Consiliul Europei

CAPITOLUL I

Introducere

CONSILIUL EUROPEI: Istoric, Evolutie, Activitati

Urmarile nefaste lasate de cel de-al doilea război mondial, atat in plan social cat si economic , precum şi distrugerea oraşelor au determinat liderii europeni să ia măsuri pentru a împiedica repetarea acestor drame.

Consiliul Europei, cu sediul la Strasbourg, a luat naştere la 4 Mai 1949 şi reuneşte toate statele Uniunii Europene şi alte state din Centrul şi Estul Europei.

Consiliul Europei are două dimensiuni: una federalistă, reprezentată de Adunarea Parlamentară, alcatuită din parlamentari proveniţi din parlamentele naţionale, şi cealaltă, interguvernamentală, întruchipată de Comitetul Miniştrilor, alcătuit din miniştrii de externe ai statelor membre.

Ca răspuns la un proiect anterior aparţinând lui Winston Churchill, guvernele a 10 ţări europene s-au întrunit, pe data de 5 mai 1949, pentru a înfiinţa Consiliul Europei, al cărui scop era acelea de a acţiona pentru o mai mare unitate între membrii săi prin intermediul unor acorduri şi acţiuni comune în domeniul economic, social, cultural, ştiinţific, legislativ şi administrativ şi pentru menţinerea şi evoluţia ulterioară a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Pornind de la o organizaţie ce cuprindea 10 ţări1, Consiliul Europei s-a transformat într-o organizaţie interguvernamentală, pan-europeană, numărând, în prezent, 43 de state membre2, şi alte câteva ţări candidate la aderare3.

1 Cele 10 state au fost: Belgia, Franţa, Luxemburg, Olanda, Marea Britanic, Danemarca, Norvegia, Irlanda, Italia şi Suedia.

2 Cele 43 state membre în prezent sunt; Albania, Andora, Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Marea Britanie, Moldova, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Federaţia Rusă, San Marino, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia, Ucraina, Ungaria.

3 Spre exemplu, Monaco. De asemenea, după schimbările radicale din Republica Federativă Iugoslavia, aceasta a cerut să devină membru al Consiliului.

Obiectivele Consiliului Europei sunt, şi astăzi, tot atât de relevante şi importante cum erau cu peste 50 de ani în urmă, în momentul înfiinţării Organizaţiei. In urma schimbărilor spectaculoase, ce au avut loc la sfârşitul anilor '80 în Europa Centrală şi de Est, Consiliul Europei a sprijinit eforturile acestor ţări aflate pe calea adaptării la viaţa democratică şi a respectării drepturilor omului.

Calea spre o democraţie autentică şi deplina respectare a drepturilor omului este îndelungată, şi plină de obstacole. Situaţia există în Europa în ultimii 10 ani este o ilustrare a dificultăţii acestui proces.

Conflictele din fosta Iugoslavie, amplificarea intoleranţei, a rasismului, a antisemitismului şi a xenofobiei, nivelul crescut al şomajului şi al numărului de persoane lipsite de adăpost, sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă Europa astăzi.

Consiliul Europei continuă se acţioneze în sprijinul idealurilor democratice, asigurând universalitatea drepturilor omului prin promovarea de standarde comune în toate statele membre, în beneficiul tuturor cetăţenilor indiferent de originea acestora. Europenii sunt îndreptăţiţi să se bucure de drepturile lor ; civile, politice, economice, sociale şi culturale ; Consiliul Europei caută să promoveze fiecare dintre aceste drepturi, ca parte a unui întreg indivizibil.

Aşadar, Drepturile omului sunt o temă predilectă în activitatea Consiliului Europei. Acest lucru se reflectă în activităţile acestei organizaţii, în structurile şi alegerea partenerilor săi.

Dintre activităţile Consiliului Europei, un loc important îl ocupă, pe de o parte, elaborarea a numeroase şi variate programe în domeniul drepturilor omului, iar pe de altă parte, contribuţia majoră din domeniul social, juridic, al educaţiei sau cultural.

Consiliul Europei realizează aceste activităţi diverse printr-o serie de structuri ce beneficiază de diferite mecanisme şi mijloace. Unele dintre acestea sunt structuri politice: Comitetul Miniştrilor - organul executiv, ce orientează eforturile organizaţiei, comisiile guvernamentale de experţi - ce urmăresc activităţile încredinţate de către Comitetul Miniştrilor ( respectiv elaborarea de recomandări, rezoluţii, convenţii şi alte acte cu sau fără caracter juridic) , Adunarea Parlamentară - reprezintă instanţa deliberativă a Consiliului Europei, reunind reprezentanţi ai parlamentelor naţionale şi Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa care sprijină progresul democraţiei, la nivel local şi regional.

Alte instrumente juridice cu sau fără structuri juridisdicţionale, funcţionează în baza convenţiilor sau acordurilor încheiate în cadrul Consiliului Europei. Printre cele mai importante astfel de instrumente se numără: Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Convenţia Europeană pentru Prevenirea Torturii şi a Tratamentelor sau a Pedepselor Inumane sau Degradante, Carta Socială Europeană, Convenţia-cadra pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale.