Compararea delirului în schizofrenie și tulburarea schizoafectiva

INTRODUCERE

De-a lungul sec XX, nosologia psihiatrică a fost împărțită în două părți, în ceea ce se cheamă “psihoze” și “nevroze”. Definirea conceptului de psihoză nu este foarte clară în prezent, dar există un consens în sensul că acest termen se referă la prezența delirului, a halucinaților, a absenței conștiinței bolii, aceste simptome alterând raportarea persoanei la realitate si necesitând asistență medicală specializată.

În ultimii ani se pot observa trei direcții de abordare a ceea ce numim noi psihoză:

1. Noțiunea de spectru psihotic

2. Primul episod de psihoză

3. Problematica continutului psihotic

Clasificarea psihozelor functionale:

- Schizofrenia

- Tulburarea schizoafectiva

- Tulburarea afectiva

- Tulburarea deliranta persistenta

- Tulburari psihotice acute.

1. PARTEA GENERALA

Capitolul I- Schizofrenia

1.1. Schizofrenia

Schizofrenia este un ansamblu de tulburari in care, domina discordanta, incoerenta ideoverbala, ambivalenta, autismul, ideile delirante, halucinatiile slab sistematizate, profunde, tulburari afective in sensul detasarii, instrainarii de sentimente, tulburari care tind a evolua spre deficit si disociatie a personalitatii.

1.1.1. Istoricul conceptului de schizofrenie

Cunoastem din antichitate, ca unele psihoze se vindeca iar altele se cronicizeaza. De atunci a fost sesizata disociatia functiilor psihice, chiar daca denumirea de schizofrenie a aparut mult mai tarziu. Confuzia cu dementa era explicabila. Ca urmare, a fost sesizata aceasta discrepanta dintre functiile psihice denumita mult mai tarziu schizofrenie.

Emil Kraepelin (1855 - 1926), a fost un titan al psihiatriei. Observatiile sale clinice, au fost indelungate. Ipoteza existentei psihozei unice a fost inlocuita de Emil Kraepelin, a separat ca entitate clinica, dementa precoce de psihoza maniaco depresiva si a conturat doua subclase ale dementei precoce: hebefrenia si catatonia.

Emil Kraepelin a publicat mai multe editii ale unui vast tratat de psihiatrie, a descris clinic boala si a precizat ca ea apare pe fondul unei constiinte clare si se caracterizeaza prin afectarea (distrugerea) unitatii personalitatii.

Emil Kraepelin a descris magistral cele 4 forme de schizofrenie. Initial 3 forme, paranoida, catatonica, hebefrenica, apoi si pe cea simpla.

Psihiatru german Emil Kraepelin este adevaratul fondator al nosografiei psihiatrice moderne, care sta la baza manualului D.S.M. III R si C.I.M. - 10.

Emil Kraepelin a descris in 1899, cateva cazuri incluse in entitatea ”dementa precoce”, cazurile prezentand tulburari de judecata, activitate si emotivitate.

Eugen Bleuler (1857 - 1939), profesor de psihiatrie la Zurich, a revolutionat conceptul de dementa precoce a lui Emil Kraepelin.

Eugen Bleuler provine dintr-o familie de tarani. S-a nascut si a crescut la Zollikon, un mic orasel de langa Zurich. Ii revine meritul de a fi introdus conceptul de schizofrenie. Notiunea de schizofrenie a aparut pentru prima oara in 1908.

Se poate rezuma pozitia lui Eugen Bleuler schematic, prin urmatoarele: dementa precoce nu este intodeauna dementa, nici precoce; prognosticul general al subgrupelor bolii nu corespund intotdeauna realitatii clinice; e necesara stabilirea unui prognostic la fiecare bolnav; nu exista schizofrenie vindecata; exista o stagnare in evolutia schizofreniei, care nu trebuie confundata cu insanatosirea; degenerescenta lui Magnan si tulburarile paranoide sunt cazuri de schizofrenie gresit diagnosticate. Schizofrenul sufera de dementa doar in anumite sfere, dar dementa este greu de evaluat; un proces patologic care nu distruge decat putine elemente cerebrale, produce simtome primare, mediul si interferentele psihologice, produc simptome secundare (de exemplu aplatizarea afectului, catatonia, mutismul, negativismul); problema psihologica ce-a mai importanta este modificarea asociatiilor care isi pierd caracterul logic, majoritatea bolnavilor nu sufera de dementa severa; menopauza este o perioada de vulnerabilitate pentru producerea schizofreniei.

Prin termenul de dementa precoce, sau schizofrenie, Eugen Bleuler numeste un grup de psihoze cronice sau intermitente, ce pot stagna sau se pot ameliora, dar care nu ajung la o rezolutie completa. La fiecare caz este o sciziune a functiilor psihice, iar personalitatea isi pierde unitatea.

Adesea, fragmentele ideative nu sunt corelate logic, rezultand uneori idei noi; conexiunile ideative au drept rezultat idei care par bizare, incoerente, imprevizibile. Gandirea se opreste uneori in mijlocul unei idei, sau se trece de la o idee la alta, fara nici o corelatie logica intre ele. In tabloul clinic apar halucinatii, delir, confuzie, stupoare, catatonie, simptome maniacale, sau melancolice. Multe dintre simptomele amintite, sunt specific ”schizofrene”. Dupa Bleuler, simptomele primare ale schizofreniei, sunt expresia directa a tulburarilor organice iar simptomele secundare sunt rezultatul confruntarii cu factorii externi. El considera vorbirea alaturi si starile crepusculare, printre simptomele primare de boala.