Criminogeneza siguranței cetățeanului

INTRODUCERE

Profesiile din domeniul siguranței cetățeanului solicită prin ansamblul competențelor pe care le implică ființa umană în integralitatea ei. Personalitatea umană se constituie ca o entitate biopsihosocioculturală. În acest context, nimic din ceea ce este specific omului nu este ignorat în pregătirea pentru activitățile din domeniul siguranței cetățeanului.

Siguranța cetațeanului nu este un concept abstract. Domeniile sale sunt precise, iar gradul în care siguranța cetațeanului este garantată are, cel mai adesea, posibilități de a fi cuantificat. Asumarea siguranței cetățeanului presupune un permanent și în cadrul unor normative și standard bine definite pe plan european și național al managementului riscului, vulnerabilităților și porotecția infrastructurilor critice necesare funcționării în siguranță și la un nivel bine definite de cerințele societăților modern actuale.

Incertitudinea, imprevizibilitatea, nesiguranța, teama, lipsa de infomații utile și normative legale care să orienteze modul de acțiune al individului și comunităților,constituie factori de risc care afectează nivelul siguranței personale și prin extensie cel al siguranței naționale. Este foarte important ca administrația locală și centrala, structurile guvernului și parteneriatul public privat în domeniul securității și managementului infrastructurilor critice, să aibă în vedere scăderea factorilor de risc.

Autoritățile locale, naționale sau internaționale recunoscute de către fiecare stat în parte, de regulă analizează (prin structurile abilitate, prin mandatarea unor organizații specializate sau prin promovarea consecventă a parteneriatului public - privat), vulnerabilitățile care sunt rezultatul combinării riscurilor existente la adresa unei societăți cu capacitatea acesteia de a face față și de a supraviețui situațiilor de urgență, manifestate în interiorul unui sistem, pe plan intern și/sau extern.

Am ales această tema deoarece siguranța cetățeanului este o responsabilitate permanentă a structurilor abilitate ale statului, a structurilor administrative locale și operatorilor economici unde aceștia urmaresc să analizeze și să stabiliească măsurile necesare de contracarare a unor amenințări directe, reprezentate de indiciile unei intenții de a acționa agresiv asupra unei persoane, a unei infrastructuri vitale societății, atât local cât și național sau intenațional, fiind semnificative în această categorie, potențiale activități teroriste. Asigurarea climatului de normalitate civică, de ordine și siguranță publică reprezintă permanent o prioritate pentru societate, care prin structurile specializate și abilitate în baza legislatiei în vigoare sau cele care se vor constitui luând în considerare legislația europeană, caută să identifice cele mai eficiente forme și modalități de realizare a acestui obiectiv.

În capitolul 1, Delimitări conceptuale în materia siguranței cetățeanului, vom încerca să identificam aceste obiective ale ordinii si siguranței publice si sa identificăm si eventualele riscuri si amenințări la adresa ordinii si siguranței publice.

Evoluția generală a societății, caracterizată prin perpetuarea unor fapte infracționale (care pun în pericol funcționarea unor servicii și infrastructuri vitale societății, viața și integritatea persoanei, avutul public și privat, drepturile și interesele legitime ale cetățenilor), impun o reevaluare a elementelor care stau la baza bunei funcționări a structurilor și serviciilor abilitate în prevenirea și protecția infrastructurilor și serviciilor critice, combaterea fenomenului infracțional, prin perfecționarea metodelor de asigurare a ordinii și siguranței publice.

În capitolul 2, Structurile de ordine publică în România după 1989, vom identifica structurile de ordine și siguranța publică care au funcționat în România după 1989 și până în prezent. Siguranța publică este percepută, îndeosebi de către individ dar și de societate, ca un sentiment de liniște și încredere pe care îl conferă aplicarea măsurilor de menținere a ordinii și liniștii publice (de către Jandarmeria Română, Poliție, diverse companii din sectorul privat al serviciului de pază și protecție), având ca scop principal creșterea gradului de siguranță al persoanelor, colectivităților, a bunurilor și a proprietății private, a serviciilor și infrastructurilor critice locale și naționale.

Siguranța cetățeanului reprezintă starea de legalitate, de echilibru și de pace, corespunzătoare unui nivel social acceptabil de respectare a normelor legale și de comportament civic, care permite exercitarea drepturilor constituționale, starea de normalitate în organizarea și desfășurarea vieții sociale și economice locale și la nivel național.

În capitolul 3, Securitatea sub impactul globalizări vom discuta despre riscurile securității la nivel național dar și la nivel modial. Rolul autorităților locale în momentul situațiilor de criză, ca și acțiunea lor de zi cu zi, constă în creșterea climatului de siguranță a populației, pe fondul întăririi ordinii și liniștii publice, cu participarea activă a cetățenilor, a organizațiilor și instituțiilor locale, indiferent de orientările acestora filozofice și sexuale, de apartenența lor etnică, politică, culturală și religioasă sau de situația lor juridică.

Acest rol trebuie asigurat prin respectarea cadrului legal de acces al tuturor locuitorilor la serviciile oferite în cadrul comunității de către instituțiile statului cât și cele oferite de către sectorul privat, cu sau fără existența unui parteneriat public privat care să stabilească anumite condiții speciale.

În capitolul 4, Globalizarea în contextul acutizării fenomenelor sociale, vom discuta despre crizele survenite ca urmare a diverselor fenomene sociale, cum ar fi: urmările unor conflicte armate, criza economica etc. Crizele reprezintă etape sau momente dificile ale raporturilor politice, economice, sociale, culturale, din sânul societății și apar ca urmare a unor mari acumulări de tensiuni, a unor disfuncționalități, adesea cronice, pe fondul deteriorării situației generale sau în intervale care marchează trecerea de la ordinea existentă, considerată a fi perimată, restrictivă, nefuncțională, depășită, la o nouă ordine