CAP. 1 – Introducere 1.1 – Prezentarea conţinutului lucrării În cadrul acestei lucrări voi vorbi despre performanţa financiară a întreprinderilor, o variabilă cu necunoscute, aspecte privind impactul unor contracte speciale asupra recunoaşterii rezultatului, precum şi despre fiscalitatea existentă în domeniul economic, ori despre prevalenţa economicului asupra juridicului. Pe parcursul primei părţi, cea teoretică, voi începe cu performanţa întreprinderilor, ce este aceasta, cum se poate măsura şi modul de recunoaştere a veniturilor şi a cheltuielilor, după care voi continua cu anumite contracte speciale ce pot influenţa rezultatul: contracte de leasing, vânzare în rate, franciză, factoring şi vânzare în exteriorul ţării. Spre finalul lucrării voi aborda impactul fiscal al contractelor speciale asupra realităţii economice şi efectul lor la nivelul contabilităţii societăţilor comerciale. 1.2 – Motivarea alegerii temei Contabilitatea este știința și arta stăpânirii afacerilor, care se ocupă cu "măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor fizice și juridice", al cărei scop "trebuie să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori" (Legea contabilității nr.82/1991, republicată în iunie 2007, art.2, al (1) ). Companiile, întreprinderile, instituțiile, societățile de orice fel și mărime, persoanele juridice din întreaga lume întocmesc „conturi” și situații financiare pentru a fi prezentate utilizatorilor de informații, proprietarilor, controlorilor, administratorilor, organelor fiscale, după o metodologie unică - iar aceasta este contabilitatea. Din punct de vedere istoric, câteva repere merită a fi reținute. În lucrarea "Contabilitate generală" din 1947, ediția a 13-a, autorul, prof. univ. C. G. Demetrescu definește contabilitatea pe trei coordonate: • scopul - contabilitatea are drept scop stabilirea situației economice și juridice a întreprinderii, exercitarea permanentă a unui control; • obiectul - contabilitatea este o ramură a științelor sociale care asigură înregistrarea metodică și ordonată a tuturor operațiilor privind mișcările de valori, de drepturi și obligații, precum și modificările determinate de rezultatele activității desfășurate; • mijloacele - contabilitatea se folosește de mijloace proprii: conturi, balanțe de verificare, jurnale. Orice alegere făcută la nivel contabil într-o societate o poate conduce spre avuţie sau spre declin, între cele două extreme existând o sumedenie de decizii şi alegeri al căror rezultat final nu poate fi mereu anticipat. Din dorinţa de a aprofunda unele cunoştinţe contabile şi de a intui efectul fiscalităţii ce apare la sfârşitul exerciţiilor financiare, am ales această temă. Am urmărit în prezenta lucrare aspectele unor contracte speciale atât din punct de vedere contabil, cât şi juridic, în speranţa dobândirii unor cunoştinţe solide, pentru specializarea în domeniul financiar – contabil. CAP 2 - Performanţa financiară, o variabilă cu încă unele necunoscute Performanţa, un concept ambiguu şi integrator 1, reprezintă succesul pe care îl poate reprezenta un obiect, o persoană sau rezultatul obţinut în urma unei acţiuni. “Performanţa este dificil de definit; este un “cuvant-valiza” sau “cuvant-burete” care poate avea cel puţin 3 semnificaţii sau conotaţii: un succes, rezultatul unei acţiuni sau acţiunea în sine.” 2
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Diploma.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.