Criza Bancară

Introducere

Teoria banilor, a creditului bancar şi a pieţelor financiare constituie sfidarea teoretică cea mai importantă pentru ştiinţa economică, la acest început de secol 21. Relaţiile sociale în care sunt implicaţi banii sunt, de departe, cele mai abstracte şi mai complexe de înţeles, drept pentru care cunoaşterea socială generată de relaţiile în cauză, este cea mai vastă, dificilă şi greu de explicat Acest lucru a permis ca presiunile şi coacţiunea sistematică exercitate de guverne şi de băncile centrale, în domeniul menţionat, să fie cu mult mai dăunătoare şi mai profunde. Şi, în orice caz, întârzierea intelectuală a teoriei monetare şi bancare nu a încetat să aibă efecte grave asupra evoluţiei economiei mondiale, aşa cum o demonstrează faptul că, în plin secol 21, economiile de piaţă continuă să se vadă afectate de grave cicluri recurente de creştere şi recesiune

De-a lungul istoriei, bancherii au fost tentaţi să încalce normele tradiţionale de comportament, folosind în beneficiul lor banii provenind de la deponenţi. Acest lucru s-a întâmplat iniţial pe ascuns, căci bancherii încă mai aveau conştiinţa unei proceduri incorecte, însă mai târziu, bancherii au obţinut dreptul de încălcarea principiului tradiţional al dreptului să se efectueze în mod legal şi deschis, atunci când au primit de la guvern privilegiul de a utiliza banii deponenţilor lor, aproape întotdeauna sub formă de credite adesea acordate, într-un prim moment, însuşi guvernului.

Astfel, se iniţiază relaţia de complicitate şi coaliţia de interese, deja tradiţională, între guverne şi bănci şi care explică relaţiile de înţelegere şi cooperare existente între ambele tipuri de instituţii şi apreciabile, astăzi, cu mici diferenţe de nuanţă, în toate ţările occidentale şi în aproape toate circumstanţele. Bancherii şi-au dat seama că încălcarea principiului tradiţional al dreptului menţionat genera o activitate financiară extem de lucrativă pentru ei, dar impunea, în orice caz, existenţa unui creditor de ultimă instanţă-banca-centrală care să acorde necesarele lichidităţi în momentele de dificultate, iar practica a demonstrate că astfel de momente, mai devreme sau mai târziu, se manifestau recurent.

Însă, atâta vreme cât principiile teoretice şi juridice esenţiale referitoare la bani, la credit şi la ciclurile economice, nu sunt pe deplin înţelese de specialiştii în materie şi, în genere, de cetăţeni, există riscul că lumea va continua să sufere, în mod recurent dăunătoare recesiuni economice.

Cea mai pertinentă dovadă o reprezintă criza financiară ce are repercursiuni majore asupra tot mai multor bănci, care trebuie să reducă cheltuielile cât mai mult posibil. În condiţiile crizei financiare mondiale, băncile din România, deţinute în majoritate de grupuri financiare europene, îsi schimbă rapid strategiile de afaceri, creditele fiind primele vizate.

De asemenea, criza financiară şi amânarea corecţiei dezechilibrelor din sectorul financiar vor avea repercursiuni pe termen lung atât asupra băncilor, cât şi asupra economiei în sine si vor intarzia procesul de aliniere a standardului de viaţă românesc la cel european. Practica demonstrează că efectele crizei financiare se vor răsfrânge asupra falimentelor în sectorul bancar, întrepinderi lichidate şi explozia ratelor şomajului în întreaga lume.

Criza financiară internaţională , care a generat probleme deosebit de grave unora dintre cele mai puternice instituţii financiare din lume, are efecte indirecte şi asupra României, prin limitarea fluxurilor de capital şi prin reducerea apetitului pentru risc al investitorilor.

Pe termen mai lung însă, efectele crizei internaţionale asupra sectorului bancar românesc şi asupra economiei în ansamblu ar putea fi generate de expunerile deţinute pe piaţa americană de băncile mamă ale instituţiilor de credit din România şi de relaţiile de afaceri ale acestora cu companiile aflate în dificultate.

Totodată, cerinţele Uniunii Europene referitoare la managementul crizelor financiare au impus existenţa unui acord de cooperare între toate autorităţile naţionale de supraveghere a sistemului financiar, banca centrală şi ministerul de finanţe, având ca scop principal schimbul de informaţii, precum şi prevenirea, evaluarea şi gestionarea potenţialelor probleme cu impact sistemic.

Drept dovadă, Banca Naţională a României participă, alături de celelalte state membre, la consolidarea arhitecturii create de Uniunea Europeană în domeniul gestionării crizelor financiare bazându-se pe principii şi etape concrete, cum ar fi: principiile comune pentru gestionarea unei crize financiare transfrontaliere, un ghid practic pentru gestionarea crizelor, care să reliefeze o înţelegere comună a etapelor şi procedurilor de parcurs într-o situaţie de criză transfrontalieră, şi, nu în ultimul rând creearea unui un cadru analitic comun de evaluare a implicaţiilor sistemice ale unor potenţiale crize.

Capitolul 1

Aspecte generale ale crizei bancare

1.1 Factori declanşatori şi cauze

Deşi asistăm la un continuu proces de sofisticare şi dezvoltare al instrumentelor de supraveghere, un aspect concludent se evidenţiază faptul că în ultimii 20-25 de ani, practic toate ţările au cunoscut într-o măsură mai mult sau mai puţin pregnantă crize bancare.

Crizele bancare, fiind cunoscute drept forme speciale ale crizelor financiare, se manifestă în contextul economic, financiar şi bancar de o perioadă îndelungată, indiferent de gradul de dezvoltare a sistemului financiar. Astfel începând cu cea mai mare piaţă bancară – Statele Unite ale Americii, unde în perioada 1980-1996 au fost închise peste 2000 de bănci şi case de economii, cu un cost total de aproximativ 932 de miliarde de dolari, continuând cu Japonia, apoi cu celelalte ţări ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, şi finalizând cu ţările în tranziţie din Europa Centrală şi de Est. Crizele bancare, ca forme speciale de manifestare a crizelor financiare, sunt cunoscute de o perioadă îndelungată. Crizele bancare sunt generate de o serie de factori micro şi macroeconomici, iar formele pe care le îmbracă variază de la declararea falimentului, fuziunii sau preluării de către sectorul public prin naţionalizarea unei bănci, a unui grup de bănci sau în unele cazuri, a întregului sistem bancar.