Contabilitatea și Gestiunea Mărfurilor unei Intreprinderi

ARGUMENT

În lucrarea „Tratat de contabilitate în partidă dublă” Luca Paciolo definea în 1497 pentru prima dată contabilitatea, ca fiind „tot ceea ce după părerea negustorului îi aparţine pe lume, precum şi toate afacerile mari şi mărunte în ordinea în care au avut loc”.

Evoluţia contabilităţii în timp a urmat o linie ascendentă, dar oscilatorie cu privire la caracterul sau natură sa, între mai multe concepte sau teorii: o simplă tehnică de înregistrare, o ştiinţă, o artă, un mecanism de funcţionare independent sau un auxiliar al altora, etc. Este semnificativ de remarcat faptul că toate lucrările de specialitate apărute în secolul XX consideră contabilitatea ca o ştiinţă exactă, sesizând existenţa şi particularităţile celor două laturi ale contabilităţii, insistând asupra necesităţii de a nu se confunda ştiinţa contabilităţii, care cuprinde principiile şi metodele de lucru ale acestei discipline, cu tehnica contabilă privitoare la modul de efectuare a înregistrărilor.

Mediul economic al României după 1990 era caracterizat de apariţia numeroaselor societăţi cu profil comercial al căror obiect de activitate era reprezentat în totalitate sau parţial de comercializarea mărfurilor. Societăţile cu profil comercial au rolul de intermediar între producători şi consumatori.

Circulaţia mărfurilor constă în trecerea bunurilor materiale de la unităţile producătoare la cele de comerţ şi de aici la consumatorii finali.

Actuala dezvoltare a economiei a impus intercalarea între consumatori şi producători, a unor agenţi economici, specializaţi, care formează reţeaua unităţilor comerciale cu ridicata şi cu amănuntul.

Circuitul bunurilor materiale parcurge următoarele etape: aprovizionarea, stocarea şi vânzarea.Contabilitatea ca disciplină, alocă un capitol aparte aprovizionării, stocării, desfacerii de mărfuri, a modului cum aceste operaţii economice sunt reflectate în evidenţa contabilă.

Lucrarea de faţă „Contabilitatea şi gestiunea mărfurilor unei intreprinderi” este menită să realizeze o imagine de ansamblu a circulaţiei mărfurilor sub aspect teoretic şi sub aspect practic, iar pentru aceasta s-a luat ca exemplu concret activitatea societăţii SC Năzdrăvănii S.R.L., care deţine unităţi de vânzare cu amănuntul.

CAPITOLUL I

NOŢIUNI GENERALE PRIVIND MĂRFURILE

1.1 Particularităţi ale contabilităţii în comerţ

Comerţul este o activitate economică, constând din ansamblul activităţilor prin care se stabilesc legături permanente între producţia bunurilor materiale şi consumul acestora, concretizate în cumpărarea şi vânzarea mărfurilor, cu scopul de a obţine profit. În acest scop trebuie reluat în permanenţă ciclul aprovizionare-stocare-vânzare.

Aprovizionarea este actul de comerţ în urmă căruia bunurile trec din proprietatea producătorului în proprietatea comerciantului. Din punct de vedere fiscal transferul mărfurilor de la vânzător la cumpărător are loc în momentul emiterii facturii fiscale.

Stocarea este procesul de constituire a stocurilor de mărfuri destinate vânzării, în scopul asigurării continuităţii procesului de vânzare. În funcţie de momentul de referinţă stocul poate fi iniţial (SI) sau final (SF).

Vânzarea constituie esenţa actului de comerţ în urma căreia mărfurile trec din proprietatea comerciantului în proprietatea consumatorului final.

Comerţul, în calitate de ramură a economiei naţionale, îndeplineşte următoarele condiţii:

• Echilibrarea cererii solvabile de mărfuri;

• Accelerarea proceselor de vânzare a mărfurilor la un nivel superior;

• Influenţarea consumului printr-o ofertă activă de mărfuri.

Activitatea de comerţ interior se desfăşoară prin societăţi comerciale specializate cum ar fi:

• Societăţi comerciale cu capital privat cum ar fi: societăţi în nume colective, în comandită simplă, pe acţiuni şi societăţi cu răspundere limitată

• Întreprinderi comerciale de natură regiilor autonome sau subunităţi ale acestora al căror obiect principal de activitate îl constituie cumpărarea mărfurilor şi vânzarea lor cu scopul de a obţine profit

• Societăţi comerciale constituie prin reorganizarea unităţilor comerciale de stat

• Asociaţii familiale sau persoane fizice care desfăşoară activităţi comerciale, organizate conform Decretului-Lege nr. 54/1990

• Cooperative de consum sau meşteşugăreşti formate prin asocierea unor producători care desfăşoară şi activităţi comerciale.

Activitatea comercială, din punctul de vedere al profilului activităţii, poate fi organizată într-o varietate de întreprinderi cum ar fi:

• Întreprinderi specializate în comerţul en-gros sau cu ridicată (care cumpără mărfuri în partizi mari, pe care le vând altor întreprinderi comerciale);

• Întreprinderi specializate în comerţul en-detail sau cu amănuntul (care vând mărfurile direct către consumatorul final).

• Întreprinderi specializate în alimentaţie publică care au atât activitate de producţie (laboratoare de cofetărie, patiserie), cât şi activitate comercială (baruri, restaurante, bufete);

• Întreprinderi mixte, care desfăşoară atât activităţi comerciale cu ridicata, cât şi cu amănuntul sau de alimentaţie publică.

Rolul contabilităţii în întreprinderile de comerţ constă în asigurarea informaţiilor necesare stabilirii mărimii şi structurii patrimoniului, a mişcării acestuia datorită operaţiunilor economice efectuate şi rezultatele financiare obţinute.

În cadrul întreprinderilor comerciale un rol important îl au stocurile de mărfuri. De aceea, un specific aparte al contabilităţii în comerţ este extinderea acestui domeniu, al evidenţei aprovizionării, stocării şi mişcării stocurilor de mărfuri.

Contabilitatea financiară trebuie să asigure totodată evidenţa relaţiilor cu furnizorii de mărfuri şi a relaţiilor cu clienţii întreprinderii, datorită volumului mare al acestor activităţi desfăşurate de întreprinderile comerciale.

Dacă în cadrul contabilităţii financiare se asigură o evidenţa a patrimoniului întreprinderii şi a relaţiilor cu exteriorul (furnizori, clienţi, bugetul statului, debitori, creditori) gestionarea stocurilor se asigură în contabilitatea de gestiune. Organizarea acesteia rămâne la latitudinea fiecărei întreprinderi.

Aceste particularităţi au implicaţii asupra structurii cheltuielilor şi a veniturilor din activitatea comercială şi a reflectării lor în contabilitatea întreprinderilor de comerţ.

1.2Definitii, delimitări şi structuri privind stocurile

Definiţia stocurilor este dată în OMFP nr. 1752/2005, unde acestea sunt definite ca active circulante care:

• sunt deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;

• în curs de producţie, în vederea vânzării în procesul desfăşurării normale a activităţii;

• În calitatea lor de active, stocurile sunt recunoscute numai atunci când este posibil ca ele să aducă întreprinderii beneficii economice viitoare şi costul lor să poată fi evaluat în mod credibil.

Pentru atribuirea calităţii de active stocurilor, fiecare întreprindere aplică raţionamentul profesional pentru a evalua nivelul sub care un element nu poate fi prezentat în bilanţ, ci trecut în contul de profit şi pierdere, precum şi pentru luarea deciziei referitoare la înregistrarea stocurilor în categorii separate sau într-o singură categorie.