privire la faptele şi la împrejurările cauzei, inclusiv cu privire la persoana făptuitorului. Potrivit unei vaste jurisprudenţe, autorii de specialitate sunt unanimi în a aprecia că acest act iniţial de urmărire penală are o evidentă rezonanţă în ansamblul preocupărilor consacrate soluţionării unei cauze antisociale. El presupune cunoaşterea imediată, directă şi completă a locului în care s-a comis fapta penală. Cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului, organele de cercetare penală ale poliţiei (în unele situaţii procurorul sau instanţa de judecată) aplică în practică cunoştinţele expuse la disciplina criminalistică, privind folosirea truselor criminalistice, executarea fotografiei judiciare, precum şi metodele şi procedeele de descoperire, conservare, fixare, interpretarea şi ridicare a urmelor şi a celorlalte mijloace materiale de probă. Capitolul I Noţiunea, caracteristicile şi importanţa cercetării la faţa locului 1.1. Noţiunea de cercetare la faţa locului Având in vedere dispoziţiile Codului de procedură penală (titlul III, capitolul II, secţiunea XII, art.129), precum şi opiniile specialiştilor in domeniu, se precizează că cercetarea la faţa locului sau a “locului săvârşirii faptei” ori a “scenei infracţiunii” , constituie procedeul probator al cărui obiect îl constituie percepţia nemijlocită de către organele judiciare a locului unde s-a săvârşit infracţiunea, sau a locului unde s-au produs urmele acesteia, in vederea descoperirii, fixării şi ridicării urmelor, şi stabilirii împrejurărilor in care s-a produs infracţiunea. Acest procedeu probatoriu are o evidenta semnificatie in ansamblul preocuparilor consacrate solutionarii unei cauze penale. Aceasta presupune cunoasterea imediata, directa si completa a locului in care s-a comis infractiunea . Cercetarea la faţa locului este una dintre cele mai importante activităţi care se desfăşoară de către organele judiciare in vederea realizării scopului procesului penal. Cercetarea la faţa locului este o activitate care constă in cunoaşterea nemijlocită a locului unde s-a săvârşit infracţiunea, in scopul studierii acestuia, pentru descoperirea, conservarea, interpretarea, fixarea şi ridicarea urmelor precum şi pentru stabilirea împrejurărilor in care s-a comis infracţiunea. Conform dispoziţiilor art. 129 din Codul de Procedură Penală, “cercetarea la faţa locului se efe¬ctuează atunci când este necesar să se facă constatări cu privire la situaţia locului săvârşirii infracţiunii, să se descopere şi să se fixeze urmele infracţiunii, să se stabilească poziţia şi starea mijloacelor materiale de probă şi împrejurările în care a fost săvârşită ” infracţiunea. “Cercetarea la faţa locului presupune perceperea nemijlocită, de către organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, a locului unde s-a săvârşit fapta, a urmelor şi a altor mijloace de probă, spre a fi în măsură să desprindă o concluzie justă, cu privire la modul în care infracţiunea a fost comisă şi la identificarea făptuitorului.”
1. N.Vaduva, “Criminalistica-curs universitar de tactica si metodica”, Editura Universitaria, Craiova, 2004 2. V. Ghiorghici si altii, “Criminalistica-culegere de lectii”, Editura Profiprint impex, Campina, 2010 3. A. Ciopraga, “Criminalistica”, Editura Gama, Iasi, 1996 4. Camil Suciu, “Criminalistica”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972 5. Emilian Stancu, “Tratat de Criminalistica”, Editura Actami, Bucuresti, 2001 6. S. A. Golunschi, “Criminalistica”, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1961 7. C. Aionitoaie si V. Berchesan, “Metodica cercetarii infractiunilor savarsite ca urmare a nerespectarii normelor privind circulatia pe drumurile publice”, Curs de Criminalistica, Academia de Politie Alexandru Ioan Cuza, Bucuresti, 1985 8. Emilian Stancu, “Investigatia stiintifica a infractiunilor”, Universitatea Bucuresti-Facultatea de Drept, Bucuresti, 1988 9. I. Anghelescu si altii, “Tratat practice de Criminalistica”, Ministerul de Interne, Bucuresti, 1976 10. N. Volonciu, “Drept Procesual Penal”, Editor Sansa, Bucuresti, 1993 11. Ioan Cora, “Criminalistica”, Ministerul de Interne, Bucuresti, 1976 12. M. Constantinescu, “Tratat practic de Criminalistica”, Ministerul de Interne, Bucuresti, 1976 13. A. Swensson, O.Wendel, “Descoperirea infractiunilor-metode moderne de investigatie criminala, Stockholm, 1954 (traducere in limba romana) 14. Codul penal şi Codul de procedură penală, editura C.H. BECK Bucureşti 2009 15. C. Aionitoaie, “Tratat de tactica criminalistica”, Editura Carpati, Craiova, 1992 16. A. Ciopraga, I. Iacubuta, “Criminalistica”, Editura Chemarea, Iasi, 1997 17. N. Vaduva, “Criminalistica-curs de tactica”, Editura Universitaria, Craiova, 2002 18. N.Vaduva, “Metodica investigarii criminalistice a infractiunilor”, Editura Universitaria, Craiova, 2003
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Diploma.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.
