Citarea și comunicarea actelor de procedură

INTRODUCERE

Întotdeauna se va urmări garantarea și protejarea principiilor consacrate în art. 6 din Convenția europeană a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, printre acestea numărându-se și principiul contradictorialității, acesta aflându-se printre principalele instrumente protejate și garantate de codurile interne ale statelor semnatare.

Contradictorialitatea fiind un principiu care ține de esența procesului civil alături de principiul disponibilității și de cel al dreptului la apărare, este reglementat expres în cuprinsul Noului cod de procedură civilă, acesta acordându-i un text special în care se prevăd aspectele esențiale ale acestuia.

Contradictorialitatea nu trebuie privită strict ca pe o diferență de păreri exprimate de părțile procesului ci și ca pe o posibilitate a fiecărei părți de a-și exprima și de a-și manifesta punctul de vedere, precum și posibilitatea de a-și susține și dovedi ipoteza cea mai avantajoasă pentru sine.

Pentru a fi în măsura de a infoca nerespectarea principiului contradictorialității, partea trebuie să cunoască mai întâi existența procesului, piesele dosarului precum și poziția celorlalte părți din proces.

În interpretarea Convenției europene a drepturilor omului, instanța de contencios european a venit în ajutorul instanțelor naționale și a arătat că mai întâi trebuie să se facă distincția între principiul contradictorialității și principiul egalității armelor, principiu consacrat de jurisprudența curții.

Diferența esențială dintre principiul contradictorialității și principiul egalității armelor este aceea că prin contadictorialitate se înțelege posibilitatea părților într-un proces, atât penal cât și civil, de a lua la cunoștință toate piesele și observațiile prezentate judecătorului, de natură să-i influențeze decizia, fiind una din principalele garanții ale unei proceduri judiciare.

Principiul egalității armelor presupune tratarea egală a tuturor părților pe întreaga durată a desfășurării procedurii în fața unei instanțe, fără ca una dintre părți să fie avantajată în raport cu cealaltă ori celelalte părți în proces.

Fiecarea parte în proces având dreptul de a i se oferi posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza în condiții care să nu o plaseze într-o situație dezavantajoasă în raport cu adversarul ei.

Egalitatea armelor trebuie privită ca pe un echilibru creat între părți, însă fără a se aplica în raporturile dintre părți și instanță.

Principiul contradictorialității se regăsește pe întreg parcursul procesului civil, începând cu etapa scrisă, de sesizare a instanței de judecată, atunci când reclamantul depune cererea prin care își expune propriul punct de vedere iar în replică, pârâtul prin întâmpinare sau prin cerere reconvențională răspunde la fiecare capăt din cererea reclamantului, apărându-se sau pretinzând la rândul său ceva de la reclamant.

Citarea și comunicarea actelor de procedură reprezintă aspectele esențiale ale contradictorialității și implicit ale dreptului la apărare în procesul civil, pentru parte fiind esențial să cunoască existența procesului și actele de procedură efectuate de partea adversă, pentru a fi în măsură să-și construiască apărarea și să-și consolideze poziția procesuală.

Această regulă a citării obligatorii a părților în procesul civil este la fel de veche precum procedura în sine, neputându-se admite nici în vremurile cele mai îndepărtate o judecată fără respectarea contradictorialității.

Spre exemplu, în dreptul roman, procedura legisacțiunilor se derula întotdeauna doar după anunțarea pârâtului despre existența procesului la care este parte, formalitățile specifice dreptului în acea perioadă determinând chiar adoptarea unor reguli de citare caracterizate prin necesitatea pronunțării unor cuvinte solemne - in jus vocatio.

De asemenea, și în perioada ulterioară, orice procedură derulată în fața „organului judiciar”, domnitorul, se desfășura numai după ce existența procesului era făcută de o manieră publică, „cu rugojina în cap”, „cu hârtia în proțap” și cu „plata ciobotelor”.

După cum se poate observa, în toate timpurile ideea principală a cunoașterii cauzei ce se judecă și a actelor întocmite în cursul acesteia a fost însoțită de o serie de formalități, a căror măsură a fost dată întotdeauna de specificul fiecărei perioade.

În perioada modernă, această reglementare a citării și comunicării actelor de procedură a constituit sursa unei bogate jurisprudențe, determinată de respectarea formelor prescrise de lege pentru corecta efectuare a actului de procedură.

Deși se presupune că fiecare parte urmărește finalizarea cât mai rapid a procedurii judiciare, nu este de mirare că de cele mai multe ori invocarea încălcării normelor relative la citare sau comunicare au atras prelungirea duratei procesului sau reluarea judecății în fața instanțelor de fond, constituind astfel un mod de tegiversare a cauzelor.

Cunoașterea exactă a dispozițiilor aplicabile, a intenției legiuitorului reflectată în acestea, poate scuti și o posibilă speculare a modului de interpretare a normelor, cu intenția de a determina amânarea ori reluarea judecății.

Pentru evitarea unor astfel de efecte, invocarea cu rea-credință a unor posibile încălcări ale dreptului la contradictorialitate, neacoperită în toate cazurile prevăzute de lege, trebuie urmărită, identificată și de asemenea sancționată.

Modul de citare și comunicare a actelor de procedură, cel puțin formal, substanțial modificată prin Noul cod de procedură civilă, tinde la împărțirea responsabilității între autoritate și destinatar, prin instituirea unor prezumții privind îndeplinirea procedurii, prevederea unor moduri de citare și comunicare noi, prin utilizarea mijloacelor moderne de comunicare, punerea de acord a pașilor procedurali cu realitățile actuale, conferirea unor efecte clare mențiunilor din registrele publice.