Contabilitatea stocurilor de materii prime, materiale și producție în curs de execuție

Introducere

De la începuturile ei, contabilitatea a avut ca sarcini principale clasarea, ordonarea, evaluarea și înregistrarea în etalon valoric a faptelor și fenomenelor economice dintr-un perimetru dat. Prin îndeplinirea acestor sarcini, contabilitatea oferă celor interesați informații exprimate în unitatea monetară din momentul derulării operațiunilor economice, adică în valoare nominală (costuri istorice). Cu alte cuvinte, se poate spune că contabilitatea prezintă o “istorie monetară” a faptelor și a fenomenelor economico-juridice dintr-un perimetru contabil bine delimitat.

În economia de piață putem afirma cu certitudine că “contabilitatea este o necesitate și nu o dorință. Într-o lume fiscală de o amploare fără precedent știința contabilității oferă soluții pentru dezvoltare și reflectarea activității oricărui agent economic”.

În România, țară aflată în plină tranziție spre o economie de piață, preocupările privind modernizarea contabilității agenților economici nu s-au concretizat explicit în realizarea unui plan contabil general, ci în emiterea unor acte normative care formează un tot unitar, cunoscut sub denumirea de “Sistem contabil al agenților economici din România”. Acesta cuprinde: Legea contabilității 82/ ’91, Regulamentul de aplicare a Legii contabilității, Planul de Conturi și normele de utilizare ale acestuia.

Actualmente, putem afirma că, cea mai clară tendință de integrare a contabilității românești în normalizarea internațională se observă odată cu adoptarea “Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene (CEE) și a standardelor de contabilitate internaționale” de către Ministerul Finanțelor la finele anului 1999.

Concluzionând, este de precizat faptul că tranziția în România la economia de piață a impus, și impune încă, o multitudine de măsuri și acțiuni reformatoare în plan economico-financiar, între care se numără și acelea vizând adoptarea și implementarea unui nou sistem de contabilitate.

Capitolul 1. Activele circulante. Noțiuni introductive

1.1 Clasificarea activelor circulante din punct de vedere al gestionarii

Activele circulante sunt o parte a activului economic care se caracterizează prin transformarea permanentă a formelor funcționale, prin consumarea lor, de regulă, într-un singur ciclu de exploatare și transmiterea valorii integrale asupra producției în care se încorporează. Din activele circulante fac parte elemente ca: materii prime și materiale, combustibili producție neterminată, semifabricate, produse finite, clienți, mijloace bănești etc. Se includ în categoria activelor circulante și următoarele elemente: obiectele de inventar de mică valoare sau scurtă durată, echipamentul, îmbrăcămintea și materialele de protecție, care prezintă unele deosebiri din punct de vedere al duratei și modului de transmitere a valorii față de celelalte active circulante. Acestea se aseamănă mai mult cu activele fixe întrucât participă la mai multe cicluri de exploatare și își transmit valoarea asupra noului produs, fie dintr-o dată, fie eșalonat. Includerea acestora în categoria activelor circulante s-a efectuat deoarece nu întrunesc cumulativ cele două condiții (valoare și durată) precum și pentru simplificarea evidenței tehnico-operative a activelor fixe și a finanțării acestora.

Activele circulante se regăsesc sub formă de stocuri în diverse faze ale ciclului de exploatare, iar necesarul de stocuri depinde, în principal, de durata ciclului ce exploatare, valoarea producției, ritmicitatea aprovizionării și desfacerii.

Stocul trebuie să aibă un nivel optim, întrucât un stoc peste cel obiectiv necesar imobilizează inutil capitalul, iar un stoc insuficient poate provoca întreruperea ciclului de exploatare.

Structura concretă a activelor circulante variază de la o întreprindere la alta în funcție de specificul și obiectul procesului de producție și de nomenclatorul produselor finite.

Ponderea elementelor de active circulante în totalul lor, diferă de la o întreprindere la alta și mai ales de la o ramură la alta, în funcție de specificul procesului de producție, de condițiile de aprovizionare și desfacere. Spre exemplu, materia primă în unele ramuri ocupă locul cel mai important în volumul activelor circulante (industria morăritului și panificației), pe când în alte ramuri au o pondere redusă sau nu există (industria extractivă).

Activele circulante sunt rapid lichidabile, transformabile în disponibilități bănești, care, la rândul lor, pot fi folosite pentru onorarea datoriilor scadente, pentru efectuarea de plasamente în stocuri materiale sau chiar în active imobilizate.