Creditarea unei Societăți Comerciale

INTRODUCERE

Liberalizarea vieţii economice în România remarcată cu pregnanţă după anul 1997, a deschis calea unor fundamentări riguroase, pe principii economice noi, preluate de la statele cu o democraţie sănătoasă şi a schimbat substanţial deciziile de investire a capitalului. Legea cererii şi ofertei pe o piaţă concurenţială creează premise pentru stabilirea unor preţuri juste, de echilibru ale activelor deţinute în portofoliu. Aceste preţuri oferă marje de rentabilitate suficient de remuneratorii pentru investitorii de capital fie autohtoni,fie străini. Rentabilitatea astfel obţinută asigură atât remunerarea în raport cu timpul de deţinere a activelor, cât şi remunerarea în raport cu riscul asumat în respectiva investiţie.

Legislaţia bancară este cea care conduce în mod implicit la realizarea în România a unor pieţe active concurenţiale, care să asigure o distribuţie cât mai justă a marjelor de acumulare. Echilibrarea cererii şi ofertei în jurul preţului echitabil atât pentru vânzător cât şi pentru cumpărător va constitui condiţia esenţială pentru democratizarea vieţii economice româneşti şi pentru eliminarea « privilegiilor de care se bucură deţinătorii unor monopoluri private sau publice în economie ».

Se poate aprecia ca după cca 40 ani de identificare ştiinţifică, teoria şi practica finanţelor private oferă un veritabil instrumentar conceptual şi metodologic propriu, coerent şi pertinent pentru liberalizarea vieţii economice –izvor inepuizabil pentru o dinamică economică corespunzătoare. În acest context finanţele (private), prin funcţia lor de evaluare, oferă o alternativă la teoria preţurilor. Întreaga cercetare financiară se centrează în jurul a trei concepte fundamentale : rentabilitatea , riscul şi valoarea. Estimarea valorii intrinseci a activelor, identificarea diferenţelor dintre preţul observabil, valoarea calculată şi eliminarea oportunităţilor de arbitraj( de speculaţie) a acestor diferenţe reprezintă preocupările majore ale finanţelor.

Reglementările de la Bretton Woods şi tratatul de la Maastricht au pus bazele Sistemului Monetar European, în cadrul căruia se constituie şi sistemul bancar românesc în perioada de tranziţie. Ţinându-se seama de aceste reglementări şi de deschiderile pe care acestea le oferă, sistemul nostru bancar poate fi detaliat după cele trei domenii care îl definesc şi anume : structura şi funcţile sistemului bancar autonom în condiţiile pieţei, operaţiunile şi tehnicile bancare şi managementul bancar.

Rolul şi funcţiile băncilor trebuie totdeauna privit prin prisma interdependenţei dintre banca centrală şi băncile comerciale la care putem adăuga ţinând cont de anumite particularităţi şi băncile cooperatiste, în condiţiile unor diferenţieri bine definite ale celor două niveluri.

Ţinta băncii centrale o constituie reducerea inflaţiei prin politici monetare şi funcţionarea în siguranţă a sistemului băncilor comerciale supravegheate de banca centrală. În acest cadru de relaţii funcţionale, acestea îşi desfăşoară activitatea lor în multiple forme, de bază fiind intermedierea bancară. Orientarea politicilor monetare şi activităţii bancare în ansamblu este axată pe problemele integrării europene.

Pentru că băncile comerciale fac comerţ cu bani, se acordă o importanţă deosebită activităţii de atragere a resurselor, adică operaţiunilor de pasiv. Operaţiunile de atragere a resurselor nu se limitează la depuneri la vedere şi la depozite la termen.

Băncile sunt în mod frecvent în lipsă temporară de lichidităţi şi apelează la disponibilităţile băneşti de pe piaţa interbancară, de pe piaţa valutară şi piaţa titlurilor de stat, la cumpărări de active eligibile, precum şi la alte forme, din care nu lipsesc facilităţile băncii centrale.

Unul dintre factorii cheie în activitatea bancară este realizarea unei relaţii optime între dobânzile primite şi cele plătite, având în vedere că acestă diferenţă va reprezenta în final câştigul băncii(profitul). Din analiza activelor şi pasivelor se deduce că fiecare din acestea are costul sau câştigul propriu pentru bancă. Un impact important asupra volumului produselor de creditare îl are modificarea ratei dobânzii- având neapărat în vedere conceptele “capital”, “credit” , “risc”.

Prin conţinutul său lucrarea „Creditarea unei societăţi comerciale„ are la bază structura sistemului bancar şi este o analiză a activităţii de creditare a cărei cunoaştere asigură funcţionarea produsului bancar principal care este -creditul.

Lucrarea conţine sase capitole destinate cunoaşterii câtorva noţiuni privind sistemul bancar (capitolul I) , finanţării societăţilor comerciale ( capitolul II), şi aspectelor generale privind creditarea societăţilor comerciale – forme, metode, obiective si documentaţia folosită în acest sens ( capitolul III si IV ), cât şi cunoaşterii riscului de creditare (capitolul V). In capitolul VI sunt sintetizate unele propuneri, aprecieri si conclucii in ceea ce priveste activitatea de creditare.

Avându-se în vedere cele de mai sus, îmi exprim optimismul că modul de abordare a problematicii să fie unul dintre cele mai bune şi pe această cale aduc mulţumiri cadrelor didactice şi specialiştilor Universităţii PETROL ŞI GAZE fără al căror ajutor nu aş fi putut elabora această lucrare.