Creditul Bancar

INTRODUCERE

Creditul bancar apare ca un sistem de relaţii între întreprinderi şi bănci, în cadrul căruia mijloacele băneşti ale întreprinderii devenite temporar disponibile în conturile bancare ale acestor întreprinderi, ca şi cele ale sistemului financiar care se eliberează, de asemenea temporar, în cursul operaţiilor acestui sistem devin, în urma mobilizării lor de către bănci, resurse ale sistemului de credit şi sunt folosite prin redistribuire la acordarea de credite economiei.

Pe lângă funcţia distributivă creditul îndeplineşte şi funcţia de emisiune, de injectare a unui volum suplimentar de bani în economie, alcătuind de fapt principalul volum de mijloace de plată din circuitele economice. Funcţia de emisiune a creditului e indispensabilă într-o economie dinamică în care activitatea de producţie şi circulaţie are nevoie de un volum sporit şi, în acelaşi timp, elastic de instrumente băneşti. Politica de credit a băncii constituie în acelaşi timp şi politica ei de emisiune (Z. U. Attlas).

Utilizarea creditului ca instrument de creaţie monetară şi implicit de reglare a dinamicii producţiei şi circulaţiei poate constitui germenul unui dezechilibru în economie, în sensul sporirii mijloacelor băneşti peste necesarul obiectiv reclamat de producţia şi circulaţia mărfurilor.

Sistemul de credit grăbeşte dezvoltarea materială a forţelor productive şi stabilirea pieţei mondiale, a căror creare ca baze materiale ale noii forme de producţie până la un anumit nivel constituie sarcina istorică a modului de producţie capitalist. Puterea creditului încarnată în aceea a băncilor care colectează şi împrumută fondurile la scară socială, pare să fie expresia puterii banilor, confundată mai mult sau mai puţin în aceea a capitalului.

Prin natura operaţiilor pe care le efectuează, riscurile pe care şi le asumă, băncile constituie unul din segmentele cele mai importante ale vieţii economice şi sociale.

Capitolul 1

CREDITUL BANCAR

1.1 CONCEPT ŞI FUNCŢII

Creditul bancar este operaţiunea prin care cel împrumutat (debitorul) ia în stăpânire imediată resurse (bani) în schimbul unei promisiuni – angajament de rambursare viitoare, însoţite de plata unei dobânzi ce remunerează banca.

Creditul băncii este un credit pe bani. El constă, pentru bancă, în a pune dispoziţia unui comerciant sau industriaş un anumit capital pentru un timp determinat, în vederea producţiei de bunuri sau circulaţiei unor mărfuri.

Esenţial în aceste raporturi este faptul că unul dintre parteneri este banca, iar relaţiile între bancă şi parteneri se desfăşoară pe terenul valorificării capitalurilor disponibile şi realizarea de profituri, în principal sub formă de dobânzi.

Creditul bancar este forma cea mai extinsă de credit. El poate fi acordat atât de bănci, cât şi de instituţii financiare şi de credit şi acoperă orice scop al debitorului, în condiţiile stabilite cu banca. Ca atare există o mare varietate de credite bancare care se deosebesc între ele după obiectul creditului, după garanţia oferită, după sezonalitatea şi alte criterii.

Creditul bancar realizează două funcţii: redistribuirea fondurilor temporar disponibile şi funcţia de emisiune monetară.

Funcţia de redistribuire. În activitatea de creditare băncile folosesc nu numai fondurile lor proprii ci şi un însemnat volum de fonduri atrase de la terţi, cum ar fi disponibilităţile existente în conturile clienţilor bancari, diverse plasamente pe termen scurt efectuate de întreprinderi şi instituţii etc. În felul acesta, prin intermediul băncilor se mobilizează disponibilităţi băneşti temporare existente la anumite categorii de agenţii economici, urmând temporare la alţi agenţi economici – realizându-se astfel, o redistribuţie temporară a unei mari părţi a disponibilităţilor existente la un moment dat în economie.

Funcţia de emisiune presupune o altă latură a creditului bancar, prin care se realizează lărgirea creditului şi anume, pe calea creării de mijloace băneşti suplimentare.

Funcţia de emisiune a creditului este indispensabil într-o economie dinamică în care activitatea economică în creştere solicită un volum mereu sporit de mijloace băneşti. Politica de credit a băncilor constituie totodată şi politica lor de emisiune, întrucât creditul acordat de bănci este sursa unor mijloace băneşti suplimentare pentru agenţii economici, contribuind la realizarea unei corelaţii între masa banilor în circulaţie şi nevoile productive. Dacă plusul de mijloace băneşti cerut de dezvoltare economică nu poate fi acoperit prin funcţia de redistribuire a creditului el, poate fi completat prin lărgirea creditului pe calea creării de noi mijloace băneşti.

1.2 TIPURI DE CREDITE ACORDATE DE BĂNCI FIRMELOR

Cea mai răspandită disociere a creditelor este cea care delimitează credite pentru activitatea curentă (de exploatare) de creditele pentru investitii, în cazul firmelor şi creditele pentru consum de cele pentru investiţii, în cazul persoanelor fizice.

A.CREDITE PENTRU ACTIVITATEA CURENTĂ

Creditele pentru activitatea curentă a firmelor sunt credite pe termen scurt şi ele se acordă în urma semnării unui contract de credit de catre firmă şi bancă. Acesta cuprinde:

• Suma împrumutatului;

• Durata de acordare a creditului;

• Rata procentuală a dobânzii ;

• Schema rambursării creditului (care cuprinde datele scadente şi sumele aferente compuse din principal si dobândă)

• Garantiile aduse pentru obţinerea creditului;

• Alţi termeni şi condiţii.

Cea mai mare parte a firmelor au nevoie de credite pentru a compensa decalajele de timp între ciclul de fabricaţie (ciclul de conversie a stocurilor) şi ciclul vânzărilor (de conversie a clienţilor sau a facturilor neîcasate), între părţile pentru cheltuieli şi intrarile de numerar din încasarea clienţilor. Cu alte cuvinte este vorba de finaţarea activelor circulante,care permite asigurarea unui ciclu normal al activităţii firmei. Apelarea de către firme la un credit de exploatare care răspunde la problema globală a exploatării este o idee seducătoare dar dificultăţile apar atunci când se caută să se stabileasca limitele acestei finanţări. Aceasta deoarece sumele necesare nu variază numai de la o firma la alta, ci chiar în cadrul aceleiaşi firme, de la o zi la alta, în funcţie de ritmicitatea producţiei, cifra de afaceri, termenele de plata. Daca se fixează o limita prea mare, se va da firmei o facilitate de trezorerie nejustificată, generatoare de relaxare, dacă insă limita se fixează prea jos poate apărea riscul unei constrângeri inutile.

Credite pentru finanţarea activităţi curente

1. Credite de trezorezie:

- Descoperitul de cont (linia de credit) – este forma cea mai comuna de finanţare a nevoilor de trezorezie pe termen scurt; de cele mai multe ori are un caracter revolving

- Descoperitul de cont temporar – avansuri punctuale în baza unor creanţe comerciale (facturi acceptate la plată, ordine de plată);

- Credite pe contract – acordate în baza unor contracte ferme ale clientului, cu terene de livrare şi sume precise; graficul de rambursare a creditului se corelează cu termenele de încasare din cadrul contractului comercial finanţat;

- Creditul sezonier - se acordă pentru finanţarea unor stocuri sau nevoi sezoniere pentru clienti de activitate ciclică;

2. Creanţe comerciale:

Scontarea în valută- reprezintă o modalitate de finanţare prin care banca cumpără cu regres creanţe materializate în efecte de comerţ sau acreditive irevocabile cu plata la termen;

Scontarea in lei – este operaţiunea prin care banca intră în posesia unui titlu de credit, prin gir în plin, plătindu-i posesorului, înainte ca titlul să ajungă la scadenţă de plată, valoarea nominală, a titlui, diminuată cu dobânda ş comisioanele, percepute pentru plata anticipată şi respectiv, pettru serviciile prestate;

Factoringul – reprezintă o relaţie contractuală între banca (factor) şi Aderent prin care Aderentul cesionează factorului total creanţele rezultate din contractele comerciale încheiate cu unul sau mai milţi parteneri. Factorul va presta cel puţin două dintre urmatoarele servicii: finanţare în baza facturilor, administrarea şi corelarea creanţelor şi protecţie împotriva riscului de neplată.