1. INTRODUCERE 2. CAPITOLUL I – Istoricul fenomenului suicidal 3. CAPITOLUL II – Adolescenţa, perioadă de descoperire a identităţii 4. CAPITOLUL III – Factorii de risc ai suicidului 5. CAPITOLUL IV – Teorii şi concepţii generale referitoare la fenomenul suicidal 6. CAPITOLUL V – Studiu de caz Bibliografie
INTRODUCERE Sinuciderea, ca fenomen, nu este strict legata de o cauza izolată, decât în aparenta; ea cumulează un întreg complex biografic. Actul reprezintă o decizie liberă, în care individul are capacitatea de a alege între toate marile sensuri ale destinului, aici intrând şi alegerea morţii. Ca act, conduită sau manifestare care violează normele societăţii sau ale unui anumit grup social, ea se circumscrie devianţei datorită disfuncţionalităţii sociale produse, ameninţând echilibrul societăţii. Termenul de suicid a fost folosit pentru prima data în 1737 de către Desfontaînes. Etimologic, suicidul înseamnă “ucidere de sine însuşi” (lat. sui = de sine, pe sine; caedere = a ucide). Ca termeni sinonimi se folosesc: autoagresiune, autokirie, autoliza etc Definiţiile suicidului au fost date de diverşi cercetători, fiecare insistând pe anumite aspecte, în funcţie de specializarea sa ştiinţifică. Criteriul prin care se recunoaşte o sinucidere echivalează cu definirea operaţională. Sinuciderea este “acţiunea premeditată de suprimare a propriei vieţi” ; această premeditare se poate opri la stadiul de intenţie nerealizată (dorinţa nefăptuită sau tentativa eşuată) sau poate deveni fapt împlinit. Ea reprezintă “suprimarea intenţionată a propriei vieţi” , “actul de autodistrugere datorită unei crize psihice puternice, pierderii oricărui sens al existenţei, dificultăţilor de nedepăşit” Majoritatea definiţiilor date suicidului scot în evidenţă elementul intenţional, faptul că persoana în mod conştient îşi suprimă propria viaţă. Gunter Kaiser (1986) arată că “suicidul este o acţiune voluntară îndreptată conştient spre scopul suprimării propriei vieţi”. Această definiţie scoate în evidenţă elementele caracteristice suicidului (acţiune voită a subiectului, starea sau nivelul de conştientizare a scopului, orientarea acţiunii de distrugere către sine în vederea suprimării vieţii) care teoretic, cel puţin, poate fi diferenţiat de alte situaţii (de ex. Accident sau crimă mascată). Sinuciderea este unul din actele de voinţă cu urmări nefaste – cel mai impresionant act din întreaga manifestare a fiinţei umane. Fenomen complex cu grave implicaţii sociale, acest act specific omului, a rezultat ca un produs al conflictelor interne, în paralel cu o lipsă de adaptare la condiţiile mediului. Suprimarea individului de către el însuşi, reprezintă un act cu atât mai impresionant cu cât actul de voinţă în sine care duce la autosuprimare, face întotdeauna uz de o complexă stratagemă, conştientă şi inconştientă, cu scopul de a amorţi sau neutraliza reacţiile fireşti de apărare. Frecvenţa sinuciderilor la vârsta adolescenţei în societatea actuală constituie unul dintre motivele principale ale lucrării de faţă Toţi cei care au cercetat problema suicidală sunt de acord că adolescentul sinucigaş se dezvoltă într-un mediu psihosocial cu grave perturbări structurale şi relaţionale. Cu toate acestea, este greu de stabilit un raport precis între perturbările mediului socio-familial şi frecvenţa suicidului, pentru că nu prezenţa singură a acestor tulburări duce la suicid, ci mai ales modalitatea în care adolescentul recepţionează şi integrează aceste influenţe. Sinuciderea reprezintă nu numai o pierdere personală, ci şi una socială. Urmărind valorile subiective şi etice, moartea unei persoane poate fi discutată în termenii contribuţiei sale în societate, în relaţiile interpersonale, ca părinte, frate, prieten, etc., dar şi ca producător de valori. Sinuciderea reprezintă deci o problemă socială dependentă şi, în acelaşi timp, independentă de suferinţa personală a celui care se sinucide. În ciuda interesului considerabil pe care suicidul în rândul adolescenţilor l-a suscitat, dinamica lui rămâne insuficient cunoscută, atât în literatura de specialitate autohtonă, cât şi în cea internaţională. Acest lucru se poate vedea în aspectul fragmentar al studiilor pe această temă, cea mai mare parte a lor limitându-se la o perspectivă unică. Progresele cunoaşterii cer azi integrarea diverselor moduri de apreciere ale adolescentului sinucigaş. În absenţa acestui demers, informaţiile rămân parţiale. Importanţa socială a fenomenului sinuciderii în general şi a sinuciderii la adolescenţi, în special justifică cercetarea de faţă. Trebuie ca toate cunoştinţele referitoare la acest subiect să pătrundă în conştiinţa societăţii, mai ales cele referitoare la recunoaşterea stării psihice a individului, fie adult, fie adolescent care se pregăteşte să se sinucidă şi la ajutorul psihologic care poate fi acordat. Recunoaşterea potenţialelor victime ale sinuciderii este deosebit de importantă în vederea unei preveniri eficiente.
Angheluta V., Nica-Udangiu St., Nica-Udangiu Lidia: “Psihiatrie preventiva”, Bucuresti, Editura Medicala, 1986. Antoniu George, Popa Marian, Danes Stefan: “Codul Penal pe intelesul tuturor ”, Bucuresti, Editura Politica, 1980. Arensmann Ella: “Attempted Suicide. Epidemiology and Classification ”, BMJ Publishing Group, 1987. Barraclough B.M., Bunch J., Nelson B., Sainsbury P.: “ A tundread cases of suicide: clinical aspects” in British Journal of Psyhiatry, 1974. Beca Elena: “Experienta de viata a adolescentilor ”(Teza de doctorat), Bucuresti, 1995. Belis V., Gangal M.: “Suicidul: paradigme bioetice”, in Revista de Medicina Legala vol. 2, nr.4/1994. Berge Andre: “Profesiunea de parinte “, trad., Bucuresti , Editura Didactica si Pedagogica , 1997. Branzei P., Scripcaru Gh., Pirozynski T.: “Comportamentul aberant in relatiile cu mediu ”, Iasi , Editura Junimea , 1970. Bratescu-Voinesti I. Al.: “Nuvele si schite “, Bucuresti, Editura Tineretului, 1967. Boroi Alexandru: “Infractiuni contra vietii “, Bucuresti, Editura National, 1996. Brooke E.M.: “Le suicide et les tentatives de suicide “, O.M.S.,Geneve, 1975. Bulai Constantin si colab.: “Drept penal roman “, Bucuresti, Editura Press Mihaela, 1997. Camus A.: “Mitul lui Sisif“, Bucuresti, Editura pentru Literatura Universala, 1969. Coteanu Ion, Seche Luiza, Seche Mircea: ”Dictionar explicativ al limbii romane”, Bucuresti, Editura Academiei, 1984. Cucu Ioan C: “Psihiatria adolescentului”, Bucuresti, Editura Litera, 1979.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
