Cercetări toxicologice comparative în intoxicații experimentale cu solvenți organici la caras

INTRODUCERE

Gradul de periculozitate al compuşilor chimici pentru mediul ambiant este reprezentat de toxicitatea acestora, capacitatea sursei de poluare, posibilitatea de contaminare si răspândire a noxelor.

Poluarea intensa a mediului se răsfrânge si asupra activităţii ecosistemelor acvatice. Impurităţile radio active , chimice sau biologice pun in pericol echilibrul acestora. Prezenta poluanţilor chimici in apa poate duce la consecinţe ecologice deosebit de grave prin restructurări ale biocenozelor, alterând integritatea lor si implicit a ecosistemelor acvatice.

Poluarea apei cu reziduuri petroliere reprezintă o problemă deosebit de importantă şi greu de prevenit şi remediat, afectând atât apele de suprafaţă, cât şi apele subterane.

Acţiunea nocivă a substanţelor chimice poluante se poate manifesta indirect, prin diminuarea oxigenării, modificarea ph-ului si a celorlalte proprietăţii fizice şi chimice dar şi direct, asupra organismelor ce populează bazinul acvatic respectiv. Unele substanţe ajunse in mediul acvatic pot induce mutaţii de obicei dăunătoare , cu consecinţe grave pentru generaţiile viitoare, cu implicaţii profunde in stabilitatea ecosistemului.

În interrelaţia organism-noxa , efectele toxice apar după depăşirea unui prag de toleranţă biologică, naturală sau dobândită.

Peștii reprezintă o componentă majoră a ecosistemelor acvatice, motiv pentru care este important a se studia mecanismul de răspuns fiziologic al acestora, atunci se confruntă cu stresul datorat poluanților mediului. Orice perturbare a mediului poate fi considerată ca o potențială sursă de stres, deoarece promovează o serie de răspunsuri din partea peștilor pentru a face față schimbărilor declanșate. Aceste răspunsuri pot fi detectate la pești sub formă de modificări fiziologice, biochimice, enzimatice, histologice, respectiv de biomarkeri.

Scopul acestei lucrări este investigarea modificării unor parametri fiziologici, biochimici şi hematologici la caraşii intoxicaţi cu tetraclorură de carbon şi benzen. Specia a fost aleasă pentru larga răaspânire şi reprezentativitatea ei pentru ihtiofauna râului Argeş, pe de o parte, şi datorită posibilităţilor uşoare de întreţinere în condiţii de laborator. Substanţele testate au fost alese datorită numărului mic de studii din literatură referitoare la acest aspect.

CAPITOLUL I

TESTE ECOTOXICOLOGICE

I.1. Importanţa metodelor de evaluare a toxicităţii acvatice

Evaluarea toxicităţii diferitelor substanţe chimice care pot, într-un fel sau altul, pătrunde în mediul acvatic, prin experimente cronice şi acute pentru determinarea concentraţiilor letale şi a limitelor acceptabile, este realizată pentru a minimaliza daunele produse mediului acvatic.

Ecotoxicologia a dezvoltat metode specifice de investigație, testele ecotoxicologice. Rezultatele testelor ecotoxicologice se materializează în stabilirea valorilor unor indicatori care au numeroase utilizări în practica protecției și ingineriei mediului, a protecției muncii și a sănătății și mai ales în evaluarea riscului (Elena Gavrilescu, 2008).

Aplicarea metodelor de testare ecotoxicologică permite:

- stabilirea parametrilor care caracterizează interacţiunea specifică a unui xenobiotic cu sistemele biologice la nivel supraindividual (populaţie, specie, biocenoză, biosferă);

- cuantificarea potenţialului ecotoxicologic al xenobioticului prin analiza comparativă a stărilor patologice, manifestate prin intoxicaţii acute şi cronice, ale căror consecinţe determină o rată crescută de mortalitate la nivel populaţional;

- evaluarea efectelor ecotoxice provocate de acţiunea unui xenobiotic asupra populaţiilor şi speciilor de organisme dintr-o biocenoză;

- prognozarea riscului ecologic pe termen lung (Petre şi Teodorescu, 2007).