Creșterea performanței economico-financiare la SC Comnilis SRL

CAPITOLUL I

PERFORMANȚA ECONOMICO-FINANCIARĂ.ABORDĂRI TEORETICE

1.1. Conceptul de performanță economico-financiară

Conceptul de performanţă asociat domeniului întreprinderii are semnificaţia unei „bune reuşite”, sau a unui „succes”, care este rezultatul unui act de gestiune a activităţii întreprinderii. El poate fi definit şi cuantificat cu ajutorul unui ansamblu de criterii sau indicatori de natură calitativă (profit, rentabilitate, rată de creştere, climat social, imagine de marcă etc.) .

Performanța economico-financiară reprezintă caracteristica activităţii economice la nivel micro şi macroeconomic aflată pe orice punct de pe frontiera posibilităţilor de producţie, când este imposibil să se măreasca volumul producţiei unui bun fără a se micşora cantitatea produsă dintr-un alt bun.

Performanța economico-financiară reflectă o stare a activităţii economice determinată de un anumit consum de resurse pentru obţinerea unui anumit bun economic, când o producţie suplimentară dintr-un anumit bun, în condiţiile unor resurse limitate, nu se poate obţine decât dacă se scade producţia, pentru un alt bun economic. Folosirea resurselor economice pentru producerea bunurilor economice este considerată o activitate eficientă dacă producţia se obţine cu cel mai redus cost de producţie, în condiţiile unui cost de oportunitate minim pentru fiecare bun obţinut.

La nivel microeconomic, performanța economică are ca formă principală de apreciere rentabilitatea firmei, iar la nivel macroeconomic, productivitatea muncii naţionale. În condiţiile unor resurse limitate şi a unor nevoi nelimitate, toate modalităţile prin care o firmă îşi poate mări productivitatea factorilor de producţie, scădea costurile sau îşi poate imbunatăţi calitatea bunurilor sunt căi concrete de creştere a eficienţei economice.

Compararea efectelor cu eforturile, pentru determinarea eficienţei economice, reprezintă însă numai o formulă de principiu. Conceptul de performanță economică asociază şi alte elemente de judecată, fără de care eficienţa ar fi definită incomplet, iar uneori chiar eronat:

- structura resurselor consumate şi structura rezultatelor obţinute pot da indicii de o importanţă esenţială în adoptarea deciziilor cu caracter economic.

- timpul acţionează asupra eficienţei ca un factor care pune în valoare o variantă cercetată. Este normal ca un procedeu tehnologic să fie preferat altuia dacă procesul de producţie se petrece intr-un interval mai scurt, ceea ce inseamnă că societatea va beneficia mai devreme de efectele sale utile.

- cea mai semnificativă faţetă a eficienţei economice o constituie calitatea efectelor. O activitate eficienţa se caracterizează prin rezultate dintre cele mai bune, produsele obţinute trebuind să fie de performanţe ridicate, de o deosebită utilitate pentru societate la momentul considerat.

Accepţiunea noţiunii de eficienţa se intâlneşte în practică, precum şi în studiile de specialitate, în două sensuri:

• performante, rezultate dintre cele mai mari

• efecte cât mai mari în raport cu resursele alocate sau consumate.

Performanţele ridicate în producţie echivalează cu eficienţa atunci când sunt obţinute în condiţiile unei utilizări raţionale, într-un regim economic, a utilajelor şi echipamentelor. Astfel, sporirea producţiei este insoţită de costuri reduse şi profituri mari, în creştere. Dacă, dimpotrivă, performanţele ridicate sunt obţinute prin suprasolicitarea utilajelor şi echipamentelor, având consecinţe negative (uzura accelerată şi ivirea unor dereglări în funcţionare) nu avem de-a face cu eficienţa. Câştigul obţinut sub forma sporului de produse este anihilat prin pierderile uzurii accentuate premature. Mai exact costurile urcă vertiginos şi profiturile scad .

Performanţa reprezintă modalitatea superioară de exprimare a competitivităţii unei activitaţi.