Contractul de Franciză

PARTEA I

ASPECTE INTRODUCTIVE

CAPITOLUL I

NOŢIUNEA DE FRANCIZĂ

Secţiunea 1 : Definiţie

Franchising-ul constituie una dintre cele mai moderne şi mai recente expresii ale distribuţiei de mărfuri şi servicii. „Termenul de «franchise» este derivat din verbul francez «afranchir», însemnând «a elibera, a scuti de taxe», fiind folosit în Evul Mediu pentru a exprima libertatea faţă de o anumită servitute sau de anumite constrângeri, libertate consemnată într-o hârtie oficială. Cu timpul, termenul a căpătat sensul de imunitate sau privilegiu, rămânând în cele din urmă cu semnificaţia de «drept de a face ceva». În Anglia secolului al XVII-lea termenul era utilizat pentru a desemna privilegiile comerciale acordate de autorităţi. Comerciantul modern a preluat termenul şi l-a extins aplicându-l contractului prin care se acordă unui individ dreptul de a opera o anumită afacere sub un anumit nume.”

Deşi „etimologic cuvântul franciză provine din limba franceză, conceptul s-a impus ca atare în S.U.A. după războiul civil. Concret franciza înseamnă a concesiona un pachet de norme şi o anumită conduită de succes de compania-mamă, ceea ce nu se confundă cu operaţiunea juridică de cumpărare a unei afaceri. Franciza se înfăţişează ca un sistem de a face afaceri bazat pe continuitatea relaţiilor dintre francizor şi un număr mai mic sau mai mare de beneficiari. Uneori, franciza poate fi acordată sub forma unei licenţe de distribuire exclusivă într-o anumită zonă geografică” .

Funcţia definitorie a francizei constă în atitudinea acesteia de a transpune pe piaţă, în aceleaşi condiţii şi parametri, o afacere care şi-a dovedit deja succesul pe o altă piaţă. Esenţa economică a operaţiunii de francizare constă în faptul că ea reprezintă „un ansamblu de tehnici şi operaţiuni comerciale prin care deţinătorul afacerii de succes autorizează un alt comerciant să înceapă o afacere identică cu a sa, prin folosirea însemnelor comerciale şi a experienţei sale” .

Definită judicios franciza este o tehnică comercială prin care revânzătorii, prestatorii de servicii sau fabricanţii tratează cu proprietarii de semne distinctive (embleme, mărci), deţinători de know-how tehnic şi comercial cu scopul de a obţine de la ei comunicarea permanentă de know-how, asistenţă tehnică şi comercială şi dreptul de a folosi semnele lor distinctive.

Franciza a suferit un lung proces de conturare ca figură juridică şi de entitate distinctă de alte figuri juridice cunoscute în marketing-ul distribuţiei.

Datorită gamei foarte vaste de forme în care se poate realiza, cât şi particularităţilor pe care le prezintă în fiecare stat, franciza sau franchising-ul cum este cunoscut în unele doctrine nu este uşor de definit. În literatura de specialitate există o mulţime de definiţii date francizei în funcţie de tipul operaţiunii şi aspectele considerate ca fiind mai importante de diverşi autori şi practicieni.

„În doctrina americană s-a afirmat că, în cei mai simpli termeni, franciza este o licenţă prin care proprietarul unei mărci comerciale sau al unui nume comercial concesionează altuia dreptul de a vinde un produs sau un serviciu sub acel nume sau marcă.”

Asociaţia Micilor Comercianţi (Small Business Association) sin S.U.A. defineşte franciza ca un acord legal de a desfăşura o anumită afacere în concordanţă cu metoda de operare, sistemul de finanţare, domeniul teritorial şi taxele de comision prescrise.

Pentru omul de afaceri Warren Buffet „franciza reprezintă unul din criteriile de selecţie a unei companii în care ar dori să investească. După Buffet, lumea economică este divizată într-un grup mic de francize şi un grup mare de afaceri cu produse comune (commodities), dintre care multe nu merită a fi cumpărate. El defineşte franciza ca o companie care realizează un bun sau serviciu şi care este necesar sau dorit, nu este substituibil, nu este reglementat (control guvernamental).”

După cel de-al doilea război mondial, franchising-ul a emigrat în Europa unde a suferit influenţe şi modificări locale. Dintre primele încercări de definire a francizei în Europa au fost făcute în Franţa printr-o hotărâre din 1973 a Curţii de Apel Paris care o definea ca fiind un contract prin care o întreprindere concede către întreprinderi independente, în schimbul unei redevenţe, dreptul de a se prezenta sub denumirea sa socială şi sub emblemele sale de a vinde produse sau servicii. Acest contract se însoţeşte în general de o asistenţă tehnică.

S-a considerat că o asemenea definire nu ţine cont de toate elementele specifice francizei şi, în special, de aspectele legate de transmiterea către beneficiar a unui know-how.

O altă definiţie dată în literatura franceză este aceea care consideră franciza un mod de distribuţie care emite unui distribuitor, numit francizat să comercializeze produse sau servicii sub denumirea şi marca unui furnizor, numit francizor, aplicând know-how-ul acestuia.