Condiția Juridică a Străinului

Cuprins licență Cum descarc?

Scurt istoric privind condiția juridică a străinului 3
1. ASPECTE GENERALE PRIVIND CONDIȚIA JURIDICĂ A STRĂINULUI 5
1.1.Noțiunea de străin 5
1.2. Natura juridică 5
1.3. Condiția juridică a străinului și conflictele de legi 6
1.4. Condiția juridică a străinilor și relațiile economice internaționale 7
2. FORMELE CONDIŢIEI JURIDICE A STRĂINILOR 7
2.1. Regimul naţional 8
2.2. Regimul reciprocităţii 9
2.3. Regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate 9
2.4. Regimul special 10
2.5. Regimul mixt 10
3. REGIMUL JURIDIC AL STRĂINILOR ÎN ROMÂNIA 10
3.1. Drepturile şi obligaţiile străinilor 10
4. INTRAREA, ȘEDEREA ȘI IEȘIREA STRĂINILOR 13
4.1. Intrarea străinilor pe teritoriul României 13
4.1.1. Viza pentru intrarea pe teritoriul României 15
4.1.2. Anularea şi revocarea vizei 17
4.2. Şederea străinilor în România 18
4.2.2. Dreptul la şedere pe termen lung 19
4.3. Ieșirea străinilor de pe teritoriul României 21
5. REGIMUL ÎNDEPĂRTĂRII STRĂINILOR DIN ROMÂNIA 21
5.1. Returnarea străinilor 21
5.1.1.Străinii indezirabili 22
5.1.2. Îndepărtarea sub escortă a străinilor 23
5.1.3. Repatrierea voluntară umanitară asistată 24
5.2. Expulzarea străinilor 24
5.3. Interzicerea îndepărtării din România 25
5.3.1. Luarea în custodie a străinilor 25
5.4. Tolerarea rămânerii în România 27
5.5. Interzicerea intrării în România 28
5.5.1. Documentele de călătorie care se eliberează străinilor 28
6. REGIMUL JURIDIC AL STRĂINILOR ÎN ALTE STATE 33
6.1. Regimul juridic al străinilor în Belgia 33
6.2. Regimul juridic al străinilor în Elveția 34
BIBLIOGRAFIE 35

Extras din licență Cum descarc?

CONDIŢIA JURIDICĂ A STRĂINULUI
Scurt istoric privind condiția juridică a străinului
În Antichitate, străinii erau socotiți „barbari", fiind destinaţi sclaviei. Astfel, în Roma Antică, în primele secole după apariţia statului cetate, străinii erau lipsiţi de protecţia juridică pe care legea română o acordă cetăţenilor. În condiţiile economiei naturale de atunci şi ale unui schimb de mărfuri sporadic cu cetăţile din jur, orice străin era privit ca duşman şi putea fi transformat oricând în sclav. Cuvântul hostis desemna în acelaşi timp pe străin şi pe duşman. Mai târziu, ca urmare a dezvoltării unor relaţii economice, s-a asigurat o anumită protecţie juridică străinului. Condiţia juridică a străinului nu era aceeaşi pentru toţi, ci exista, în această privintă, o anumită gradaţie care şi-a pierdut însă însemnătatea în urma apariţiei edictului lui Caracalla (anu1 212 e.n.). Străinii cu care românii nu întreţineau legături economice (numiţi barbari) nu se bucurau de protecţia juridică. În statele greceşti antice, situaţia străinului, de asemenea, nu era favorabilă. Astfel, în Sparta, străinul nu se bucura de drepturi. În Atena, situaţia acestuia era ceva mai bună.
În societatea feudală, situaţia străinului s-a îmbunătăţit într-o anumită masură, drepturile acestuia suferind totuşi îngrădiri însemnate. Astfel, de exemplu, în Franţa, străinii care erau desemnaţi prin cuvântul aubain aveau la început condiţia juridică a iobagilor, dar de la un anumit timp, ei puteau să-şi păstreze calitatea de oameni liberi. Ei aveau însă o capacitate de folosinţă micşorată. Străinii erau supuşi unor prestaţii şi loviți de unele incapacități. Astfel: a) datorau capitaţia (thevage) care constata starea lor de inferioritate; b) datorau o taxă (formariage) pentru căsătoria cu o persoană din altă seniorie. O asemenea căsătorie nu putea avea loc decât cu autorizaţia seniorului respectiv. Această incapacitate de a nu se putea căsători decât cu autorizaţie se numea tot formariage; c) droit daubian craubain (dreptul de albigenat) potrivit căruia succesiunea ce se cuvenea unui străin se lua de senior, iar bunurile ce rămâneau la moartea unui străin reveneau seniorului acelui teritoriu. Prin urmare, străinii nu puteau nici să primească, nici să transmită bunuri pe cale de succesiune . 
În vechiul drept românesc, se facea distincţie între localnici şi străini. La acordarea cetăţeniei, care intervenea după circumstanţe şi necesităţi de fapt, se făcea o deosebire între străinii creştini şi cei necreştini, aceştia din urmă fiind turci, armeni şi evrei. În conformitate cu concepţiie vremii, străinii necreştini nu puteau depune mărturie, să se căsătorească cu creştinii, să exercite unele meserii, să dobândească imobile, să exercite unele funcţii publice etc. Tratatele încheiate de domnitorii români cu Turcia stabileau anumite restricţii faţă de supuşii turci. Şi după apariţia pravilelor lui Vasile Lupu şi Matei Basarab (1646 si 1652), precum şi a codurilor lui Calimah şi Caragea (1817 si 1818), regimul străinilor a continuat să fie reglementat de dreptul cutumiar. Căsătoriile şi adopţiile erau oprite între creştini şi necreştini. Regulamentele organice cuprind prevederi privind regimul străinilor. În art. 11 al Codului din 1864 găsim o reglementare de principiu a străinilor, aceștia având aceleaşi drepturi ca şi cetatenii români , dacă legea nu dispunea altfel. Astfel se remarcă faptul că a încetat distincţia între străinii creştini şi cei necreştini. Potrivit Constituţiei de la 1866, numai străinii creştini puteau dobândi cetăţenia română prin împământenire, această dispoziţie fiind abrogată prin Legea constituţională din 13 octombrie 1879. Dintr-o inadvertenţă, art. 11 al Codului civil din 1864 a fost abrogat prin art. 54 al Legii din 24 februarie din 1924 privind dobândirea naţionalităţii române. Pănă la Legea nr. 25/ 1969, regimul străinilor din ţara noastră a fost reglementat prin Decretul nr. 260 din 5 iunie 1957, cu modificările ulterioare.
Situaţia străinului s-a schimbat în perioada modernă. Într-adevăr, s-a proclamat egalitatea în drepturi a străinului cu cetăţeanul statului respectiv. În unele ţări din Orient s-a creat străinului, prin sistemul capitulaţiilor, un regim juridic mai bun decât al populaţiei locale.
1. ASPECTE GENERALE PRIVIND CONDIȚIA JURIDICĂ A STRĂINULUI
1.1. Noțiunea de străin
Noţiunea de străin, conform art. 2 din O.U.G nr. 194/ 2002 privind regimul străinilor în România, este definită ca fiind persoana care nu are cetăţenie română. Astfel, în concepţia legislaţiei noastre, străinul este persoana care nu are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European ori cetățenia Confederaței Elvețiene. În sens larg , prin străin se înţelege atât persoana fizică cât şi juridică ce nu are cetăţenia ori naţionalitatea statului pe teritoriul căruia se găseşte. Noţiunea de străin se raporteaza întotdeauna la un stat faţă de care un resortisant solicită folosinţa unui drept.
Prin condiţia juridică a străinului se înţelege totalitatea drepturilor pe care acesta le are într-un anumit stat. În ansamblul lor, normele care determină condiţia juridică a străinului aparţin mai multor ramuri de drept. Ele nu se confundă cu normele privin drepturile şi obligaţiile acordate unei persoane de legea proprie.

Fisiere în arhivă (1):

 Conditia Juridica a Strainului.doc

Imagini din acest licență Cum descarc?

Bibliografie

1. Antonescu, Mădălina - Virginia, Regimul juridic al străinilor în România, Ed. All Beck, București, 2001. 
2. Chelaru, Ioan, Gheorghiu, Gheorghe, Drept internațional privat, Curs universitar, Ed. C.H. Beck, București, 2009.
3. Coman, F., Clauza naţiunii celei mai favorizate, Ed. Scorpio, Bucureşti, 1998. 
4. Diaconu Nicoleta, Drept internaţional privat, ed. IV, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,2009.
5. Filipescu, Ion, Filipescu, Andrei, Tratat de drept internațional privat, Ed. Universul Juridic, București, 2008. 
6. Fuerea, Augustin, Drept internațional privat, ed. a III-a revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2008 .
7. Jakotă, Mihail V., Drept internațional privat, Ed. Fundației Chemarea, Iași, 1997 .
8. Lupașcu, Dan, Drept internațional privat, ed. a II-a emedată și actualizată, Ed. Universul Juridic, București, 2010. 
9. Lupescu, Dan, Ungurean, Diana, Drept interna’ional privat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012.
10. Macovei, Ioan, Drept internațional privat, Curs universitar, Ed. C.H. Beck. București, 2011. 
11. Tatar, Adrian Constantin, Străinul rezident în România, Ed. C.H. Beck, București, 2008. 
Legislaţie
1. O.U.G. nr. 194/2002, republicată în M.Of. nr. 201/2004, ulterior modificată prin Lg. Nr 482/2004, O.U.G. 113/2005 Lg. Nr. 56/2007 și Lg.nr. 158/2013 pentru modificarea și completarea acesteia.
2. OUG nr.44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprindere individuale şi întreprinderile familiale, publicată în M.Of. nr.328/25 aprilie 2008, cu modificările ulterioare.
3. O.U.G nr. 56/ 2007 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul Romaniei, publicată în M. Of. nr. 424 din 26 iunie 2007, aprobată, cu modificările şi completările prin Legea nr. 134/2008.
4. O.U.G nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecţie sau un drept de şedere în România.