Considerații și Contribuții Privind Analiza Ergonomică a Sistemului de Muncă

INTRODUCERE

“Ştiinţă a muncii”, ergonomia contribuie la proiectarea sistemului de muncă pentru obţinerea performanţei, creşterea randamentului, reducerea erorilor, a timpului de întreţinere, a costurilor cu personalul şi reducerea absenteismului. Aceasta se realizează prin proiectarea ergonomică a spaţiului de muncă, proiectarea echipamentelor, programelor soft şi sistemului de muncă.

1. Noţiuni generale

1.1 Ergonomia

Conform dicţionarului etimologic, denumirea „ergonomie” provine din limba greacă, „ergos” având ca înţeles „muncă”, iar „nomos” însemnând „lege”. Ergonomia este cu adevarat o ştiinţă care se ocupă cu proiectarea sistemelor în care oamenii şi maşinile lucrează împreună pentru realizarea unui obiectiv, este important să cunoaştem caracteristicile oamenilor implicaţi şi să fim capabili să aplicăm cunoştinţele în concepţia şi utilizarea sistemului.

Pentru sistemele de muncă existente ergonomia se ocupă de evaluare şi reproiectare, iar pentru sistemele noi se realizează proiectarea cu scopul de a înlătura deficienţele şi de a asigura buna funcţionare, punând accent pe elementul uman.

În ergonomie elementul central este omul, el va fi tratat ca parte a sistemului. Orice modificare adusă unui component al sistemului nu este valabilă dacă nu aduce o îmbunătăţire în funcţionarea întregului sistem.

Dintre cei care au definit ergonomia putem aminti pe : K.F.M. Murrell, F. Daniellou, R.S. Bridger, P. Burloiu şi cel mai important fiind Sociatatea Ergonomică de Limbă Franceză.

În conceptul lui K.F.M. Murrell ergonomia este „ studiul ştiinţific al relaţiei dintre om si mediul său de muncă”, unde mediul de muncă are sens mai larg incluzând în analiză mediul înconjurător, sculele, materialele, metodele de muncă şi organizarea activităţii.

F. Daniellou afirmă că „ ergonomia studiază activitatea de muncă, pentru a contribui la concepţia mijloacelor de muncă adaptate la caracteristicile psihologice şi fiziologice ale fiinţei umane, cu criterii de sănătate şi eficienţă economică”.

Logica dublă, una centrata pe producţie şi alta pe social este reflectată şi în definiţia dată de Societatea Ergonomică de Limbă Franceză: „ Ergonomia . utilizează cunoştinţe relative la om necesare pentru conceperea sculelor, maşinilor şi dispozitivelor care pot fi utilizate cu maxim de confort, de securitate şi eficacitate”.

R.S. Bridger enunţă că „ergonomia ne asigură că nevoile umane de siguranţă şi muncă eficientă sunt luate în considerare la proiectarea sistemului de muncă”.

P. Burloiu evidenţiază necesitatea de a realiza creaţii tehnice în funcţie de posibilităţile fiziologice si psihologice ale oamenilor, cu scopul final de a asiguar reproducţia forţei de muncă de la o zi la alta: „Ergonomia este o ştiinţă cu carater federativ, care, pe baza interdisciplinarităţii, integrează aportul tehnicii, fiziologiei, psihologiei,sociologiei, economiei etc., având ca obiect corelarea dintre crearea tehnică contemporană şi posibilităţile psihofiziologice normale ale omului şi utilizarea raţională a acestor posibilităţi în condiţiile de mediu, sociale, culturale cele mai favorabile ce pot fi asigurate, în vederea realizării reproducţiei forţei de muncă de la o zi la alta”.

Institutul de Igienă şi Sănătate Publica din Bucureşti defineşte ergonomia astfel: „ Ergonomia sintetizează cunoştinţele biologice, medicale, psihologice, antropometrice şi sociale, în corelaţie cu cele tehnice, urmărind adaptarea reciprocă a complexului om-maşină-mediu pentru realizarea unei productivităţi ridicate, cu menţinerea şi promovarea capacităţii de muncă”.

Organizaţia Internaţională a Muncii explică conceptul astfe: „Ergonomia este aplicarea ştiinţelor biologice, umane, în corelaţie cu ştiinţele tehnice, pentru a ajunge la o adaptare reciprocă optimă între om şi munca sa, rezultatele fiind măsurate în indici de eficienţă şi bună stare de sănătate a omului”.

Conceptele enumerate scot în evidenţă că demersul ergonomic se bazează pe cunoaştinţele puse la îndemână de mai multe ştiinţe aflate în raport interdisciplinar.

Ergonomistul trebuie să fie capabil să aplice cunoştinţele din diverse domenii ştiinţifice pentru analizarea problemelor, având mereu o vedere de ansamblu asupra sistemului de muncă pe care vrea să-l proiecteze sau reproiecteze.

Ergonomia este o ştiinţa care contribuie la proiectarea sistemelor de muncă, astfel încât să fie respectate cerinţele umane de siguranţă, confort, sănătate şi eficienţă în muncă.

Mai multe concepţii generează caracterul empiric al ergonomiei, datorită unor cercetători care minimizează caracterul complex şi interdisciplinar al ergonomiei, ceea ce limitează dezvoltarea acesteia.

Deşi interdisciplinaritatea ergonomiei este recunoscută, importanţa se pune diferit în diverse ţări:

- Tendinţa americană insistă asupra consecinţelor psihologice

- Tendinţa scandinavă şi germană acorda importanţă matematico - ştiinţifice de măsurare

- Tendinţa italiana si franceza – în care se înfruntă specialişti tradiţionalişti ( în special medicii) cu specialiştii tineri

- In ţările anglo-saxone accentul cade asupra laturii tehnologice şi a adaptării reciproce a omului şi tehnicii

- Autorii suedezi şi elveţieni sunt preocupaţi de problema locului de muncă

- In Japonia, preocupările sunt orientate spre probleme tehnice, psihologice, fiziologice şi de medicină a muncii

Dintre ramurile ergonomiei putem aminti: Ergonomia producţiei, ergonomia produsului, ergonomia activităţilor, ergonomia informaţional, topoergonomia, bioergonomia şi ergonomia mediului de lucru.

Ergonomia poate fi aplicată într-un sistem: în faza de proiectare a produsului sau al sistemului de muncă; în faza de realizare a produsului sau sistemului de muncă; pentru reproiectarea produselor sau sistemelor în utilizarea cărora apar accidente, erori umane, eficienţă scăzută.