Comunicarea Managerială în Structurile Administrației Publice

Motto:

„Când nu ştii încotro te îndrepţi, vântul nu-ţi este niciodată favorabil.”

- Seneca -

1. Cuvânt introductiv, sau scurtă pledoarie pentru etică în comunicarea organizaţională.

Logica lucrurilor afirmă că pentru a putea stăpâni o stare de fapt ai nevoie - pe lângă aptitudinile cu care natura te-a înzestrat - de cunoştinţe solide cu privire la cauzele ce au generat situaţia pe care o parcurgi, cunoştinţe cu al căror ajutor să capeţi răspunsuri pertinente întrebărilor pe care - în mod firesc - lucrurile noi ţi le generează. Cu atât mai mult cu cât responsabilitatea ta nu se reduce la propria persoană şi la propriile interese, datorită poziţiei pe care într-un anumit moment o ocupi pe o aşa numită scară socială, sau într-o anumită structură, pentru a fi un bun conducător trebuie să ai cunoştinţe cel puţin elementare despre stilurile de management şi despre situaţiile în care acestea sunt susceptibile de a fi aplicate.

Foarte mulţi manageri îşi consideră şi-şi promovează propria lor poziţie ca o licenţă pentru exercitarea noii lor autorităţi asupra celorlalţi colegi de muncă, uitând - dincolo de regulile de bază ale managementului - principii generale de convieţuire socială, norme intime ale fiziologiei civice de la care orice derogare te condamnă la un usturător eşec. Managerii noi şi fără cunoştinţe necesare, precum şi managerii vechi - pe care un aparat birocratic rutinier condus de replica "Las' că pierde statul. Şi are de unde." i-a fixat după norme tribale într-o funcţie pe viaţă - îşi exercită rolul de dominare totală; primii o fac din lipsă de experienţă în timp ce ultimii o fac pentru a-şi ascunde propriile slăbiciuni profesionale. Aceşti manageri acţionează ca şi cum motivul care a stat la baza promovării lor este superioritatea lor ca oameni şi toţi cei care au lucrat în echipă şi i-au asigurat succesul, favorizând promovarea lui în postura de manager, nu au nici un merit şi trebuie în mod indiscutabil să urmeze fără comentarii direcţia pe care ei o indică.

Acesta este un exemplu tipic de manager autoritar, de manager căruia îi place să aibă un control total asupra activităţilor şi a persoanelor care desfăşoară aceste activităţi, fără a ţine cont de doleanţele celor din jurul său, şi – ceea ce este mai tragic – în multe cazuri, fără a avea competenţa profesională cerută de o funcţie de conducere.

Aceste persoane demonstrează prin atitudinile şi deciziile pe care le promovează, că singurele iniţiative şi singurele acţiuni care au relevanţă sunt cele promovate personal de către ele. Problemele de etică profesională şi de morală civică nu mai este cazul să le amintim.

Rezultatele unor astfel de atitudini sunt devastatoare pentru climatul de muncă şi - implicit - pentru organizaţie. Comunicarea decurge într-un singur sens - de regulă prin perspectiva monologului - iniţiativa este inexistentă sau puternic cenzurată, rutina curge încet spre neperformanţă şi organizaţia este condamnată la o moarte lentă, dar sigură. Aceste acţiuni vor duce în mod treptat la pierderea eficienţei muncii, la scăderea moralului şi a motivaţiei şi chiar la generarea unui climat tensionat, care poate sfârşi în stări conflictuale, moment în care este foarte dificil să aplici un anumit stil de management, efectele distructive perpetuându-se în timp.